Domiciliul Persoanei Fizice

1. Noţiune, importanţă, caractere şi feluri

1.1 Noţiunea domiciliului

a) Reglementare

Ca şi numele, domiciliul persoanei fizice interesează nu numai raporturile de drept civil ci şi alte ramuri de drept.

Desigur, aici avem în vedere ''domiciliul'' ca atribut de identificare în raporturile civile.

De lege lata, instituţia domiciliului este alcătuită din norme cuprinse în:

• Decretul nr. 31/1954 (art. 13-15);

• Codul familiei (art. 11,100,102,122);

• Legea nr. 105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate (M.Of. nr.237 din 30 sept. 1996), cu modificările ulterioare ;

• Hotărârile Guvernului nr. 111/1997 privind forma şi conţinutul cărţii de identitate, ale cărţii de imobil şi ale fişei de evidenţă a populaţiei şi Hotărârea Guvernului nr. 112/ 1997, privind organizarea activităţii de eliberare a cărţilor de identitate, procedura de preschimbare eşalonată a buletinelor de identitate actuale, precum şi aspecte privind termenul de valabilitate a acestora (M. Of. nr. 71 din 21 aprilie 1997);

• Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată (M. Of. nr. 276 din 24 iulie 1998)- art. 10 alin. 2, art. 14 alin 2 şi art. 15 alin 1;

• O.G. nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţa a persoanelor (M.Of. nr. 544/ 1 sept. 2001).

b) Definiţie

Doctrina a oferit diferite definiţii domiciliului, plecându-se de la prevederea art. 13 din Decretul nr. 31/1954: '' Domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea işi are locuinţa statornică sau principală''. În acest sens dispune şi art. 2 alin 1 din Legea nr. 105/1996: '' Domiciliul persoanelor fizice prevăzute în art. 24 este ''adresa din localitatea unde acestea îşi au locuinţa statornică''.

După cum vom vedea, există trei feluri de domicilii: de drept comun, legal şi convenţional, ceea ce reclamă o definiţie pentru fiecare fel de domiciliu.

Aici vom defini domiciliul în general, făcând abstracţie de felurile lui.

Prin domiciliu se înţelege acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizează în spaţiu, prin indicarea unui loc având această semnificaţie juridică.

c) Terminologie

''Domiciliul'' provine de la expresia latină ''domun colere'', adică casa pe care o locuieşte cineva.

Pentru a se deosebi locuinţa statornică de cea temporară, se folosesc două noţiuni juridice, respectiv: domiciliu şi reşedinţă.

1.2 Importanţa domiciliului

Domiciliul persoanei fizice prezinta importanţă în toate ramurile de drept.

Un aspect aparte al acestei importanţe este acela din dreptul civil.

Domeniile dreptului civil, în care se învederează rolul domiciliului:

• domeniul capacităţi civile; potrivit art.3 alin.2 din Legea arendării nr.16/1994: ''Arendaşul, persoană fizică, trebuie să fie cetaţean român cu domiciliul în România, să prezinte garanţiile solicitate de arendator'';

• domeniul obligaţiilor civile; potrivit art.1104 C.civ.: ''Plata trebuie a se face în locul arătat în convenţie.

Dacă locul nu este aratat, plata, în privinţa lucrurilor certe şi determinate se va face în locul în care se găsea obiectul obligaţiei în timpul contractării.

În orice alt caz, plata se va face la domiciliul debitorului''.

• domeniul succesoral; locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului domeniu al defunctului; de aceasta se leagă o serie de consecinţe juridice; în acest sens, art.68 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţi notariale dispune: ''Procedura succesorală notarială se deschide, dupa caz, la cererea oricărei persoane interesate, a procurorului, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în raza căruia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoştinţă că moştenirea cuprinde bunuri imobile.

În cazul decesului unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu în ţară, procedura succesorala se poate îndeplini de notarul public din circumscripţia terotorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut bunurile cele mai importante ca valoare''.