Justiția Restaurativă - O Nouă Metodă de Rezolvare a Conflictului Agresor - Victimă - Comunitate

Este cunoscut faptul că într-un stat de drept apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei este domeniul prioritar de activitate. În acest context, menţionăm că modalitatea cea mai frecvent utilizată în apărarea drepturilor şi libertăţilor este justiţia, înfăptuită de autoritatea judecătorească.

Încă de la finele secolului al XX-lea, a apărut ideea unei noi modalităţi de soluţionare a conflictelor în materie penală, în opoziţie cu abordările tradiţionale ale criminalităţii, modelele consensuale fiind promovate ca alternativă la sistemul penal clasic. Această nouă cale de rezolvare a raporturilor juridice de conflict nu este limitată la o anumită ramură de drept, ci poate atinge orice domeniu al dreptului, putându-se dezvolta în orice sistem de drept, mai cu seamă în cele ale statelor democratice.

Modelele consensuale de rezolvare a conflictelor au fost descrise în mod variat, iar mişcarea care a stat la baza promovării lor este cunoscută sub diverse titulaturi: justiţie comunitară, justiţie restaurativă, justiţie informală, dar în practică este cel mai adesea cunoscută sub denumirea de mediere. Trebuie precizat însă că, deşi s-ar putea crede că există o relaţie de sinonimie între noţiunea de mediere şi cea de justiţie restaurativă, totuşi justiţia restaurativă reprezintă un concept mult mai larg, un nou curent în filosofia penală actuală, incluzând şi medierea care de fapt este principala formă în care se concretizează justiţia restaurativă, alături de o mare varietate de forme particulare incluse în conceptul restaurativ.

În multe dintre legislaţiile europene, o altă formă prin care se realizează justiţia restaurativă o constituie serviciul în folosul comunităţii ce îi vizează mai ales pe infractorii minori şi tineri. Prin serviciul în folosul comunităţii este desemnată orice formă de muncă neremunerată, impusă ca răspuns al societăţii la comportamentul delincvent, muncă de care comunitatea poate beneficia într-un fel sau altul.

Într-o abordare oficială a problemei se precizează că: “Justiţia restaurativă este un proces în care toate părţile care au legătură cu o anumită infracţiune colaborează pentru găsirea unei căi prin care să fie înlăturate consecinţele nefaste ale infracţiunii şi implicaţiile sale pentru viitor” .

Justiţia restaurativă presupune readucerea la starea iniţială a delincventului şi victimei, adică restaurarea relaţiilor dintre părţi, existente pînă la conflict. Mai întîi de toate, justiţia restaurativă reformulează noţiunea infracţiunii: infracţiunea este o violenţă, jignire, cauzată unei persoane, dar nu un atentat împotriva intereselor statului. Infracţiunea aduce daune unei anumite persoane, unui grup social concret şi ca urmare apare obligaţia de a repara dauna, anume în aşa mod este tratată noţiunea răspunderii. În consecinţă, se schimbă şi scopul justiţiei penale: nu pedepsirea persoanei, dar împăcarea, repararea prejudiciului şi restabilirea relaţiilor sociale, existente pînă la comiterea infracţiunii. Restabilirea nu trebuie tratată ca o noţiune formal – juridică, potrivit căreia pedeapsa serveşte o modalitate de restabilire a dreptului încălcat, dar trebuie tratată ca o categorie „umană”, ca o „echitate”. Subiecţii de bază ai acestei proceduri sunt înşişi participanţii conflictului – infractorul şi victima, deoarece principiul de bază al justiţiei restaurative este de a împuternici părţile în scopul soluţionării conflictului.

Un moment primordial în metoda restaurativă de soluţionare a conflictelor de drept penal constă în conţinutul răspunderii: nici tolerare sau iertare, nici răzbunare. Împăcarea are loc doar în cazul în care infractorul recunoaşte vinovăţia sa şi este de acord să recupereze dauna. Învinuitul sau inculpatul care şi-a recunoscut vina nu mai este subiectul pasiv, care suportă constrîngerea statală, dar devine subiect activ al răspunderii.

În justiţia represivă infractorii sunt izolaţi de societate. Astfel, apare o nouă problemă – resocializarea persoanelor care au executat pedeapsa cu închisoare, iar victimele infracţiunilor, rareori fiind despăgubite, deseori suferă a doua oară.

Ideea de bază a justiţiei de restabilire constă în compensarea prejudiciului cauzat prin infracţiune şi, în măsura posibilităţii, readucerea la starea iniţială a delincventului şi victimei.

Justiţia de restabilire este o alternativă metodelor tradiţionale ale procesului penal, fiind orientată spre antrenarea comunităţii şi societăţii în ansamblu în procesul de restaurare. Acest tip de justiţie asigură restabilirea armoniei sociale prin împăcarea delincventului cu victima atît în cadrul sistemului justiţiei penale, cît şi în afara acestuia cu ajutorul compensării şi mediaţiei. Drept prioritate a justiţiei de restabilire este aplanarea conflictului dintre victimă, delincvent şi societate, fiind orientată mai mult spre satisfacerea necesităţilor şi atenuarea vinovăţiei, decît spre reacţia represivă a statului. În timpul aplicării măsurilor justiţiei de restabilire, este deosebit de important asigurarea raportului corespunzător dintre necesităţile şi interesele persoanei vătămate şi drepturile delincventului. De asemenea, este important a preciza că justiţia de restabilire se bazează pe compensarea benevolă de către delincvent a prejudiciului cauzat victimei în schimbul atenuării vinovăţiei, inclusiv liberarea de răspundere penală sau pedeapsă a acestuia.