Clasificarea Drepturilor Subiective Civile

Capitolul I. Noțiunea dreptului subiectiv civil

Termenul de drept primește, chiar și în limbajul comun, sensul de putere recunoscută unei persoane de a pretinde alteia ceva, un anumit comportament. Termenul „drept subiectiv” este unul foarte familiar juristului, atât de des invocat în doctrină și în jurisprudență, încât existența sa pare de domeniul evidenței iar, conținutul său de la sine înțeles. Folosirea curentă a termenului de „drept subiectiv” și rolul subiectiv care i se atribuie astăzi în numeroase raționamente juridice, nu l-au cruțat de critici importante și opinii numeroase cu privire la existența și definirea sa. Totuși pentru definirea dreptului subiectiv vom avea în vedere opiniile exprimate în doctrina noastră.

În literatura românească de specialitate se admite că prin drept în sens obiectiv se înțelege un sistem de norme juridice, ordinea juridică, iar prin drept în sens subiectiv se trimite la prerogativele persoanei în ordinea obiectivă dată , așa încât dreptul subiectiv civil exprimă prerogativele persoanei în spațiul juridic organizat prin normele dreptului civil.

În opinia domnului Ion Dogaru dreptul subiectiv este definit ca „posibilitatea juridică a unei anumite conduite, garantată de lege prin putința de a pretinde persoanelor obligate o anumită comportare corespunzătoare, la nevoie, prin mijlocirea aparatuluii de constrângere a statului” .

În prezent, dreptul subiectiv civil este definit, mai ales, ca posibilitate recunoscută de legea civilă subiectului activ – persoană fizică sau juridică – în virtutea căreia aceasta poate, în limitele dreptului și moralei, să aibă o anumită conduită, să pretindă o anumită conduită corespunzătoare – să dea, să facă ori să nu facă – de la subiectul pasiv și să ceară, la nevoie, concursul forței coercitive statale .

Capitolul II. Clasificarea drepturilor subiective civile

2.1. Criterii de clasificare

Drepturile subiective civile pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii. Fiecare clasificare evidențiază un anumit aspect al dreptului subiectiv civil supus acestei operațiuni, iar împrejurarea că aceasta poate fi inclus într-o categorie sau alta atrage serioase consecințe asupra regimului juridic ce este aplicabil.

Principalele criterii prin care se face clasificarea drepturilor subiective civile sunt gradul de opozabilitate; natura conținutului; corelația cu alte drepturi subiective civile; gradul de certitudine oferit titularului; scopul dreptului.

În funcție de criteriile enunțate drepturile subiective civile se clasifică în următoarele categorii :

- drepturi subiective civile patrimoniale și drepturi subiective civile nepatrimoniale (criteriul naturii conținutului);

- drepturi subiective civile absolute și drepturi subiective civile relative (criteriul gradului de opozabilitate);

- drepturi subiective civile principale și drepturi subiective civile accesorii (criteriul corelației dintre ele);

- drepturi subiective civile pure și simple și drepturi subiective civile afectate de modalități (criteriul gradului de certitudine oferit titularului);

- drepturi „egoiste” și drepturi-funcțiuni (în funcție de scopul dreptului) .

2.2. Clasificarea drepturilor subiective civile în funcție de obiectul dreptului

În raport cu acest criteriu drepturile în sens subiectiv sunt patrimoniale și nepatrimoniale. Cele nepatrimoniale sunt împărțite în drepturi ale omului, drepturi ce poartă asupra diferențelor atribute ale persoanei și drepturi ce privesc relațiile cele mai intime ale persoanei. Cele patrimoniale se clasifică în drepturi reale, drepturi de creanță și drepturi intelectuale.

Drepturile nepatrimoniale sunt drepturi care prin natura lor, având un conținut moral, nu pot fi evaluate în bani, fiind strâns legate de viață, identificarea și relațiile esențiale ale persoanei.

Drepturile patrimoniale sunt drepturile subiective care au un conținut economic, în sensul că pot fi măsurate în bani .