Comunicare. Persuasiune. Manipulare

In fiecare zi, in fiecare moment, fiintele comunica intre ele, adica fac schimb de informatii.

Pentru aceasta, oamenii folosesc diferite mijloace, unele dintre ele numite“mijloace de comunicare in masa sau mass media. Comunicarea, informarea si mijloacele de comunicare depind unele de altele. Acesti termeni au sensuri diferite in functie de domeniile care au drept scop comunicarea informatiei. Una dintre cele mai uzuale forme de comunicare este comunicarea prin manipulare folosita tot mai des in zilele noastre. Manipularea este o tactica insidioasa, deci care ascunde viclenie, care face apel la cele mai elementare instincte : dorinta de a reusi,dorinta de a seduce,de a avea dreptate, de a-si impune punctul de vedere.

"Manipularea face parte integranta din legea privind raporturile umane" - sustine Hélène ROUTHIER, psiholog - motivând ca - "Din momentul în care exista o tranzactie între doi indivizi, se presupune ca o oarecare doza de manipulare intra în calcul, toate formele de seductiune, de revendicari necesitând anumite tactici de manipulare. Dar, când manipularea devine grasa (grosolana), mustratoare, amenintatoare, manipulatorul folosind influenta sa morala sau materiala pentru a incita persoana sa comita acte sau gesturi neconfortabile, care depasesc limitele normalului, atunci manipularea ridica probleme ‘’serioase’’.

Totusi, manipularea nu este un efect automat al functionarii sistemului de comunicare, ci o posibila utilizare a lui de catre persoane interesate in acest lucru. Cu alte cuvinte, daca procesul de comunicare, prin caracteristicile sale (indeosebi prin relatia de influenta si putere ce se stabileste intre emitator si receptor) face posibila manipularea, numai intentia celui ce initiaza procesul face ca acesta sa fie manipulativ. Putem distinge astfel intr-o ''manipulare'' ca efect de sistem la nivelul receptorului, datorata pozitiei de putere si influenta de care se bucura sursa si de o manipulare voita, cu rea intentie din partea emitatorului.

Intr-o lucrare recenta asupra opiniei publice, St. Buzarnescu (Sociologia opiniei publice) preia o definitie multidimensionala a manipularii: „Manipularea este definita ca actiune de a determina un actor social (persoana, grup, colectivitate) sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele intiatorului iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsioneaza intentionat adevarul, lasand impresia libertatii de gandire si decizie. Spre deosebire de influenta de tipul convingerii rationale, prin manipulare nu se urmareste intelegerea mai corecta si mai profunda a situatiei, ci inocularea unei intelegeri convenabile, recugandu-se atat la inducerea in eroare cu argumente falsificate, cat si la apelul la palierele nonrationale. Intentiile reale ale celui care transmite mesajul raman insesizabile primitorului acestuia.".

Teoria comunicarii dezvoltata pe linia sociologiei actionale a lui Boudon refuza insa abordarea pur mecanicista a acestei probleme si considera ca in locul unei manipulari in sens unic ar trebui luate in considerare ajustarile reciproce dintre emitatorii si receptorii mesajului. R. Boudon precizeaza: „Receptorul nu este o pasta moale pe care s-ar imprima ulterior un mesaj (...) El are capacitatea nu numai de a selectiona mesajele care ii parvin, ci si capacitata de a le interpreta si a le judeca in functie de situatia sa personala si sociala, de credintele, opiniile, ideile, asteptarile sale”(Tratat de sociologie).

Aceasta pozitie este dezvoltata in cadrul teoriilor sociologice interactioniste de catre

Denis McQuail (Comunicarea) care face o analiza a comunicarii ca proces de influenta intr-un cadru teoretic bazat pe conceptul de putere. In acest context, pentru autor, ''utilizarea termenului de influenta implica utilizarea puterii pentru a obtine conformarea celuilalt, in situatii in care comunicarea este principalul instrument, canal sau mijloc de exercitare a resurselor puterii''.

Autorul distinge cinci baze ale puterii, adica proprietati care ii dau comunicatorului posibilitatea sa isi exercite influenta: puterea recompensatoare, coercitiva, legitima, referentiala, cea a expertului. In situatiile de comunicare prin influentare (si este cazul intregului proces de comunicare realizat in spatiul public) influenta, chiar si in forma extrema a persuasiunii nu poate fi eficienta decat daca este acceptata de receptor. Ori, acesti cinci termeni care descriu tipurile de putere sociala ca atribute ale agentului influentei, implica si un tip special de coorientare a receptorului. ''Astfel, recompensa sau coercitia sunt eficiente in cazul unei orientari calculative a receptorului, influenta legitima se bazeaza pe supunerea reglementata normativ, puterea referentiala depinde de identificarea cu comunicatorul, iar puterea expertului pe increderea si convingerea receptorului ''.

Functionarea sistemului comunicational limiteaza aceste efecte ale exercitarii influentei. McQuail trece in revista cateva din generalizarile cele mai frecvente, datorate cercetarii sociologice in domeniu:

1. schimbarea in directia incurajata de sursa va fi cu atat mai mare cu cat monopolul respectivei surse de comunicare asupra receptorului e mai complet (nu este cazul unei societati care se preocupa de mentinere echilibrului comunicational prin incurajarea diversitatii existentei surselor de informare);

2. efectele comunicarii sunt mai mari atunci cand mesajul este in acord cu opiniile si credintele existente, ca si cu dispozitia receptorului;

3. comunicarea de masa poate fi eficienta si poate produce o schimbare de atitudine in probleme nefamiliare, periferice, in care individul nu e angajat sau care nu se raporteaza la predispozitiile sale;

4. probabilitatea reusitei influentei este cu atat mai mare cu cat receptorul acorda un prestigiu si o credibilitate mai mare sursei mesajului.