Definiția și caracterele dreptului de proprietate

Proprietatea reprezinta prin excelenta un mod de realizare a unei puteri umane asupra bogatiilor ceea ce a facut obiectul unor controverse ceea ce a dus la fundamentarea unor teorii si curente. Unii au formulat critici virulente la ideea dreptului de proprietate privata deoarece poate duce la exploatarea omului de catre om. Acestia au sustinut necesitatea obiectiva a comunizarii bunurilor, mai ales a mijloacelor de poductie. Pe de alta parte altii au subliniat avantajele proprietatii private ca instrument si stimul economic, garantie a libertatii individuale, izvor de prosperitate si bunastare sociala.

Doctrinarii din tarile comuniste au definit dreptul de proprietate de pe pozitiile marxismului pentru a fundamenta necesitatea lichidarii proprietatii private si trsnsformarii ei fortate in proprietate socialista a carui titular este statul comunist. Se pune accentul pe asa zisul continut social economic al dreptului de proprietate pentru a sustine caracterul exploatator a proprietatii asupra mijloacelor de productie.

Doctrinarii din occident au formulat definitii ale dreptului de proprietate plecand de la faptul ca el constituie unul din drepturile fundamentale ale omului, garantie a libertatii de initiative private, conditie esentiala a unei economii de piata sanatoase.

Dreptul de proprietate reprezinta conform prevederilor Codului Civil dreptul unei persoane de a se bucura si dispune in mod exclusiv si absolut de un lucru, dar in limitele determinate de lege. Prevederile Constitutiei Romaniei subliniaza ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii revin proprietarului.

Definitia Codului Civil a fost considerata incompleta deoarece proprietarul exercita atributele dreptului sau intotdeauna in putere proprie nefiind subordonat nimanui decat legii, alte persoane decat proprietarul exercita aceste atribute in puterea legii dar mai ales in puterea proprietarului care le-a constituit un drept. Proprietarul exercita atributele dreptului de proprietate in interes propriu dar fara indoiala ca si alte persoane care detin un drept subiectiv asupra unui bun urmaresc realizarea unui interes propriu prin exercitarea atributelor dreptului, dar proprietarul se deosebeste prin acea ca este singurul subiect de drept care exercita direct sau indirect, toate atributele dreptului de proprietate, in ultima instanta, in propriul sau interes.

Avand in vedere continutul sau juridic si pozitia proprietarului dreptul de proprietate poate fi definit ca fiind acel drept real care confera titularului sau atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita in plenitudinea lor, in putere proprie si in interesul sau propriu, cu respectarea normelor juridice in vigoare.

Posesia (jus posiendi) reprezinta conform prevederilor Codului Civil detinerea unui lucru sau folosirea unui drept de noi insine sau de altul in interesul nostru. Posesia consta in posibilitatea proprietarului de a stapani bunul ce ii apartine in materialitatea sa, comportandu-se ca titularul dreptului de proprietatea. In aceasta situatie posesia este un element de drept si nu o stare de fapt. Manifestarea exterioara a posesiei ca si element de drept nu acopera folosinta si dispozitia, in schimb posesia ca stare de fapt acopera toate atributele unui drept real, acoperind in acest fel si folosinta si dispozitia.

Posesia ca stare de fapt este un mijloc de dobandire a proprietatii. Posesia este formata din doua elemente: elementul material-corpus si elementul intentional-animus, dar aceasta nu trebuie confundata cu detentia precara careia ii lipseste animus in acest avand numai elementul material-corpus. Elementul material corpus consta in totalitatea faptelor materiale de stapanire sau exercitare asupra bunului. Elementul psihologic animus consta in intentia sau vointa posesorului de a exercita stapanirea lucrului pentru sine, adica in nume de proprietar sau titular al unui drept real.

Folosinta reprezinta facultatea proprietarului de a intrebuinta bunul sau, culegand in proprietate toate fructele pe care acesta le produce. Posibilitatea de a utiliza bunul (Jus utendi) poate fi exercitata in sens pozitiv-dreptul proprietarului de a utiliza bunul in mod liber pentru a-si satisface nevoile, titularul dreptului de proprietate poate incheia acte de conservare a bunului, folosinta in acest sens este limita de lege aceasta fiind licita atata timp cat nu imbraca forma abuzului de drept, cat si in sens negativ-proprietarul poate alege sa nu utilizeze bunul, in acest fel dreptul sau de proprietate ramane imprescriptibil extinctiv, dar si acest aspect al lui jus utendi este limitat de lege prin obligatiile propter rem stabilite prin lege. In cazul bunurilor consumptibile folosinta se confunda cu dispozitia.

Folosinta confera si posibilitatea proprietarului de a culege fructele (jus fruendi). Prin fructe se intelege tot ceea un bun produce in mod periodic fara ai fi afectata substanta. Fructele sunt naturale-se produc in mod periodic fara interventia omului; industriale-se produc in mod periodic dar este necesara interventia omului si civile-sunt reprezentate de sume de bani. Fructele naturale si industriale se dobandesc prin culegere, iar cele civile zi de zi. Productele sunt tot ceea provine din bunuri dar fara peridiocitate sau prin epuizarea substantei bunurilor.