Delimitarea dreptului civil de celelalte ramuri de drept

Dreptul civil este o ramură a sistemului dreptului român; acesta din urmă cuprinde unele ramuri care se deosebesc între ele în special prin natura şi caracterele raporturilor sociale pe care le reglementează.

Într-o altă definiţie, dreptul civil reprezintă o ramură de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice, ce reglementează raporturile patrimoniale şi raporturile nepatrimoniale, stabilite între persoane fizice, persoane juridice sau persoane fizice şi persoane juridice, care se găsesc pe o poziţie de egalitate juridică.

Obiectul principal de reglementare al dreptului civil îl constituie raporturile patrimoniale.

Obiectul de reglementare - avem în vedere categorii de relaţii sociale reglementate de normele juridice, metoda de reglementare prin care înţelegem mijloacele şi căile folosite de stat pentru a influenţa anumite relaţii sociale în scopul dezvoltării şi perfecţionării acestora.

Deoarece unele raporturi patrimoniale sunt reglementate şi de alte ramuri ale dreptului, trebuie să delimităm domeniul dreptului civil faţă de domeniile altor ramuri ale dreptului

1. Criteriile delimitării

Operaţiunea de delimitare presupune evidenţierea trăsăturilor sale specifice ce îl deosebesc ce celelalte ramuri. Împărţirea dreptului în drept public şi drept privat este un prim pas în acest demers, particularităţile celor două mari părţi ale dreptului regăsindu-se la nivelul fiecărei ramuri.

În materia dreptului civil avem:

- egalitatea juridică a părţilor ca trăsătură generală şi specială a dreptului civil;

- calitatea subiectelor – părţile nu trebuie să aibă o calitate specială, raportul dreptului civil născându-se între persoane fizice sau juridice sau între persoane fizice şi persoane juridice, în alte ramuri de drept părţile raportului juridic trebuie să aibă o calitate specială;

- caracterul normelor juridice - sunt dispozitive în majoritate şi puţine norme sunt imperative adică impun o anumită conduită;

- natura sancţiunilor, în dreptul civil se urmăreşte acoperirea prejudiciilor cauzate, repunerea părţilor în situaţia anterioară juridică.

Criteriul pentru delimitarea dreptului civil de alte ramuri îl reprezintă principiile proprii ale acestei ramuri şi în toate situaţiile care sunt aplicabile principiile de drept civil, ne aflăm în prezenţa unor rapoarte juridice civile.

Prin obiect de reglementare se înţelege o categorie omogenă de relaţii soaciale ce sunt reglementate de un ansamblu de norme juridice care, la rândul lor sunt unitare.

Obiectul de reglementare este criteriul determinant în constituirea şi determinarea ramurilor de drept.

Metoda de reglementare este criteriul consecvent de delimitare şi constă în modalitatea de influenţare a raporturilor sociale de către stat, prin edictarea normelor juridice. Specifică şi generală pentru dreptul civil este metoda egalităţii juridice a părţilor, spre deosebire de alte ramuri de drept. Există însă şi alte ramuri de drept care folosesc metoda egalităţii juridice a părţilor, iar pentru alte ramuri de drept se utilizează atât metoda egalităţii părţilor, cât şi metoda subordonării părţilor.

Calitatea subiectelor poate reprezenta un criteriu de departajare a dreptului civil de alte ramuri de drept, în măsura în care acestea ar impune subiectelor o calitatea specială (de exemplu,

calitatea de comerciant), ţinând cont de faptul că normele dreptului civil nu pretind subiectelor o anume calitate, fiind suficientă aceea de persoană fizică sau persoană juridică.

Caracterul normelor juridice constituie un alt criteriu auxiliar, majoritare în dreptul civil fiind normele dispozitive, spre deosebire de alte ramuri de drept în care preponderente sunt normele imperative.

În ceea ce priveşte caracterul sancţiunilor ce intervin în caz de nerespectare a normei juridice, specifică dreptului civil este restabilirea dreptului subiectiv civil încălcat, care constă în fie în repararea prejudiciului cauzat, fie în încetarea acţiunii de vătămare a dreptului personal nepatrimonial, această restabilire se obţine, de cele mai multe ori, prin intermediul procesului civil.

Principiile proprii unei ramuri de drept constituie, de asemenea, un criteriu de delimitare.

Sub aspect teoretic delimitarea este necesară deoarece între reprezentarea aparţinând definiţiilor ramurilor de drept sunt deosebiri şi asemănări şi analizând un raport juridic trebuie observat cărei ramuri de drept îi aparţine.

Sub aspect practic atunci când o instanţă este investită cu soluţionarea unei cauze aceasta îşi va verifica competenţa în raport cu specializarea sa.