Teoriile cauzalității. marile curente în criminologie

1. Orientarea biologică

În cadrul acestei orientări sunt reunite teoriile reducţioniste, care atribuie comportamentului delincvent un substrat organic, precum şi concepţiile moderate, în cadrul cărora investigaţia cu privire la rolul factorilor biologici nu exclude alte influenţe. Caracteristice pentru ansamblul acestor teorii sunt limitarea obiectului criminologiei la studiuldelincventului, încercarea de a demonstra existenţa unor trăsături specifice de ordin bioantropologic ce diferenţiază delincventul de nondelincvent.

1.1 Teoria anormalităţii biologice

„ În istoria criminologiei nici un nume nu a fost probabil atât de mult elogiat sau contestat ca acela a lui Cesare Lombroso” , considerat fondatorul criminologiei pozitiviste.

În anul 1876 devine lector de medicină legală la Torino, iar ulterior profesor de psihiatrie şi antropologie publică principala sa lucrare „L’Uomo delinquente” („Omul criminal”), unde susţ inea că rămăşiţele biologice ale unui stadiu de dezvoltare timpuriu sunt criminalii (idee iniţiată de Darwin), indivizii mai primitive, mai puţin evoluaţi decât semenii lor care nu sunt criminali, folosind termenul de „ATAVISTIC” pentru a-i descrie.

“Stigmatele anatomice” (malformaţii ale scheletului cutiei craniene, asimetrie bilaterală, dezvoltarea masivă a maxilarelor, anumite anomalii ale urechilor, ochilor, nasului, mâinilor, picioarelor, degetelor) la care se mai adaugă şi alte anomalii de natură fiziologică, constituţională sau psihologică devin semnificative prin numărul lor. Când la un criminal sunt întrunite mai multe anomalii, acestea constituie după Lombroso un criminal înnăscut, adică un individ cu puternice înclinaţii criminogene ce nu pot fi neutralizate prin influenţa pozitivă a mediului. Sub influenţa criticilor aduse „Omului criminal”, Lombroso expune o tipologie mai complexă ce cuprinde, alături de criminalul înnăscut (35-40% din totalul criminalilor), tipul pasional, epileptic, ocazional (ce prezintă două subtipuri: pseudocriminali criminaloid) . În urma cercetărilor pe eşantioane feminine s-a constatat că, femeia criminal este un tip aparte în cadrul clasificării menţionate mai sus, şi asta nu datorită unui conservatorism ce îşi are cauza în imobilitatea ovulului în raport cu spermatozoidul.

Pe lângă „Omul criminal”, Lombroso a mai publicat numeroase alte studiii lucrări importante, cum ar fi: „Antropologia criminală şi recentele ei progrese”, „Omul de geniu” , „Crima-cauzele acesteia şi remediile” care începe astfel: „Fiecare crimă îşi are originea într-o multitudine de cauze...” . Stigmatul şi inferioritatea biologică rămân însă postulate fundamentale ale teoriei sale. Lombroso a inclus şi alţi factori, pe lângă cei fizici sau antropologici, susţinând că există 3 mari clase de criminali:

- Criminali născuţi (rămăşiţele atavistice ale unei forme de evoluţie înapoiată; reprezintă 1/3 din numărul total de agresori);

- Criminali bolnavi (idioţii, imbecilii, paranoicii, melancolicii, cei afectaţi de paralizie generală, epilepticii sau istericii);

- Criminoloizii (o clasă largă, fără caracteristici fizice speciale, neafecta i de boli mintale, dar al căror sistem emoţional şi mental conduce, sub anumite circumstanţe, la comportamente criminale)

Teoria antropologiei criminale

Teoria susţinea că, indicatorii de bază ai degenerării şi inadaptării reprezentau caracteristicile fizice ale individului. Teoria evoluţionistă a timpului a indicat atavismul ca pe o formă incipientă a vieţii animale, criminalul semănând cu strămoşii săi cărora le-a păstrat caracteristicile fizice :

a) Devierile în mărimea capului sau a formei acestuia;

b) Asimetria feţei;

c) Dimensiunile excesive ale fălcilor şi pomeţilor;

d) Defecte particulare ale ochilor;

e) Urechi de dimensiuni neobişnuite sau, în unele cazuri, foarte mici ori depărtate de cap, asemeni urechilor unui cimpanzeu;

f) Nas strâmb, în vânt sau turtit, acvilin sau cioc de pasăre;

g) Buze cărnoase, umflate;

h) Obrajii buhăiţi ca aceia ai unor animale;

i) Specificaţii ale cerului gurii cum ar fi un omuşor mare sau o serie de umflături şi denivelări asemeni acelora existente la unele reptile care au cerul gurii despicat;

j) Dentiţie anormală;

k) Bărbie proeminentă sau excesiv de lungă, scurtă sau turtită, asemeni maimuţelor;

l) Abundenţa, varietatea şi precocitatea zbârciturilor

m) Anomaliile părului marcate prin caracteristici specifice sexului opus;

n) Defecte ale toracelui cum ar fi prea multe sau prea puţine coaste ori mai mulţi sâni;

o) Inversiunea caracteristicilor sexuale sau a organelor genitale;

p) Lungimea excesivă a braţelor;

q) Mai multe degete la mâini sau la picioare;

r) Dezechilibrul emisferelor creierului (asimetria craniană).

Lombroso a afirmat că, prezenţa a 5 sau mai multe anomalii indică faptul că individul este un „criminal născut” (acordând atenţie utilizării metodei comparative a unor grupuri de control prin aplicarea metodelor statice).

Teoria anormalităţii biologice

Natura atavică a criminalului: La originea cercetării lombrosiene a stat descoperirea, la craniul unui criminal, în zona occipitală medie, a unei adâncituri accentuate, trăsătură ce se regăsea la unele cranii primitive, luând naştere ipoteza atavismului. Urmărind ideea atavismului, Lombroso a studiat organismele inferioare, omul sălbatic şi copilul, cercetând de asemenea, unele anomalii ale creierului, scheletului şi ale unor organe interne (inima, ficatul).