Apărarea Drepturilor Reale

Dreptul este un ansamblu de reguli de conduită obligatorii ce consfinţesc anumite drepturi, libertăţi şi obligaţii ale oamenilor în relaţiile lor reciproce, a căror respectare este asigurată, la nevoie de către forţa publică” .

Cuvântul drept derivă din latinescul directus care evocă sensul de direct, rectiliniu, adică o regulă de conduită, fără specificarea conţinutului. În limba română, însă, ca de altfel şi în numeroase alte limbi, termenul drept este folosit în două sensuri şi anume: cel care are în vedere sau cuprinde regulile juridice de conduită sau normele juridice din societate, denumit şi drept obiectiv şi cel prin care se are în vedere facultatea, prerogativa, ce aparţine unei persoane (fizice sau juridice) în temeiul normei juridice, pe care îl denumim drept subiectiv.

“Obiectul dreptului civil este constituit din raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi juridice, aflate pe poziţie de egalitate juridică” .

Dreptul real a fost definit ca drept subiectiv în virtutea căruia, titularul poate să exercite atributele asupra unui lucru determinat, în mod direct şi nemijlocit, fără a fi necesară intervenţia altei persoane.

Deşi – spre a sublinia tocmai împrejurarea ca în cazul drepturilor reale titularul exercită direct şi nemijlocit prerogative asupra bunului care apare ca obiect al dreptului – s-a spus uneori că dreptul real este un raport între o persoană şi un lucru, literatura juridica este unanimă în a considera că dreptul real este un raport între persoane cu privire la un lucru determinat. Se are în vedere aşadar, caracterul social al raportului juridic civil.

“Dreptul real este deci un raport ce se stabileşte cu privire la un lucru determinat, între una sau mai multe persoane determinate, ca subiecte active si, toate celelalte persoane, ca subiect pasiv nedeterminat, care au obligaţia generală negativă de a nu face nimic de natură a stânjeni exercitarea dreptului real de către titularul său” .

Clasificarea drepturilor reale

Drepturile reale se clasifica în:

- drepturi reale principale;

- drepturi reale accesorii.

Drepturile reale principale sunt acele drepturi care au o existenţă de sine stătătoare, independentă de existenţa altor drepturi.

Drepturile reale accesorii sunt afectate garantării unor drepturi de creanţă astfel că existenţa lor depinde în mod direct de existenţa dreptului garantat.

Potrivit reglementărilor actuale sunt drepturi reale principale urmatoarele:

a) dreptul de proprietate în oricare din formele sale de manifestare: dreptul de proprietate particulară, dreptul de proprietate asociativă, dreptul de proprietate de stat, dreptul de proprietate mixtă;

b) drepturi reale derivate din dreptul de proprietate de stat:

- dreptul de administrare aparţinând regiilor autonome şi altor instituţii publice asupra unor bunuri ale domeniului public;

- dreptul de concesiune asupra exploatării unor zăcăminte de substanţe utile;

- dreptul de concesiune asupra unor terenuri, acordate de unităţîle administrativ teritoriale persoanelor fizice sau juridice pentru realizarea de locuinţe sau a altor construcţii de interes social;

- dreptul de folosinţă asupra unor terenuri atribuite persoanelor juridice de stat;

- dreptul de folosinţă asupra unor terenuri atribuite unor societăţi cu capital mixt, român şi străin;

- dreptul de folosinţă asupra altor categorii de bunuri decât cele arătate;

c) drepturi reale derivate din dreptul de proprietate asociativă, cum ar fi dreptul de folosinţă asupra terenurilor agricole;

d) drepturi derivate din dreptul de proprietate particulară, reglementate de Codul Civil: dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute, dreptul de superficie.