Apărarea dreptului de proprietate

1. Cine are dreptul de înaintare a acțiunii de apărare a dreptului de proprietate?

Proprietatea reprezintă o instituție esențială care definește sistemul economic și social. Prin proprietate se înțelege totalitatea relațiilor dintre oameni, privind însușirea bunurilor, relațiilor reglementate de norme sociale specifice diferitelor epoci istorice.

Acțiunea de apărare a dreptului de proprietate poate fi înaintată de către proprietarul bunului, de reclamantul care trebuie să facă dovada dreptului de proprietate. În stabilirea situației de fapt, instanța de judecată are obligația de a se baza pe probe concrete.

2. Cîte tipuri de mijloace juridice de apărare a dreptului de proprietate sunt?

Sunt stabilite două feluri de mijloace de apărare: mijloace indirect și mijloace directe. Apărarea dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale principale se realizează direct sau indirect, printr-o diversitate de mijloace juridice, reglementate de normele mai multor ramuri de drept: dreptul civil și dreptul procesual civil, dreptul penal și procedural penal, dreptul administrativ, dreotul comercial, dreptul muncii, etc. Mijloacele de apărare a dreptului de proprietate sînt niște acțiuni prin care proprietarul tinde să înlăture atingerile aduse dreptului său, asigurînd exercitarea lui în condiții normale. Principalele mijloace de apărare a dreptului de proprietate sînt cele prevăzute în dreptul civil și dreptul procedural civil. Indirect, dreptul de proprietate este apărat și de instituțiile din alte ramuri de drept. Astfel prin instituțiile și normele respective se urmărește în principiu alte scopuri și numai implicit ele au ca efect apararea deptului de proprietate sau a altor drepturi reale. În concluzie putem defini mijloacele de apărare a dreptului de proprietate și alte drepturi reale ca fiind totalitatea acțiunilor în justiție prin care titularul dreptului solicită instanțelor de judecată să pronunțe hotărîri în în scopul de a înlătura orice atingere sau încălcare a dreptului său.

Există mai multe clasificări ale mijloacelor de apărare a dreptului de proprietate. Cea mai simplă și concisă ni se pare acea clasificare care grupează aceaste mijloace în două mari categorii: directe sau specifice și indirecte sau nespecifice. Mijloacele juridice directe sau specifice de apărare a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale constau în acele acțiuni, numite reale care se întemeiază direct și nemijlocit pe un drept real sau pe faptul posesiei unui imobil. Aceste acțiuni sunt de două feluri: acțiuni pețitorii sau acțiuni posesorii.

3. Ce este acțiunea pețitorie?

Acțiunile pețitorii sînt acele acțiuni prin care se solicită instanței de judecată să stabilească în mod direct că reclamantul este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real aupra unui bun. Redobîndirea posesiei bunului, asupra căruia poartă acel drept real reprezintă doar un efect accesoriu al admiterii acțiunii pețitorii. Dintre acțiunile pețitorii, legislația noastră civilă reglementează următoarele feluri de acțiuni: acțiunea în revendicare, acțiunea în grănițuire, acțiunea negatorie și acțiunea confesorie.

4. Care sunt acțiunile posesorii?

Acțiunile posesorii sînt acele acțiuni prin care se urmărește apărarea posesiei, ca simplă stare de fapt, împotriva oricărei tulburări, fie pentru a o menține, fie pentru a o redobîndi dacă a fost pierdută.

5. Care sunt mijloacele nespecifice (indirecte) de apărare a dreptului de proprietate?

Mijloacele juridice indirecte sau nespecifice sînt acele acțiuni în justiție care se întemeiază direct și nemijlocit pe drepturi de creanță, în scopul realizării lor. Însă drepturile de creanță se nasc și se realizează în strînsă legătură cu dreptul de proprietate. De aceia, de cele mai multe ori prin promovarea acestor acțiuni, se înlătură indirect atingerile aduse însuși dreptului de proprietate a reclamantului. Se includ în această categorie: acțiunile în executarea contractelor civile; acțiuni în răspunderea contracuală; acțiunile întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză; acțiunea în restituirea plății nedatorate; etc.

6. Ce reprezintă acțiunea de revendicare?

Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și pe cale de consecință, să-l oblige pe pîrît la restituirea posesiei bunului. Conform art.374 alin 1 Cod Civil, proprietarul este în drept sa-și revendice bunurile aflate în posesie nelegitimă a altuia.

Acțiunea în revendicare prezintă următoarele caractere juridice: reală, pețitorie și imprescriptibilă. Acțiunea în revendicare este o acțiune reală deoarece poate fi introdusă împotriva oricărei persoane car încalcă dreptul de proprietate. Acest caracter se explică prin aceia că ea însoțește, apără și se întemeiază direct și nemijlocit pe dreptul de proprietate. Ea se deosebește de acțiunile personale prin aceia că ele se întemeiază pe drepturile de creanță, fiind admisibile doar împotriva debitorului. Acțiunea în revendicare este o acțiune pețitorie, ceia ce înseamnă că prin ea se pune în discuție, într-un proces, însăși existența dreptului de propritate a reclamantului, el fiind obligat să facă dovada dreptului său de proprietate. Aceasta spre deosebire de acțiunile posesorii prin care se cere păstrarea sau restituirea posesiei bunului ca simplă stare de fapt, acțiunea în revendicare, oricît timp ea nu ar fi exercitată, aceasta nu se stinge prin neuz decît odată prin stingerea însuși a dreptului de proprietate pe care îl însoțește și-l apără.

Acțiunea în revendicare poate fi introdusă doar de titularul dreptului de proprietate. Aceasta reiese din dispozițiile art. 374 alin 1 Cod Civil, potrivit căruia „proprietarul este în drept să-și revendice bunurile aflate în posesiunea nelegitimă a altuia”. Dacă bunul se află în coproprietate acțiunea în revendicare va putea fi introdusă de către toți copărtașii. Daă bunul se află în devălmășie oricare dintre coproprietari devălmași vor putea introduce acțiunea în revendicare. Pîrîții, în cazul acțiunii în revenicare, sînt persoanele care sunt posesori ilegali a bunului care-l posedă la momentul introducerii acțiunii.