Dreptul Procurorului de a Promova Acțiunea Civilă

1.1. Dreptul la acţiune al procurorului ca drept pur procesual

Explicarea dreptului procurorului de a promova acţiu¬nea civilă a fost marcată de dominaţia tezei „fracturării" dreptului la acţiune, sau, mai bine zis de considerarea că dreptul la acţiune este compus din două laturi, una „materială" şi alta procesuală.

Astfel, autorii A. Hilsenrad şi I. Stoenescu arătau că: „procu¬rorul este subiect al procesului numai în sens strict procesual..." .

O concepţie similară celei arătate mai sus găsim şi în lucrările lui Graţian Porumb şi Alexandru Silvian .

De asemenea, autorii lucrării Ocrotirea părintească, afirmă că „procurorul... are un simplu drept procesual la acţiune, pe care legea i l-a recunoscut spre a-şi putea duce la îndeplinire sarcinile sale de organ de supraveghere a legalităţii". Această formulare „simplu drept procesual" lasă să se întrevadă că dreptul la acţiune al procurorului se deosebeşte de dreptul la acţiune al altor subiecte de drept, al căror drept este complex, deoarece cuprinde şi sensul material al dreptului la acţiune .

Emil Poenaru afirmă despre dreptul la acţiune al procurorului:

„Dacă admitem că dreptul la acţiune este o noţiune unitară, pe care o privim ca o fază a existenţei dreptului subiectiv material sau ca un element inerent al acestuia, înseamnă că fiecare drept su¬biectiv material este totodată (sau cuprinde în sine) şi un drept la acţiune concret, De aici rezultă că procurorul devine titularul laturii procesuale a drepturilor concrete pe care le au diferite subiecte de drept".

„Astfel, ar trebui să acceptăm că acelaşi drept la acţiune, în ce priveşte sensul său material, are un singur titular, iar în ce priveşte sensul procesual (sau latura procesuală) are doi titulari, adică pe titularul dreptului substanţial şi procurorul".

„Ar rezulta, în continuare, că atunci când acţiunea este inten¬tată de către procuror, dreptul la acţiune se fragmentează, latura, sau ceea ce exprimă sensul procesual se separă de latura ma¬terială, pe care procurorul nu o exercită".

„Din moment ce se susţine că procurorul dobândeşte numai latura procesuală sau sensul procesual al dreptului la acţiune, înseamnă - în limitele în care e conceput conţinutul acestei laturi sau sens - că el nu exercită decât drepturi pur procesuale şi, deci, activitatea sa în procesul civil nu ar avea nici o contingenţă cu drepturile subiective".

„Această concluzie s-ar impune cu atât mai mult cu cât promo¬varea prin intermediul justiţiei a dreptului subiectiv este inclusă(de către toţi autorii amintiţi), în conţinutul sensului material al drep¬tului la acţiune, care conform opiniei analizate rămâne în exclusi¬vitate titularului dreptului subiectiv material".

„De altfel, era firesc să se ajungă la o asemenea concluzie, deoarece ideea că dreptul la acţiune, conceput în sens material este o parte a dreptului subiectiv duce, în mod ineluctabil la dile¬ma: sau procurorul dobândeşte dreptul la acţiune numai în sens procesual, şi atunci rezultă că acţiunea lui este o ficţiune pur procesuală, fapt care contravine în mod evident realităţii, sau pro¬curorul dobândeşte şi dreptul la acţiune, în sens material, dar prin aceasta ar însemna că el devine titular al unei părţi din dreptul subiectiv".

„Deci, dacă admitem că procurorul are drept la acţiune numai în sens procesual, ajungem în mod inevitabil la concluzia că drep¬tul său nu antrenează în justiţie nici o pretenţie care aparţine drep¬tului civil material, iar invers, dacă recunoaştem şi sensul material al dreptului la acţiune, ajungem la o altă inexactitate, deoarece el nu este şi titular al dreptului civil material (inclus de autorii la care ne referim în cuprinsul acestui sens material)".

„În plus, admiţând că procurorul exercită numai latura proce¬suală a dreptului la acţiune, înseamnă a contraveni şi faptului că acţiunea civilă intentată de către procuror dă naştere la starea de autoritate de lucru judecat faţă de titularul dreptului subiectiv sub¬stanţial, dacă acesta ar încerca şi el să intenteze aceeaşi acţiune. Cu alte cuvinte, exercitarea dreptului la acţiune de către procuror epuizează în realitate dreptul la acţiune în totalitatea lui, nu numai în ce priveşte o singură latură".