Orientare Psihologica in Teoria Cauzalitatii in Criminologie

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Orientare Psihologica in Teoria Cauzalitatii in Criminologie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 37 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Naghi Gabriel

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Criminologie

Cuprins

CAPITOLUL I
Sectiunea 1.1 Consideratii introductive
Sectiunea 1.2 Importanta orientarii prihologice in cadrul
teoriilor cauzalitatii
Sectiunea 1.3 Orientarea psihologică – concept şi obiect de cercetare
CAPITOLUL II
Sectiunea 2.1 Teoria psihanalitică a lui Sigismund Feud
Sectiunea 2.2 Conceptele de conştient, inconştient, Eu, Sine, Supraeu
Sectiunea 2.3 Conţinutul teoriei psihanalitice
Sectiunea 2.4 Teorii psihanalitice post –Freudiene
Sectiunea 2.5 Importanţa şi limitele teoriei
CAPITOLUL III
Sectiunea 3.1 Teoria personalitatii criminale
Sectiunea 3.2 Conţinutul teoriei personalităţii criminale a lui J. Pinatel
Sectiunea 3.3 Coordonate psihologice ale personalităţii infractorului
Sectiunea 3.4 Implicatii determinate de orientarea psihologica in
studiul fenomenului infractional

Extras din document

CAPITOLUL I

Sectiunea 1.1 Consideratii introductive

În sens etimologic, criminologia, derivă din latinescul „Crimen” crimă, infracţiune şi grecescul „logos” ştiinţă, deci se înţelege studiul fenomenului criminal ori infracţional.

Ca ştiinţă criminologia este legată de axioma „o ştiinţă apare fără acordul nimănui”. Ea s-a dezvoltat prin aportul a trei mari personalităţi: Caesare Lombroso, Enrico Ferri şi Raffaele Garofalo. Această ştiinţă îşi are origini îndepărtate deoarece criminalitatea a apărut ca fenomen social o dată cu structura primelor comunităţi umane. Pedepsirea unor comportamente individuale periculoase au fost determinate de necesitatea autoprotejării comunităţilor umane.

În 1990 a fost înfiinţată Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, afiliată la Societatea Internaţională de Criminologie. A fost reactualizat şi învăţământul superior de criminologie Au fost înfiinţate colective de cercetări criminologice în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei din Ministerul de Interne, la Parchetul General de pe lângă Direcţia Generală a Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei;

Apărută mai târziu, la sfârşitul secolului XIX-lea, criminologia s-a dezvoltat continuu, în zilele noastre devenind o ştiinţă bine structurată şi consolidată. În funcţie de concepţia şi viziunea autorilor, de momentul istoric şi gradul de dezvoltare al ştiinţelor sociale şi umane s-au formulat multe definiţii:

Criminologul francez Jaques Leante susţine că : „ştiinţa criminologiei e ştiinţa care se ocupă cu studiul şi ansamblul fenomenului criminal”;

Criminologii americani Edwin Sutherland şi Donald Cressey afirmau : „Criminologia e ştiinţa care studiază criminalitatea ca fenomen social, cauzele acesteia, etiologia criminală şi mijloacele de luptă împotriva acestui fenomen”;

Autorii români definesc criminologia ca „ştiinţa socială care studiază starea, dinamica, legităţile, cauzele şi condiţiile socio-umane ale criminalităţii şi măsurile de prevenire şi combatere”.

Criminalitatea , ca prima trasatura, este un fenomen social care constă în ansamblu de crime săvârşite într-un anumit teritoriu şi timp dat. Criminalitatea devine obiectul de studiu al unei discipline speciale fiind un fenomen real care reprezintă o realitate obiectivă şi observabilă, este un fenomen juridic, faptele săvârşite fiind în prealabil incriminate şi incluse în legea penală

A doua trasatura a criminalităţii constă în aceea că e un fenomen antisocial pedepsit – fapta infracţională, înainte de a fi prevăzută de legea penală, este oprită de conştiinţa socială.

A treia trasatura a criminalităţii – este un fenomen unitar, infracţiunile au o trăsătură comună, toate prezintă un pericol social grav, infracţional, care poate fi combătut numai cu sancţiuni penale, cu aplicarea de pedepse, unele deosebit de severe

Criminologia s-a dezvoltat până la jumătatea secolului al XIX-lea în cadrul altor discipline ştiinţifice ceea ce a dus la întârzierea criminologiei ca disciplină autonomă. Obiectul criminologiei constă în studiul infractorului, deviantului, anormalului, diferită fiind concepţia de inspiraţie psihologică care extind obiectul criminologiei la studiul faptelor antisociale.

Pentru a se afirma ca ştiinţă criminală a trebuit să dovedească obiectul propriu de cercetare, metode şi tehnici ştiinţifice de cercetare, să facă evaluări, parteneriate şi să propună măsuri eficiente de combatere şi prevenire a criminalităţii, ca fenomen social.

Obiectul criminologiei este definit la cel de-al 2 lea Congres International de Criminologie - Paris ( 1950) ca fiind: criminalitatea ca fenomen social, infracţiunea, infractorul, victima şi reactia socială împotriva victimei.

Criminalitatea “ ca orice fenomen social” reprezintă un sistem cu proprietăţi

şi funcţii proprii. În analiza ştiinţifică specifică criminologia operează cu termeni specifici:

- criminalitatea reală – este un concept ce persupune totalitatea faptelor penale săvârşite pe un anumit teritoriu, într-o perioadă determinată.

- criminalitatea aparentă - cuprinde totalitatea faptelor penale sesizate justiţiei şi cercetării criminologice.

- criminalitatea legală - cuprinde totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat hotărâri definitive de condamnare.

- cifra neagră a criminalităţii – faptele infracţionale comise şi rămase necunoscute din diferite motive reprezintă diferenţa dintre criminalitatea reală şi criminalitatea aparentă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Orientare Psihologica in Teoria Cauzalitatii in Criminologie.doc