Contractul de Schimb

I. Noţiune şi caractere juridice

Potrivit articolului 1405 Cod civil , schimbul este un contract prin care părţile - numite copermutanţi – îşi transformă reciproc proprietatea unor bunuri ale lor. Rezultă că schimbul, ca şi vânzarea, este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ şi consensual (articolul 1406 ). De asemenea, schimbul este un contract translativ de proprietate, dar - asemănător vânzării - poate mijloci şi transmiterea altor drepturi, reale sau de creanţă. Dacă însă echivalentul este o obligaţie de a face sau de a nu face, contractul nu mai este de schimb, ci unul nenumit. Echivalentul nu poate fi nici o sumă de bani sau creanţă bănească, caz în care contractul este de vânzare-cumpărare. Dar dacă ambele prestaţii au ca obiect o sumă de bani (inclusiv valută), nu mai avem vânzare (un lucru în schimbul preţului - articolul 1294 Cod civil ), ci un contract de schimb (100 monezi de 50 lei, contra bancnotei de 5000 lei).

Cu toate asemănările existente între vânzare-cumparare şi schimb, ele sunt contracte speciale (numite) distincte. Din punct de vedere juridic, schimbul nu poate fi analizat ca o varietate de vânzare şi nici ca o dublă vânzare însoţită de compensarea preţurilor, deoarece înstrăinarea se face nu pentru preţ, ci pentru un alt lucru. Nefiind o dublă vânzare reciprocă, ci un contract special unic, validitatea sau desfiinţarea schimbului va afecta ambele înstrăinări (de exemplu, în cazul evicţiunii unuia dintre bunurile schimbate), iar taxa de timbru - dacă este cazul - va fi datorată nu pentru două vânzări (la valoarea celor două bunuri), deoarece "în cazul schimburilor de imobile, valoarea la care se percepe taxa este aceea a imobilului cu valoarea cea mai mare" (pct.11 din Lista anexa la OG nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială).

Nu excludem nici posibilitatea unui schimb multilateral (de exemplu, triunghiular, în care A transmite un bun în proprietatea lui B în schimbul bunului primit de la C, care dobândeşte un alt bun de la B), caz în care convenţia este tot unică şi indivizibilă iar taxa de timbru calculată în raport de "aceea a imobilului cu valoarea cea mai mare".

II. Aplicarea regulilor de la vânzare

În ordine istorică, schimbul a fost primul contract prin intermediul căruia o persoană putea dobândi proprietatea unui lucru în schimbul proprietăţii altui lucru (trocul). O dată cu apariţia banilor (monezilor), importanţa primordială a căpătat vânzarea-cumpărarea, regulile prevăzute pentru acest contract fiind extinse şi asupra schimbului, deosebirea dintre ele constând numai în natura contraprestaţiei; emptio fit pretio, permutatio fit rebus.

Astfel fiind, în Codul civil şi alte acte normative, pentru contractul de schimb sunt prevăzute numai câteva reguli speciale , în rest schimbul fiind guvernat de regulile prevăzute pentru contractul de vânzare-cumpărare (articolul 1409 Cod civil ). Bineînteles, pot fi aplicate numai normele care se potrivesc cu natura şi efectele schimbului, referitoare la condiţiile de validitate, la lucrul vândut (obligaţia reciprocă de predare şi de garanţie pentru evicţiune şi pentru vicii) etc., nu şi cele referitoare la preţ. Dacă însă valoarea bunurilor schimbate nu este egală şi echivalentă se restabileşte prin plata unei sume de bani, numită sultă; pentru obligaţia de plată a sultei se aplicaă dispoziţiile privind plata preţului. În niciun caz, sulta nu poate întrece valoarea bunului schimbat, căci în acest caz operaţia nu ar mai fi schimb, ci o vânzare cu dare în plata accesorie plăţii preţului.

Iar unele reguli ale vânzării nu pot fi aplicate datorită faptului că în cazul schimbului fiecare dintre părţi este şi vânzător şi cumpărător.

Astfel, nu poate fi aplicată regula suportării cheltuielilor contractului de către cumpărător (se suportă de ambele părţi în mod egal, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel) şi nici regula potrivit căreia clauzele neclare se interpretează în contra vânzătorului (în cazul schimbului se aplică regula generală; clauzele obscure se interpretează în favoarea debitorului).