Drept Civil - Dreptul de Uzufruct

Dreptul de uzufruct

Dreptul de proprietate este dreptul cel mai complet asupra unui lucru deoarece conferă titularului său toate cele trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia.

Este posibil ca aceste atribute să aparţină separat mai multor titulari, conform art. 479 C.civ. care dispune că „poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinţă, sau numai servitute”.

Drepturile reale rezultate din separarea atrubutelor componente ale dreptului de proprietate poartă denumirea de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Ele nu desfiinţează dreptul de proprietate, însă îi limitează atributele, proprietarul fiind lipsit de unele dintre ele.

Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot fi definite ca fiind acele drepturi reale principale derivate, asupra bunurilor altuia, care sunt opozabile erga omnes, inclusiv proprietarului şi care se constituie ori se dobândesc prin desprinderea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate.

Dezmembrămintele dreptului de proprietate, potrivit Codului Civil, sunt: dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute, dreptul de superficie şi dreptul real de folosinţă.

Dreptul de uzufruct este reglementat în Codul Civil Român în art. 517 – 564.

Definind uzufructul, art. 517 C.civ., prevede că „uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca şi însuşi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa”. Definiţia din Codul civil este traducerea literară a definiţiei romane: jus alienis rebus utendi, fruendi, salva rerum substantia.

Dreptul de uzufruct ia naştere prin separarea atributelor dreptului de proprietate cu privire la acelaşi bun, după cum urmează: o persoană, denumită uzufructuar, va stăpâni şi va folosi bunul şi-i va culege fructele în proprietate; proprietarul bunului astfel grevat va rămâne numai cu dreptul de dispoziţie asupra bunului, adică va avea nuda proprietate; el este denumit nud proprietar.

Dintre atributele dreptului de proprietate uzufructuarului îi revin două, respectiv posesia şi folosinţa, dispoziţia juridică rămânând la proprietar.

Faţă de titularul dreptului de proprietate, uzufructuarul care posedă şi foloseşte bunul pentru sine, apare ca un detentor precar, între el şi proprietar existând actul juridic în baza căruia a luat naştere dreptul de uzufruct.

În practica judiciară s-a statuat că uzufructul, fiind un dezmembrământ al proprietăţii, este o parte componentă a acesteia, şi nu un drept în afara acesteia, nefiind o sarcină a proprietăţii.

Dreptul de uzufruct este un drept real întrucât există un subiect activ determinat, respectiv titularul acestuia – uzufructuarul care exercită prerogativele conferite de lege şi anume posesia şi folosinţa, celelalte subiecte având obligaţia generală şi abstractă de a respecta acest drept, între aceste subiecte aflându-se şi nudul proprietar.

Articolul 557 C.civ. prevede că dreptul de uzufruct este un drept temporar, astfel că, odată cu încetarea uzufructului, dreptul de proprietate se va reîntregi în toate atributele sale. În aceste condiţii, nuda proprietate va absorbi celelalte atribute aflate anterior în patrimoniul uzufructuarului.

Astfel, definim dreptul de uzufruct ca fiind acel drept real dezmembrământ al dreptului de proprietate, esenţialmente temporar, asupra bunului altuia care conferă titularului său atributele posesiei şi folosinţei, cu obligaţia pentru titular de a conserva substanţa bunului respectiv şi de a restitui bunul către proprietarul său la stingerea uzufructului.

Caracterele juridice ale uzufructului

Dreptul de uzufruct prezintă următoarele caractere juridice:

a) este un drept real (jus in re);

Acest caracter conferă titularului dreptului de uzufruct posesia şi folosinţa asupra unui bun proprietatea altuia, el neputându-se confunda cu locaţiunea care conferă chiriaşului numai un drept de creanţă. De aici decurg următoarele consecinţe:

1. locatarul are obligaţia să predea bunul închiriat în bună stare, pe când nudul proprietar are obligaţia de a-l preda în starea în care se află;

2. locatarul nu se poate elibera de obligaţie prin abandonarea folosinţei bunului închiriat, uzufructuarul putând, deoarece este ţinut propter rem, să abandoneze folosinţa şi să se sustragă astfel obligaţiei asumate;

3. locaţiunea se transmite moştenitorilor, în schimb uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului.

b) este opozabil erga omnes, inclusiv proprietarului.

Dacă are ca obiect bunuri corporale, uzufructul conferă titularului său cele două atribute specifice drepturilor reale: dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă.

c) este un drept real esenţialmente temporar, el putând fi cel mult viager. În aceste condiţii, uzufructul se va stinge la decesul titularului, chiar dacă acesta intervine înainte de data stabilită de părţi pentru încetarea sa. În cazul unei persoane juridice, durata nu poate depăşi 30 ani (art. 559 C.civ.).

Dreptul de uzufruct viager nu poate fi constituit pentru o durată nelimitată de timp, ci poate fi constituit numai pentru o durată precis determinată de timp sau cel mult pe durata vieţii uzufructuarului, ceea ce face ca acesta să aibă un caracter viager.

d) caracterul aleatoriu al uzufructului

Acest caracter derivă cu evidenţă de caracterul viager al uzufructului, pentru că nu se ştie durata de timp cât va trăi uzufructuarul. Indiferent de durata pentru care s-a constituit dreptul de uzufruct, acest drept se va stinge la data decesului uzufructuarului, fiind irelevant că decesul intervine înainte de trecerea perioadei stabilite.

e) este un drept de folosinţă asupra bunurilor mobile sau imobile ale altuia