Căile de Atac în Procesul Civil

CAPITOLUL 1

NOŢIUNI GENERALE ASUPRA CĂILOR DE ATAC

Procesul civil este activitatea desfăşurată de instanţă, organul de executare şi alte organe ori persoane care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în pricinile civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform procedurii stabilite de lege.

Încă de la începuturile dreptului, în desfăşurarea procesului civil, a apărut necesitatea ca o hotărâre pronunţată în urma unei judecăţi să fie controlată de o altă instanţă superioară, pentru a se permite îndreptarea erorilor săvârşite de judecătorii primei instanţe. În acest fel s-a înlăturat şi posibilitatea de a se ataca hotărârea, pe calea acţiunii în anulare, dar este necesar să se recunoască părţilor posibilitatea de a provoca un nou examen al procesului, prin exerciţiul căilor de atac prevăzute de lege.

În literatura de specialitate mai veche s-au exprimat păreri care pun la îndoială necesitatea existenţei căilor de atac, susţinându-se că ar fi suficient un singur grad de jurisdicţie. Dar atâta timp cât doctrina juridică şi jurisprudenţa au reliefat că există suficiente situaţii când se săvârşesc greşeli de judecată, este necesar ca acestea să fie înlăturate, iar acest lucru este posibil numai prin căile de atac .

Procesul civil este aşa cum am mai arătat, o activitate care se desfăşoară în timp, de obicei în mod neîntrerupt, începând cu cererea prin care instanţa este sesizată şi sfârşind cu punerea în executare a hotărârii pe care instanţa o pronunţă în cauză. Această activitate este opera participanţilor la procesul civil şi constă dintr-o serie de acte de procedură şi raporturi juridice procesuale, care se stabilesc între ei. Printre aceşti participanţi se numără, în mod necesar, părţile litigiante şi organele create de lege, cu atribuţii în domeniul justiţiei şi anume instanţa de judecată, procurorul şi organele de executare.

Deşi judecata în faţa primei instanţe are la bază un sistem de principii care constituie în acelaşi timp un sistem de garanţii procesuale,ce pot asigura desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de judecată , legiuitorul a prevăzut o garanţie suplimentară pentru legalitatea şi obiectivitatea hotărârilor judecătoreşti, respectiv controlul judiciar.

Aşa cum am subliniat, legiuitorul nu s-a mulţumit să organizeze judecata în faţa instanţei de fond, ci, pentru a asigura în bune condiţii realizarea sarcinilor justiţiei civile, a prevăzut şi posibilitatea remedierii greşelilor de judecată prin intermediul căilor de atac .

Căile de atac sunt mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite. Ele sunt indispensabile, în orice sistem procesual, pentru remedierea eventualelor greşeli de judecată sau de ordin strict procedural.

Reglementarea actuală a căilor de atac este rezultatul unei îndelungate evoluţii istorice. Dreptul modern se caracterizează, în general, printr-o mare diversitate de organizare a căilor de atac.

Existenţa căilor de atac constituie pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale şi le conferă posibilitatea de a soluţiona remedierea eventualelor erori judiciare. De asemenea, existenţa căilor legale de atac este de natură să garanteze şi calitatea actului de justiţie, judecătorii fiind obligaţi să-şi respecte îndatoririle lor, îndeosebi acelea privitoare la imparţialitate.

În dreptul modern instanţele judecătoreşti sunt organizate, într-un sistem piramidal, iar acţiunea civilă se exercită adeseori în faţa unor instanţe superioare. Cu alte cuvinte, procesul civil poate accede şi într-o fază a judecăţii în faţa instanţelor de control judiciar. La aceasta se ajunge ori de câte ori părţile sau procurorul consideră că o hotărâre judecătorească este nelegală sau netemeinică. Căile de atac reprezintă tocmai acele mijloace procedurale care fac posibilă exercitarea controlului judiciar.

Căile de atac se pot clasifica în mai multe moduri, dar în continuare sunt prezentate cele mai semnificative:

a) Căi ordinare şi căi extraordinare de atac

Criteriul distinctiv al acestei clasificări vizează condiţiile de exercitare a căilor legale de atac. Căile ordinare de atac sunt acelea care pot fi exercitate de oricare dintre părţi şi pentru orice motiv. Drept urmare, conceptul de cale ordinară de atac evocă ideea unei libertăţi depline de exercitare a acesteia, fără nici un fel de condiţii restrictive.

În această privinţă, este de observat că Titlul IV al celei de a II-a Cărţi a Codului de procedură civilă este consacrat, în prezent, unei singure căi ordinare de atac, apelul. Căile extraordinare de atac sunt acelea care pot fi exercitate numai în condiţiile şi pentru motivele strict determinate de lege. Codul nostru de procedură civilă consacră Titlul al V-lea din Cartea a II-a căilor extraordinare de atac, categorie în care include recursul, contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii. Punctul de legătură dintre căile extraordinare de atac îl reprezintă condiţiile restrictive în care ele pot fi exercitate. În principiu, aceste condiţii se referă la motivele limitativ prevăzute de lege pentru care pot fi exercitate căile extraordinare de atac. Dar, şi sub acest aspect, o notă particulară este oferită de recursul în interesul legii. Acesta poate fi exercitat, potrivit art.329 alin.(1) C.proc.civ., doar dacă unele chestiuni de drept au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti. Între căile extraordinare de atac menţionate există şi deosebiri semnificative şi care vizează subiectele care le pot exercita şi instanţele competente a le soluţiona.

b) Căile de atac de reformare şi căile de atac de retractare

Această clasificare e importantă şi ea sub multiple aspecte. Doctrina foloseşte ca principal criteriu de distincţie instanţa competentă a se pronunţa asupra căilor de atac. Căile de atac de reformare sunt considerate acelea care se soluţionează de o instanţă superioară spre a declanşa controlul judiciar. Sunt considerate căi de atac de reformare apelul şi recursul. În schimb, căile de retractare sunt de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată. Fac parte din această categorie contestaţia în anulare şi revizuirea.