Dovada Bunurilor Comune și Proprii

Bunurile sotilor

1. Notiunea de bunuri ale sotilor.

Codul familiei în reglementarile sale, în articolele 30-36, privitoare la bunurile sotilor foloseste numai notiunea de bunuri fara nici o alta precizare. Aceasta înseamna ca notiunea de bunuri are si în dreptul familiei întelesul statornicit în dreptul civil, dreptul comun în materie, adica, acela de lucruri matreriale utile omului si susceptibile de apropiere si stapânire juridica, sub forma de drepturi patrimoniale. Asa fiind, notiunea de bunuri ale sotilor, trebuie privita atât în acceptiunea sa de bunuri corporale, adica de lucruri materiale, cât si în acceptiunea de bunuri necorporale, adica de drepturi subiective patrimoniale.

2. Bunuri comune si proprii.

Patrimoniul fiecaruia dintre soti se compune din grupa bunurilor comune ambilor soti si grupa sau masa bunurilor proprii, adica exclusive fiecaruia dintre soti.

Se remarca de aici existenta a trei grupe distincte de bunuri:, o grupa de bunuri comune si doua grupe de bunuri proprii, împrjurare, care rezulta din dipozitiile art. 30 alin. 1 si art. 31 din Codul familiei.

Potrivit art. 30 alin. 1 Codul familiei, „Bunurile dobândite în timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale sotilor”, iar prin art. 31 Codul familiei, s-a statutat ca „Nu sunt bunuri comune, ci proprii ale fiecarui sot:

a) bunurile dobândite înainte de încheierea casatoriei;

b) bunurile dobândite în timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;

c) bunurile cu uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti;

d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;

e) indemnitatea de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;

f) valoarea care reprezinta si înlocuieste un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare.

Din cuprinsul textelor legale mai sus mentionate, se constata ca, în dreptul nostru, bunurile comune ale sotilor, cosntituie regula, iar bunurile proprii fiecaruia dintre soti reprezinta exceptia, ceea ce demonstreaza ca regimul comunitatii este vadit preponderent fata de separatia de bunuri dintre soti, pe care legea o limiteaza la bunurile anume prevazute de art. 31 Codul familiei.

Dovada bunurilor comune si proprii.

1. Prezumtia legala de comunitate. Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. 3 Codul familiei, „Calitatea de bun comun nu trebuie dovedita, ceea ce înseamna ca legea prezuma calitatea de bun comun sau altfel spus” orice bun al sotilor este comun daca nu se dovedeste ca este propriu. Aceasta înseamna ca daca un bun apartine unuia dintre soti, legea prezuma ca acel bun a fost dobândit în timpul casatoriei si ca el nu face parte din nici una din categoriile de bunuri proprii prevazute de art. 31 Codul familiei.

Rostul prezumtiei de comunitate este pe de o parte, de a deplasa obiectul probei „înlocuind dovada anevoioasa a unui complex de fapte prin accea a împrejurarii mai lesne de dovedit ca bunul apartine unuia dintre soti , iar, pe de alta parte, de a rasturna sarcina probei, ceea ce impune celui care neaga calitatea de bun comun sa faca dovada ca bunul respectiv este propriu”.

Cu toate ca se poate sustine ca dovada bunurilor comune o constituie prezumtia de comunitate, deoarece prezumtiile sunt si ele mijloace de proba, în realitate, numai bunurile proprii trebuie dovedite în întelesul propriu-zis al probatiunii.