Dreptul de proprietate privată

DREPTUL DE PROPRIETATE

1. Definiţia si caracterele dreptului de proprietate.

Dintre toate drepturile pe care o persoana le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de proprietate pentru ca el oferă titularului sau exerciţiul tuturor facultatilor, tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaşte.

1. Posesia

Prin posesie, in vorbirea uzuala, se intelege ,,deţinerea unui lucru” , ,,a avea stăpânire un lucru” etc.

Codul civil roman (art. 1846 ) defineşte posesia ca fiind ,,deţinerea unui lucru” sau ,,folosirea unui drept”, de noi insine sau de altul in numele nostru.

Posesia nu trebuie confundata cu detenţia. Esenţial, pentru posesie, este existenta elementului intenţional - ,,animus”-; adică stăpânesc un anumit lucru pentru mine (sunt proprietarul acestuia), spre deosebire de detenţie, numita si detenţie precara, unde lipseşte elementul intenţional, animus, fiind prezent numai elementul corpus, adică deţinerea materiala a lucrului; de exemplu, deţin un lucru proprietatea altuia, in numele acestuia, pentru ca aşa a dorit proprietarul cand mi-a lăsat lucrul in păstrare ori mi l-a închiriat etc.

Asadar, putem concluziona ca posesia este un mijloc indispensabil fiecarui proprietar pentru a-si realiza scopul sau, adica utilizarea economica a proprietatii sale. Orice proprietar trebuie sa aiba posibilitatea materiala de a se folosi de bunul avut in proprietate, in caz contrar proprietatea ar ramane doar o simpla utopie.

2. Folosinţa - ,,jus utendi” si ,,jus fruendi”

Folosinta reprezinta acea prerogativa in virtutea careia proprietarul poate sa intrebuinteze bunul in interesul sau (,,jus utendi”) si poate sa culeaga fructele acestuia (,,jus fruendi”), fie ca sunt naturale, industriale ori civile. In acest sens, art. 482 Cod civil prevede ca: ,,Proprietatea unui lucru mobil sau imobil de drept asupra tot ce produce lucrul si asupra a tot ce uneşte ca accesoriu cu lucrul, intr-un mod natural sau artificial”.

3. Dispozitia - ,,Jus abutendi”.

Reprezinta prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut in proprietatea sa.

In acest sens, proprietarul are libertatea de a hotari soarta acelui bun, putand sa-l înstrăineze contra unui beneficiu mulţumitor sau gratuit, sa-l închirieze, sa-l lase moştenire, sa-l abandoneze ori sa-l distrugă. Exercitarea acestui drept trebuie sa se desfasoare in limitele determinate de lege, urmărind realizarea intereselor sale fara ca aceste acţiuni sa prejudicieze alta persoana. Exercitarea abuziva a dreptului de proprietate atrage după sine răspunderea juridica a titularului dreptului, vinovat de savarsirea abuzului respectiv.

1.1. Definitia dreptului de proprietate

După aceste noţiuni privind dreptul de proprietate si având in vedere si definiţia data de Codul civil roman: ,,Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege” , dar exista o definiţie mult mai completa care sa corespunda normelor juridice este următoarea:

Dreptul de proprietate este acel drept real in virtutea căruia titularul dreptului, persoana fizica sau juridica, este indreptatit sa posede, sa folosească si sa dispună de un lucru in mod exclusiv si absolut, prin putere proprie si in interes propriu, insa in limitele determinate de lege.

1.2. Caracterele generale ale dreptului de proprietate

1. Dreptul de proprietate este un drept absolut

Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezulta chiar de dispoziţia Codului civil, care precizează acest lucru: ,,proprietarulunui lucru se bucura si dispune de acesta in mod exclusiv si absolut” . Făcând parte din categoria drepturilor absolute, dreptul de proprietate conferă titularului puteri nelimitate in privinţa folosirii economice a lucrului, precum in ceea ce priveşte soarta juridica a acestuia.

Puterea proprietarului asupra lucrului avut in proprietate se poate manifesta prin doua modalitati:

a) prin acte materiale de folosinţa si de consumaţie, de exemplu, citesc cartea, locuiesc apartamentul, mă deplasez cu automobilul.

b) prin acte juridice, cum ar fi: înstrăinez imobilul prin vânzare ori donaţie, închiriez apartamentul, las prin testament bunurile din patrimoniul meu unor persoane etc.

Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat astfel: titularul dreptului de proprietate asupra unui lucru are posibilitatea de a trage toate foloasele, de a profita de utilitatile pe care acesta le conferă si de a savarsi actele juridice care răspund intereselor proprietarului.

2. Dreptul de proprietate este un drept exclusiv

Caracterul ,,exclusiv” al dreptului de proprietate poate fi privit intr-un dublu sens:

a) in sens general si comun tuturor drepturilor reale, dreptul de proprietate este un ,,drept exclusiv”, pentru ca este opozabil oricărei persoane. De exemplu, o persoana este unui teren, ea poate împiedica pe oricine ar dori sa treacă pe acel teren, fara incuviintarea sa, chiar daca trecerea nu i-ar cauza nici un prejudiciu material. De aici apare si dreptul de a cere si a obţine despăgubiri in vederea acoperirii pagubelor suferite prin încălcarea acestui drept.

b) dreptul de proprietate este un drept exclusiv, specific dreptului de proprietate, pentru ca numai proprietarul este singurul indreptatit sa exercite cele trei prerogative conferite acestui drept: posesia, folosinţa si dispoziţia. Fătul ca este un drept exclusiv, da dreptul proprietarului de a revendica bunul in mana oricărui s-ar găsi.

2. Dreptul de proprietate este un drept perpetuu

Proprietatea este un drept perpetuu intr-un dublu sens:

a) proprietatea nu este limitata in timp, pentru ca ea trece de la titularul actual la urmaşii săi direcţi sau la acei cărora le-a transmis dreptul prin acte cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, iar de la aceştia la urmaşii lor si aşa mai departe. Pentru acest motiv se spune ca dreptul de proprietate este un drept ,,cesibil” si ,,transmisibil”, atât timp cat exista bunul asupra cărui s-a dobândit dreptul;

b) dreptul de proprietate este un drept perpetuu, întrucât are o existenta independenta de exercitarea dreptului si, ca atare, nu se poate pierde prin nefolosinta decât prin situaţii expres prevăzute de lege, cum ar fi prescripţia achizitiva in cazul imobilelor si prescritia extinctiva in cazul tuturor mobilelor.

1.3. Obiectul si intinderea dreptului de proprietate

Obiect al dreptului de proprietate îl poate constitui orice bun mobil sau imobil, corporal sau incorporal.

Dreptul de proprietate asupra unui lucru se întinde nu numai asupra lucrului propriu-zis, ci si asupra a tot ce depinde de el, ca accesoriu, precum si la tot ceea ce produce el. De exemplu, in cazul proprietatii unui teren, obiectul proprietatii se întinde asupra suprafeţei solului, asupra plantaţiilor ce ar putea cuprinde, precum si a produselor ce se vor realiza pe suprafaţa respectiva.