Administrarea Bunurilor Altuia

Art. 535 din NCC susține faptucl că constituie bunuri, lucrurile corporale sau necorporale care constituie obiectul unui drept patrimonial.

În sens economic, un bun este orice lucru care este util.

În accepţiune juridică, bunurile sunt lucrurile care pot constitui obiectul unei apropieri individuale ori colective şi care pot fi exprimate într-o valoare bănească.

Cu privire la bunuri se stabilesc drepturi şi obligaţii civile.

Clasificarea bunurilor :

1. Există mai multe criterii de clasificare a bunurilor, cele mai importante dintre ele fiind următoarele:

- Bunurile mijloace de producţie şi bunurile obiecte de consum.

- Bunurile corporale care au existenţă materială, servind satisfacerii nevoilor oamenilor (animale, vegetale).

2. O altă clasificare a bunurilor constă în deosebirea bunurilor determinate individual sau certe (o casă,un automobil), de bunurile determinate doar prin caracterele lor generice sau bunurile de gen (banii, cerealele etc.). Primele sunt privite în lumina însuşirii lor specifice, în timp ce secundele sunt văzute prin prisma caracterelor comune ale întregii categorii de bunuri respective.

3. După un criteriu asemănător celui al clasificării de mai sus, bunurile se mai divid în : fungibile şi nefungibile. Primele se pot înlocui unele cu altele (grâul, combustibilul, etc.), în timp ce bunurile nefungibile înlătură posibilitatea unei asemenea substituiri (exemplu: tabloul “Carul cu boi” pictat de Nicolae Grigorescu).

4. Art. 536 din NCC român, le clasifică în bunuri mobile și bunuri imobile.

5. Banii fac de asemenea parte din categoria juridică a bunurilor. În circuitul civil, ei reprezintă un mijloc de stingere a obligațiilor.

6. Titlurile de valoare, prezentate sub următoarea formă:

- titluri la purtător, a cărui proprietate se transmite prin simpla sa predare.

- titlu la ordin, în baza căruia executarea obligației cuprinsă în el nu poate fi pretinsă decât de posesorul titlului, care justifică dreptul printr-un șir neîntrerupt de giruri.

I. Cadrul general al administrării

Noul Cod Civil introduce, pentru prima dată în dreptul românesc, şi reglementări referitoare la administrarea bunurilor altei persoane, prin transpunerea prevederilor cuprinse în Codul Civil din Quebec.

Aceste dispoziţii reprezintă cadrul legal general aplicabil cu privire la administrarea bunurilor altor persoane, cu excepţia cazului în care legea, actul constitutiv sau împrejurările concrete impun aplicarea unui regim juridic de administrare. Astfel, în lipsa unor prevederi legale exprese sau a voinţei părţilor, instanţele judecătoreşti vor avea dreptul să analizeze condiţiile în care are loc administrarea şi să determine regimul juridic aplicabil acesteia.

Instanțele judecătoreşti vor fi şi cele care vor determina remuneraţia la care administratorul este îndreptăţit, în lipsa unei manifestări de voinţă în acest sens din partea beneficiarului, întinderea obligaţiei de despăgubire de reparare a daunelor produse de către administrator, precum şi oportunitatea înlocuirii administratorului.

Noul Cod civil consacră acestei operaţiuni juridice întregul Titlu al V-lea din Cartea a III-a, reglementarea fiind cuprinsă de la art. 792 la art. 858. După întinderea reglementării, de altfel detaliată, se poate înţelege importanţa care se acordă în economia Codului civil acestor operaţiuni.

Noul Cod civil nu dă o definiţie acestei operaţiuni juridice, aşa cum a făcut-o în cazul fiduciei.