Drept civil

În perioada de constituire a statalităţii, în Republica Moldova au fost efectuate reforme în diferite domenii sociale, care au condiţionat şi modificări radicale ale actelor legislative. De o semnificaţie aparte sunt modificările legislative privind proprietatea, deoarece ea a fost şi va rămâne piatra de temelie a societăţii, jucând un rol deosebit în evoluţia acesteia.

Dreptul de proprietate este principalul şi cel mai complet drept real asupra unui lucru, care conferă titularului toate cele trei atribute: posesiunea, folosinţa şi dispoziţia, însă în virtutea legii se permite disocierea acestor atribute şi repartizarea lor între titulari diferiţi, creându-se alte drepturi reale. În Codul civil al Republicii Moldova sunt reglementate ca alte drepturi reale principale: uzufructul, uzul, abitaţia, servitutea şi superficia.

Scopul efectuării acestei lucrări constă în studiul mai aprofundat al uneia dintre cele mai semnificative şi actuale probleme a dreptului civil - instituţia dreptului de proprietate ca drept real principal şi unul dintre dezmembrămintele sale cele mai importante - uzufructul.

Dreptul de uzufruct este ”dezmembrământul dreptului de proprietate privată, cu caracter temporar, care conferă titularului său atributul de a stăpâni bunul altuia în calitate de uzufructuar, precum şi atributul folosinţei (jus utendi et fruendi) asupra acelui bun, inclusiv posibilitatea cedării emolumentului acestei folosinţe, cu îndatorirea de a-i conserva substanţa, atribute care trebuiesc exercitate cu respectarea limitelor materiale şi a limitelor juridice.

Importanţa conceptului acestui dezmembrământ s-a fundamentat pe opinia de a considera uzufructul ca unul dintre cele mai frecvent întâlnite şi mai variate drepturi reale personale, fiind cercetat în primul rând, ca un drept real dezmembrat al dreptului de proprietate şi, în al doilea rând, în funcţie de caracterele lui specifice, modalităţile de constituire şi de stingere, conţinutul dreptului de uzufruct.

Actualitatea temei de cercetare vine să elucideze esenţa şi conţinutul dreptului de uzufruct şi ale instituţiei acestuia ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, fundamentarea ştiinţifică şi interpretarea normelor juridice referitoare la acest drept real, ca una din problemele cele mai importante ale practicii juridice. Capitolul I : Consideraţii generale cu privire la dreptul de uzufruct

1.1. Noţiunea şi aplicabilitatea dezmembrămintelor dreptului de proprietate

Dreptul subiectiv de proprietate, după natura şi conţinutul său juridic este un drept real complet, care întruneşte într-un singur întreg dreptul de a poseda, de a folosi şi de a dispune de obiectul acestui drept; este cel mai important drept real; este baza întregului sistem al drepturilor reale. Justeţea acestor afirmaţii doctrinare se confirmă prin conţinutul juridic, prin formele de exercitare şi mijloacele de apărare ale acestui drept. În legislaţia ţării noastre ele se confirmă şi se garantează prin articolele 9 şi 46 ale Constituţiei, reglementările din Codul civil privind dreptul de proprietate, precum şi alte norme administrative, penale. Toate celelalte drepturi reale principale: dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute şi dreptul de superficie, îşi datorează existenţa, ca urmare a separării atributelor componente ale dreptului de proprietate, adică prin dezmembrarea dreptului de proprietate şi constituirea unui nou drept, opozabil tuturor, inclusiv proprietarului.

Denumirea de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate a acestor drepturi reale, se datorează faptului că, în realitate, ele sunt dezmembrăminte ale conţinutului juridic ale dreptului de protrietate. Astfel, titularul dreptului de proprietate exercită în mod exclusiv, prin putere proprie şi în interes propriu atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor ce alcătuiesc obiectul dreptului său de proprietate. În cazul drepturilor reale de uzufruct, uz, abitaţie, servitute şi superficie, titularii acestor drepturi exercită atributele conferite de lege asupra unor bunuri ce se află în proprietatea altor persoane. Cu alte cuvinte, titularul dreptului de proprietate transmite unei ale persoane unele atribute din conţinutul juridic al dreptului său de proprietate, constituind în favoarea acestuia un drept real de uzufruct, uz, abitaţie, servitute sau superficie.

De îndată ce a fost constituit un drept real asupra unui bun sau universalităţi de bunuri, înseamnă că acest bun sau universalitate de bunuri constituite, în acelaşi timp, obiect a două drepturi reale: obiectul dreptului de proprietate al cărui conţinut juridic este lipsit de unele din atributele sale şi obiectul dreptului real constituit în favoarea altei persoane, drept al cărui conţinut juridic este alcătuit din atributele transmise de proprietar titularului acestui drept.

Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot fi definite ca fiind acele drepturi reale principale, ce au ca obiect bunuri ce aparţin altor persoane, drepturi opozabile tuturor, inclusiv proprietarului, ce se constituie sau dobîndesc prin desprinderea sau limitarea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate

Deşi aceste drepturi reale sunt constituite din dezmembrarea dreptului de proprietate, totuşi, ele au un regim juridic şi o existenţă de sine stătătoare, distincte de dreptul de proprietate. Acest regim juridic rezultă din prevederile Codului nostru civil, care stabileşte:

- noţiunea;

- natura juridică;

- modul de constituire;

- drepturile şi obiligaţiile titularilor;

- sistemul de apărare şi ocrotire, precum şi

- modurile de încetare a acestor drepturi.

Drepturile reale principale amintite, se pot constitui numai prin dezmembrarea conţinutului juridic al dreptului de proprietate privată, inclusiv al dreptului de proprietate privată a statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. 1. Noţiunea şi caracterele juridice ale dreptului de uzufruct

Termenul „uzufruct” provine din tezaurul culturii juridice al Romei antice şi este constituit din cuvintele usus (a folosi) şi fructus (a culege fructele). Conform definiţiei formulate de renumitul jurist roman Paulus, uzufructul este dreptul de a folosi şi de a culege fructele unor lucruri străine, lăsându-se neatinsă substanţa2. Această definiţie ne demonstrează că încă din timpurile dreptului privat roman, dreptul de uzufruct este o servitute personală, graţie faptului că este instituit asupra unui lucru străin, este constituit în favoarea unei anumite persoane, nefiind susceptibil de a fi transmis unei alte persoane nici prin acte juridice dintre vii (inter vivos), nici pentru o cauză de moarte (mortis causa), şi nici prin moştenire în baza legii.