Condiția juridică a străinului în România - Studiu de caz - transcrierea actelor de stare civilă

Obiectul de reglementare al dreptului internațional privat constă în relațiile sociale în care unul sau mai multe elemente (toate, după caz), sunt de extraneitate. Aceasta determină deosebirea raportului juridic internațional privat de raportul juridic din dreptul intern prin prezența unuia sau mai multor elemente de extraneitate. Noțiunea ,,extraneitateˮ provine din latinescul ,,extraneusˮ, care înseamnă ,,din afarăˮ, ,,străinˮ.

Potrivit D. Lupașcu, ,,elementul de extraneitateˮ este o împrejurare de fapt care apare în legătură cu unul sau mai multe dintre elementele de structură ale raportului juridic și care are aptitudinea de a aduce în discuție posibilitatea aplicării legii străine.

Elementul de extraneitate reprezintă partea raportului juridic care este în străinătate sau sub incidența unei legi străine prin raportare la susteul de drept al instanței - judecătorești sau arbitrale- care a fost sesizată cu privire la soluționarea unui litigiu de drept internațional privat.

Prin prezența elementului de extraneitate, inștanța căreia i se invocă un litigiu de drept internațional privat, trebuie să rezolve două probleme majore de drept internațional privat: prima este problema conflictului de legi, în vederea identificării și cunoașterii sistemului de drept (romȃn sau străin) care guvernează raportul juridic dedus judecății și a doua problemă, cea de ordin procesual a conflictului de jurisdicții, prin determinarea competenței instanței care să soluționeze litigiul și, eventual, procedura aplicabilă.

Legătura politico-juridică dintre o persoană fizică și un stat este reglementată printr-o serie de norme juridice care conferă acesteia calitatea de cetățean. Această calitate assigură titularului anumite drepturi și obligații care alcătuiesc condiția lui juridică. Cetățenia reprezintă punctul de legătură în conflictul de legi și al procedurii de drept internațional privat.

În dreptul internațional privat, străin înseamnă parsoana care nu are cetățenia statului în care se află. În dreptul romȃnesc, străin este definit prin art. 2 lit. a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.194/2002, modificat prin Legea nr.157/2011 ca fiind persoana care nu are cetățenie romȃnă, cetățenia unui alt stat al Uniunii Europene sau Spațiul Economic European sau Cetățenia Confederației Elvețiene.

Condiția juridică a străinului în Romȃnia reprezintă totalitatea normelor juridice cu privire la drepturile și obligațiile străinului în această țară. Aceasta este determinată prin normele juridice materiale, care aparțin dreptului intern sau rezultȃnd din convenții internaționale, tratate, convenții de asistență juridică, în vederea evitării dublei impuneri. Condiția juridică a străinului este în legătură cu conflictul de legi deoarece numai dacă i se recunoaște străinului un anumit drept apare conflictul de legi, aceasta fiind în legătură și cu conflictul de jurisdicții, vizȃnd capacitatea procesuală a străinului, situația procesuală a statului străin, asistența juridică ș.a.

Principalul act normativ din țara noastră care reglementează regimul juridic al străinilor este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002.

Regimul juridic al străinilor conține mai multe forme de tratament care se acordă cetățenilor altui stat în baza normelor juridice cuprinse în dreptul intern sau în tratatele internaționale.

Formele regimului străinilor sunt:

- regimul național - are în vedere principiul acordării străinului drepturilor pe care le au cetățenii statului în care a venit acesta, exceptȃnd cele politice; de asemenea, art. 57 din Constituția republicată menționează că cetățeniistrăini și apatrizii, la fel ca cetățenii romȃni, trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile celorlalți;

- regimul reciprocității- potrivit acesstuia, străinului i se acordă un anumit drept doar în cazul în care și statul străin acordă cetățeanului forului același drept; reciprocitatea poate fi:

- legislativă, fixată de legea statului;

- diplomatică;

- de fapt

- regimul clauzei națiunii celei mai favorizate - presupune prevederi speciale prin intermediul cărora părțile contractante își acordă aceleași avantaje și privilegii pe bază de reciprocitate unui stat terț în diverse domenii (comerț, navigație, situatie juridică a unei persoane etc.).

- regimul special - acesta conferă străinului un tratament special, derogatoriu, stabilit prin lege sau prin convenție internațională peste tratamentul comun.