Capacitatea părților contractelor de vânzare - cumpărare

I. Contractul de vânzare-cumpărare. Noţiuni introductive

1. Definiţia contractului de vânzare – cumpărare

Vânzarea este definită de art. 1294 Cod civil, ca fiind „O convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui.” Definiţia dată de cod nu este exactă din punctul de vedere al aplicării principiului consensualismului şi al momentului executării obligaţiei „de dare”, de transmitere a proprietăţii lucrului.

În adevăr, în momentul realizării acordului de voinţă între vânzător şi cumpărător se transferă proprietatea bunului, contractul având un caracter consensual.

Prin urmare, ceea ce deosebeşte contractul de vânzare-cumpărare de antecontractul de vânzare-cumpărare este faptul că, în cazul primului, proprietatea se transferă prin realizarea acordului de voinţă al părţilor, în timp ce în cadrul celui de al doilea, vânzătorul se obligă să transmită în viitor proprietatea bunului .

În al doilea rând, din interpretarea textului rezultă că transmiterea proprietăţii ţine “numai de natura contractului de vânzare-cumpărare nu şi de esenţa lui” .

Aceasta înseamnă că prin acest contract se pot transmite şi alte drepturi reale (nuda proprietate, uzufructul, superficia). Astfel, în practica judiciară s-a decis că poate fi vândută doar nuda proprietate, vânzătorul rezervându-şi dreptul de uzufruct. Credem, de asemenea, că în temeiul art. 534 care permite „uzufructului ... să cedeze exerciţiul dreptului său”, că acesta poate să vândă uzufructul. Tot astfel, un drept de creanţă se poate transmite prin vânzare-cumpărare, această operaţiune juridică fiind cunoscută sub denumirea de cesiune de creanţă (art. 1391-1404 Cod civil).

Nu pot forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare drepturile personale nepatrimoniale şi cele patrimoniale care au un caracter strict personal:

- dreptul real de uz- art. 571 Cod civil

- dreptul de abitaţie al sotului supravieţuitor- art. 4 din Legea nr. 319/1944

- dreptul de clientelă în cazul liber profesioniştilor

sau care sunt prevăzute de lege ori sunt contractate (sau constituite prin acte unilaterale) intuitu personae (de exemplu, dreptul de întreţinere, dreptul de pensie, etc.) .

Prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare poate fi definit ca fiind acel contract în baza căruia o parte, numită vânzător, transferă şi garantează unei alte părţi, numită cumpărător, dreptul său de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanţă, sau dreptul asupra unei universalităţi juridice, cumpărătorul obligându-se, în schimb, să plătească vânzătorului o sumă de bani, numită preţ.

2. Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare

După cum rezultă din definiţia contractului, vânzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ, consensual şi translativ de proprietate.

a) Vânzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin încheierea sa dă naştere la obligaţii reciproce între părţile contractante. Vânzătorul are obligaţia să predea lucrul vândut şi să garanteze pe cumpărător, iar cumpărătorul are obligaţia să plătească preţul. Vânzarea-cumpărarea are efecte specifice contractelor sinalagmatice: excepţia de neexecutare; rezolutiunea pentru neexecutarea obligaţiei de către una din părţi; riscul contractului.

b) Vânzarea-cumpărarea este un contract cu titlu oneros, întrucât fiecare parte urmăreşte să obţină un folos, un echivalent, o contraprestaţie, în schimbul obligaţiei ce-şi asumă, cauza juridică a obligaţiei fiecărei părţi include ca element esenţial reprezentarea contraprestaţiei la care se obligă cealaltă parte. Vânzătorul urmăreşte să primească preţul ca un contra-echivalent al prestaţiei sale, iar cumpărătorul urmăreşte să primească bunul cumpărat în schimbul preţului stabilit.

c) Vânzarea este un contract comutativ, deoarece existenţa şi întinderea obligaţiilor reciproce sunt cunoscute de părţi de la încheierea contractului şi nu depind, ca în contractele aleatorii, de un eveniment viitor şi incert, care ar face să existe şanse de câştig şi pierdere pentru ambele părţi contractante. Numai în mod excepţional contractul poate căpăta caracter aleator, de exemplu, când obiectul este supus pieirii, exproprierii etc.

d) Contractul de vânzare-cumpărare este un contract, în principiu, consensual, deoarece se încheie valabil prin simplul consimţământ al părţilor (solo consensul). Aşa fiind, în principiu, pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare nu se cere îndeplinirea vreunei condiţii de formă (nu are relevanţă forma în care se exteriorizează consimţământul) şi nici remiterea lucrului vândut şi a preţului în momentul încheierii contractului.