Competența instanțelor judecătorești în materie civilă

Competenţa nu are, in dreptul procesual, sensul atribuit in limbajul comun, acela de valoare profesională.

Prin definiţie, în procedură, competenţa este aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti ori altui organ cu atribuţii jurisdicţionale de a soluţiona un litigiu sau totalitatea drepturilor de judecată şi de oficiere conferite de lege unei jurisdicţii.

Codul de procedură civilă debutează prin a se referi, chiar în primele sale articole, la regulile de competenţă. Această reglementare apare firească dacă ţinem seama de importanţa regulilor procedurale prin intermediul cărora se statornicesc atribuţiile instanţelor judecătoreşti. În cazul declanşării unui litigiu, prima problemă care trebuie rezolvată de reclamant sau de avocatul acestuia este aceea de a determina insanţa competentă. Din acest motiv, în dreptul anglo-saxon, de pildă, problema determinării competenţei este una dintre cele mai importante şi complexe, astfel că, în acesată materie, doar avocaţii cei mai experimentaţi pot fi la adăpost de orice greşeală. Codurile moderne, deşi acordă aceeaşi importanţă majoră problemelor de competenţă, încep printr-o prezentare generală a principiilor de bază ale procedurii judiciare. Este tendinţa tuturor codurilor moderne, tendinţă care a început o dată cu adoptarea Codului civil german de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Proiectul viitorului nostru cod de procedura civilă va trebui să urmeze aceeaşi tendinţă.

Prin competenţă, in general, se desemnează capacitatea unei autorităţi publice sau a unei persoane de a rezolva o anumită problemă. Conceptul de competenţă este de amplă utilizare în limbajul juridic, mai cu seamă în domeniul procesual. În dreptul procesual civil, prin competenţă înţelegem capacitatea unei instanţe de judecată de a soluţiona anumite litigii sau de a rezolva anumite cereri.

Cazurile şi condiţiile în care o instanţă judecătorească are îndreptăţirea legală de a soluţiona o anumită cauză civilă se determină prin intermediul regulilor de competenţă. Legislaţia noastră foloseşte criterii diferite pentru determinarea competenţei instanţelor judecătoreşti. Pe de altă parte, trebuie să precizăm că nu toate litigiile civile sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. Există litigii care se solutionează de alte autorităţi statale sau de alte organe decât instanţele judecătoreşti.

A. FELURILE COMPETENTEI

Teoria competentei opereaza cu o clasificare, in functie de care se identifica mai multe feluri de competenta. Astfel, o prima distinctie se face intre competenta generala, care reprezinta competenta ce apartine instantelor judecatoresti si competenta altor organe cu activitate jurisdictionala.

La randul ei, competenta generala a instantelor judecatoresti distinge, din puct de vedere al atributiilor, alte doua specii de competenta, anume: competenta functionala si competenta jurisdictionala a instantelor judecatoresti. Competenta jurisdictionala, trimite la o delimitare intre: competenta materiala si competenta teritoriala.

In raport cu natura normelor de competenta aceasta poate fi impartita in competenta absoluta si competenta relativa. Aceasta clasificare, bogata in semnificatii procedurale, este o consecinta fireasca a diviziunii legilor in imperative si dispozitive. Analiza concreta a textelor procedurale privitoare la atributiile instantelor judecatoresti ne obliga la cercetare preliminara a competentei instantelor judecatoresti. Dispozitiile legale privitoare la competenta generala a instantelor judecatoresti nu se regasesc insa in Codul de procedura civila.

1. Competenta generala a instantelor judecatoresti si competenta altor organe de jurisdictie.

Pentru a intelege raportul dintre ele, trebuie respectate urmatoarele reguli:

a) Instantele judecatoresti au o competenta jurisdictionala generala, ele au plenitudinea de jurisdictie. Aceasta competenta este o expresie a unui drept fundamental al oricarui cetatean. Nici o jurisdictie speciala nu se poate infiinta decat in temeiul unei legi organice. Aceasta regula permite si o orientare in practica:

- orice litigiu trebuie solutionat de un organ de jurisdictie; daca nu exista un organ special pentru acel litigiu, altul decat instanta judecatoreasca, atunci aceasta este competenta;

- pentru a deferi litigiul instantei judecatoresti, nu este nevoie ca un text de lege sa prevada expres competenta acesteia.

b) in conflictul de competenta intre instantele judecatoresti si alte organe cu activitate jurisdictionala, altele decat instantele judecatoresti, decizia asupra instantei competente apartine acestora din urma (regula este instanta superioara celei in conflict);