Teoria Liberului Arbitru

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Teoria Liberului Arbitru.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 14 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Criminologie

Cuprins

I.Criminologia. Rolul liberului arbitru în criminologie , pag. 3
II.Liberul arbitru. Concepţii , pag. 6
III.“Experimente” privind liberul-arbitru , pag. 9
III.1. Experimentul lui Benjamin Libet , pag. 9
III.2. Experimentul lui Chun Soon, Marcel Brass, Hans-Jochen Heinze şi John-Dylan Haynes , pag. 9
III.3. Experimentul lui Jane Elliott , pag. 10
III.4. Experimentul închisorii de la Universitatea Stanford, SUA , pag. 11
III.5. Experimentul Milgram. Obedienţa faţă de autoritate , pag. 11
III.6. Conformarea la opiniile grupului, pag. 12
III.7. Efectele spectatorului, pag. 12
Concluzie, pag. 13
Bibliografi, pag. 14

Extras din document

Teoria liberului arbitru

I.Criminologia. Rolul liberului arbitru în criminologie

“ Criminologia este ştiinţa care studiază criminalitatea ca fenomen social, cauzalitatea criminalităţii, constelaţia socio umană ale crimei şi criminalităţii, să identifice componentele şi conţinutul cauzelor şi condiţiilor socio-umane ale fiecărei infracţiune în parte cât şi a diverselor categorii şi grupe de infracţiune”. (Aurel Dincu – “Ştiinţa crimei”)

Prin urmare criminologia este o știință caracterizată printr-o interdisciplinaritate constitutivă care are ca obiect structura încălcării inderdiţiilor impuse oamenilor în vederea menținerii ordinii de drept penal și a organizării societății iar, pe un termen indefinit, a supraviețuirii ființei umane ca realitate biologică distinctă de alte specii , problema prevenirii prin pedepse și alte sancțiuni a nerespectării interdicțiilor impuse de necesitățile obiective ale supraviețuirii, conviețuirii și dezvoltării ființei umane; de la origini și până la sfârșitul Evului mediu. Încălcarea unei interdicții avea cu precădere un fond moral sau religios ; unele din aceste transgresări au dobândit un echivalent sau corespondent semantic în ideea de „păcat”. Ideea de „păcat”, prin diferite elemente structurale a prefigurat termenul juridic de „infracțiune”; este vorba de o normă incriminatoare, de caracteristici subiective și obiective și de sancțiuni. Orice sancțiune presupune o formă de ispășire și o redresare morală ca factori intervenienți între faptă și procedurile de integrare socială post-executorie. Există forme eliptice de sancțiune, și anume cele care se reduc la faza ispășirii (de exemplu pedeapsa cu moartea, condamnarea pe viață). Obiectul criminologiei prin intermediul uneia din disciplinele sale de ramură, și anume penologia este căutarea și stabilirea criteriilor de individualizare și executare a pedepselor și de integrare socială a subiecților unui tratament penal, iar un alt domeniu care face parte din obiectul criminologiei îl constituie formarea „constructului criminogen”. În măsura în care consecințele faptei sunt previzibile și pot fi cunoscute de către făptuitor, iar actul acestuia nu este rezultatul unei constrângeri fizice sau psihice de nesuportat sau al unei situații sociale ori patologice care elimină discernământul ori autonomia voinței și a deciziei se poate vorbi despre “liberul-arbitru” ca factor mintal premergător „trecerii la actul infracțional”. Trecerea la actul infracțional (acting out) duce la formarea unui „construct criminogen”. ”Constructul criminogen” rezultă dintr-un conflict de valori, o socializare normativă și/sau cognitivă discordantă ori parțială, o motivație și o intenție antisocială; intenția este proiecția mintală a scopului și a consecințelor actului proiectat. Ea este elementul psihic supus mecanismului de evaluare rațională implicat de liberul-arbitru. Formarea „constructului criminogen” presupune atât elementele obiective ale conflictului de valori și ale săvârșirii faptei cât și elementele subiective ale socializării normative și cognitive discordante în raport cu valorile ocrotite legal. Din categoria elementelor subiective fac parte motivația, intenția și opțiunea pentru „trecerea la act”; schema înlănțuirii obiectiv - subiectiv în geneza “constructului criminogen” se prezintă astfel:

– Conflictul de valori - socializare normativă și cognitivă discordantă - motivație - intenție antisocial - liberul-arbitru cu evaluarea scopului și a consecințelor actului - opțiunea comportamentală - trecerea la actul infracțional.

Relația dintre elementele subiective și cele obiective ale unei fapte se subordonează unui principiu călăuzitor pentru înțelegerea „liberului-arbitru” și a substratului existențial al comportamentelor omenești, și anume ca toate acțiunile sau inacțiunile ființei umane neconstrânsă irefragabil fie de cauze patologice, fie sociale, fie prin intervenția unui terț ori existența unei situații limită au ca trăsătură generică de referință capacitatea indivizilor de a se raporta la scopul și consecințele posibile ale propriilor fapte și de a opta pentru o variantă comportamentală.

În relația dintre obiectiv și subiectiv în geneza „constructului criminogen” se întrepătrund o analiză descriptivă (tipologică), diferite tipuri de explicații (cauzale, funcționale, teleologice) și o abordare comprehensivă (cu sensul folosit de W. Dilthey) menită să dezvăluie antecedentele constitutive și deliberările liberului-arbitru din care decurg „trecerea la actul infracțional” și „constructul criminogen”

Încălcarea interdicției divine primordiale referitoare la „fructul oprit” se confundă cu „păcatul originar”. Această prohibiție ontică fundamentală nu este un mit sau o plăsmuire imaginară ori o construcție supranaturală integrată într-un ansamblu de idei ori de convingeri. Cartea Genezei consideră „Creația Omului” ca un produs perfect realizat prin dedublarea unei ființe unice în două ipostaze diferite, și anume bărbatul și femeia. Este cazul unui patrimoniu genetic comun care stabilește un raport de consangvinitate între Adam și Eva. Jacqes Le Goff arată în „Imaginarul medieval” că „fructul oprit” este expresia metaforică a unei relații pe care unii exegeți medievali au considerat-o un „incest”. Din această perspectivă „păcatul originar” se confundă cu „incestul”, iar interdicția de a se atinge de rodul unui numit arbore din Eden constituie o piedică la o legătură trupească degradantă pentru specia umană. Este posibil ca reproducerea ființei umane și a speciei să fi fost concepută de divinitate ca un tip de relație pură care înlătură raportul de consangvinitate. Un exemplu care susține o asemenea interpretare îl constituie „Imaculata Concepție”. Pe de altă parte, începând din preistoria și protoistoria umanității și până în zilele noastre incestul a fost și continuă să fie pedepsit aproape pretutindeni. Se înlătură prin funcționalitatea totemurilor din majoritatea societăților primitive involuțiile demografice și degenerescența morfo-fiziologică și biologică drept urmare a raporturilor de endogamie și implicit de consangvnitate nemijlocită. Exogamia nu este produsul unui reflex gregar, ci efectul unei raționalități incipiente cu care omul a fost înzestrat pentru a respecta comandamentul divin privitor la continuitatea și multiplicarea speciei umane.

Fisiere in arhiva (1):

  • Teoria Liberului Arbitru.docx

Alte informatii

FACULTATEA DE DREPT Criminologie