Apelul în procesul civil

Introducere

Apelul este una dintre căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, care dă posibilitatea justițiarilor de a îndrepta greșelile săvârșite de instanțele de judecată, fiind deci mijlocul procedural prin care se cere și se obține anularea sau reformarea parțială sau totală a unei hotărâri judecătorești.

Conform dispozițiilor legiuitorului nu putem vorbi de căi de atac în lipsa unei hotărâri judecătorești pe care legea să o declare susceptibilă de a fi atacată. Astfel, potrivit art. 457 alin. (1), C. Proc. Cviliă ”hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În cazul identificării unei sentințe pe care partea o consideră nelegală, legea stabilește care este ordinea dintre calea ordinară de atac a apelului și căile extraordinare de atac. Astfel că, căile extraordinare de atac (ex. Recursul, contestația în anulare și revizuirea) nu pot fi exercitate atâta timp cât stă deschisă calea de atac a apelului, astfel spus „o hotărâre susceptibilă de apel nu poate fi atacată decât prin intermediul acestei căi de atac”

Considerații generale - definiție

Codul de procedură civilă în vigoare nu ne oferă o definiție legală a acestei instituții de drept, astfel că doctrina definește apelul în funcție de diferitele elemente esențiale din conținutul său, cum ar fi de exemplu principiile ce guvernează apelul, soluțiile ce le poate pronunța instanța de apel sau caracterele apelului.

Ca exemplu, putem deduce difniția apelului din conținutul normelor referitoare la această cale de atac. Art. 476 din Codul de procedură civilă prevede, spre exemplu, că „apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuînd atît în fapt cât și în drept (alin. 1) și că prin apel este posibil să nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanță și respingerea ori anularea cererii de rechemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau trimiterea dosarului la instanța competentă (alin. 3).

Caracterele apelului

Fiind calea de atac ce permite controlul integral asupra modului în care a fost soluționată de prima instanță - realizând astfel controlul judiciar în cadrul mecanismului dublului grad de jurisdicție, doctrina identifică o serie de caractere ale acestei instituții de drept și anume: calea de atac ordinară, comună, ierarhică, de reforormare, devolutivă și suspensivă de executare, pe care le voi descrie pe scurt în continuare.

În ceea ce privește caracterul de cale de atac ordinară aceasta se referă la faptul că părțile au libertate deplină de exervitare a unei asemenea căi procesuale, neexistând vreo condinție în ceea ce privește deschiderea apelului. Caracterul comun se referă la faptul că „apelul este deschis părților în proces, iar nu unui subiect calificat precum procurorul general”.

Caracterul ierarhic are în vedere faptul că apelul, potrivit legiuitorului, este soluționat de către o instanță superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. În virtutea caracterului de cale de atac de reformare instanța superioară are posibilitatea de a modifica hotărârea atacată, ceea ce semnifică reexaminarea fondului.

Caracterul devolutiv presupune „transmiterea integrală a cauzei către judecătorul superior, cu întregul complex de chestiuni de fapt și de drept care-i aparțin”. Caracterul suspensiv de executare se referă la faptul că „va avea putere executorie decât hotărârea judecătorească pronunțată sau menținută după ce cauza a fost reexaminată în fond de o a doua instanță”.

Formele apelului - Apelul principal

În ceea ce privește apelul principal doctrina îl definește ca fiind apelul formulat de partea care nu și-a văzut pretențiile satisfăcute prin hotărârea primei instanțe. În cadrul acestei instituții de drept, această parte dobândește poziția de apelant în fața instanței de control, în timp ce cel împotriva căruia este îndreptat are poziția de intimat.

Apelul principal poate fi declarat doar în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, și în apel pot fi invocate orice nemulțumiri privind nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii atacate, prin art. 445 C. Proc. Civ.legiuitorul impune o serie de excepții, astfel că „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444.”