Traficul de Persoane din Perspectiva Dezorganizării Sociale

„Stabilitatea lumii sociale nu este niciodată garantată.

În general, lumea socială este vulnerabilă.” - T. Parsons

Devianța , ca problemă socială a fost abordată de către sociologi încă de la începutul constituirii sale ca știință. Reprezentând obiectul de studiu al mai multor discipline cu caracter socio-uman, devianța la rândul ei are un caracter moral şi poate fi înțeleasă ca ansamblul abaterilor și încălcărilor de norme sociale sancționate penal.

Traficul de ființe umane a dobândit, în ultimii ani, dimensiunile și particularitățile unui

fenomen social transnațional, responsabil pentru zeci de mii de drame umane, pentru suferințe

devastatoare provocate victimelor exploatării prin muncă ori în scopuri sexuale, și, în aceeași

măsură, un fenomen de criminalitate organizată care nu cunoaște granițe, implicând o infracțiune gravă, pedepsită de legislațiile penale ale țărilor de origine.

Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare şi mai importantă formă a traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru traficanţi. Acest act deviant provoacă dezorganizarea în societate şi în rândul colectivităţii.

Luând în considerare faptul că majoritatea victimelor sunt femei, iar principala formă de exploatare a acestora este cea sexuală, eseul meu se concentrează în special asupra exploatării sexuale a femeilor prin traficul de persoane.

Încă de la începutul secolului XX încep să se abordeze problemele sociale prin grupul de la Universitatea din Chicago. Cercetătorii cunoscuţi sub numele de „Şcoala de la Chicago” au pus accentul pe relaţia dintre individ şi societate.

Robert Park a elaborat un plan de cercetări care aveau în vedere oraşul ca „laborator

social”. Schimbările produse în tehnologie, organizare şi compoziţia populaţiei într-un

timp foarte scurt au dislocat ordinea normativă a societăţii americane.

O teorie ce pune în legătură schimbarea socială în general şi criminalitatea e teoria dezorganizării sociale. Aceasta se centrează pe dezvoltarea unor arii cu rate mari de criminalitate în care există o dezintegrare a valorilor convenţionale cauzată de industrializare rapidă, imigraţie crescută şi urbanizare. (Adler Freda, Criminology, 1995, [1991], p. 117)

Atenția cercetătorilor Școlii de la Chicago s-a îndreptat spre preocuparea de a înțelege mai bine cum s-au extins orașele nord-americane și cum au „crescut” printr-un proces de diferențiere internă. Convinși că existau „zone naturale ale orașului”, fiecare cu propria sa caracteristică, organizare și funcționare, sociologia lor urbană a fost semnificativă prin accentul pus pe așa numitele „ipoteze locale”, ce au imaginat oraşul ca fiind construit din straturi concentrice de viaţă socială.

Înconjurând zona centrală de afaceri, situată în mijlocul oraşului, ei au observat tendinţa spre o „zonă de tranziţie” în dezvoltare, locuită de săraci marginalizaţi şi diversificată etnic, caracterizată prin dezorganizarea socială.

Rezultatele cercetării îi determină să conchidă că în marile metropole americane rata delincvenței este mult mai ridicată decât în celelalte orașe.

Prin urmare, locul de domiciliu este un bun indicator al destinului probabil al individului, în cartierele sărace delincvenţa prezentându-se ca o tradiție socială, greu de separat de viața comunității. Soluția pentru diminuarea fenomenului ar viza remodelarea mediului social.

Perspectiva dezorganizării sociale e responsabilă pentru comportamentele deviante.

Făcând apel la sociologia clasică a lui Durkheim, în mod cert nu există societăţi care să funcţioneze doar pe baza unui singur tip de solidaritate şi anume mecanică sau organică, însă ele tind spre unul din acestea, iar în cazul nostru dezorganizarea socială datorită actului deviant de trafic de persoane, este caracterizat de solidaritatea organică.

Limitele teoriei „dezorganizării sociale” constau în suprasolicitarea urmărilor proceselor de industrializare şi dezvoltare economică, a proceselor de urbanizare, acestea fiind privite ca indicatori ai schimbării şi dezorganizării sociale, şi desconsiderarea factorilor care ţin de personalitatea individului.