Traficul de ființe umane

Capitolul 1 - Traficul de ființe umane.Generalități

1.1 Noțiuni introductive

Fenomenul traficului de ființe umane nu este unul aparte, specific doar țării noastre, ci are un caracter internațional și transfrontalier, care face parte din ceea ce numim noi criminalitate organizată . Din punct de vedere criminologic, traficul de ființe umane poate fi definit ca fiind o formă particulară de manifestare a criminalității organizate care constă în comerțul cu oameni sau cu organe și țesuturi ale lor, în scopul extragerii de profituri considerabile, speculând o anumită cerere și ofertă existentă în acest sens.Este o formă de manifestare a crimei organizate și în această calitate, posedă trăsăturile caracteristice acestui tip de criminalitate, are o esență identică și se supune legilor de existență proprii fenomenului din care face parte. Traficul de persoane este organizat de grupuri criminale clandestine care sunt adesea implicate și în alte tipuri de criminalitate organizată. Structurile acestor grupuri sunt foarte variate, pornind de la grupuri amatoare izolate, până la organizații structurate la nivel internațional Având un caracter transfrontalier, traficul de persoane este organizat și realizat, în cele mai multe cazuri, de persoane care activează, ramificat. Deci, și desfășurarea urmăririi penale, precum și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate devine tot mai dificilă.Problemele investigării cazurilor de trafic de ființe umane rezidă și din statutul victimei care are o poziție specifică în cadrul procedurii penale .

1.2 Documente internationale privitoare la traficul de persoane

Pe plan internațional a existat o preocupare permanentă pentru combaterea fenomenului privind traficul de ființe umane, chiar dacă, datorită unor prejudecăți existente la acea vreme in societate,era foarte greu de a se obține un consens în această direcție. Primul document internațional în acest domeniu datează din anul 1904, când s-a încheiat Acordul Internațional pentru suprimarea comerțului cu sclavi albi.Având în vedere ineficiența acestuia, în anul 1910 a fost adoptată Convenția Internațională pentru suprimarea comerțului cu sclavi albi, prin care cele 13 țări participante se obligau să condamne persoanele care se ocupau cu astfel de activități.

Sub egida Ligii Națiunilor, în anul 1921, s-a încheiat Convenția Internațională pentru suprimarea traficului de femei si copii, iar în anul 1933 s-a încheiat Convenția Internațională pentru suprimarea traficului de femei care au atins vârsta majoratului.

După constituirea Organizației Națiunilor Unite, în acest domeniu au fost elaborate o serie de documente internaționale extrem de importante. Astfel, în anul 1949, a fost adoptată Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea traficului de personae și exploatării prostituției altor persoane, iar la 15 noiembrie 2000 a fost adoptată la New York, Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, act adițional al Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și Protocolul împotriva traficului ilegali de migranți pe calea terestră,a aerului și pe mare, act adițional la Conveția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate.De asemenea, trebuie să menționăm că într -o serie de documente importante ale ONU s-a făcut referire la interzicerea traficului de ființe umane. Putem enumera, în acest sens: Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948); Pactul cu privire la drepturile civile și politice (1966); Pactul cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (1966). Pe plan european, au fost adoptate, de asemenea, o serie de documente importante în acest domeniu, dintre care amintim: Convenția europeană cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale omului (1950), împreună cu protocoalele adiționale; Convenția europeană pentru combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1997); Convenția Consiliului Europei privind lupta împotrivatraficului de ființe umane (2005).

România nu numai că a aderat la toate aceste documente internaționale, ci a adoptat o legislație în concordanță cu acestea, fiind în măsură să combată în mod eficient acest fenomen.