Eroarea - Viciu de Consimtamant

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Eroarea - Viciu de Consimtamant.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 12 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ovidiu Ungureanu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept Civil

Extras din document

1. Noţiuni generale despre consimţământ

Consimţământul este alături de capacitate, obiect şi cauză o condiţie a actului juridic civil. Consimţământul, alături de cauză formează voinţa juridică . “Prin consimţământ se înţelege acea condiţie esenţială, de fond şi generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior.”

În doctrină sunt folosite expresiile „vicii de consimţământ” sau „vicii ale voinţei”, pentru a desemna alterarea manifestării de voinţă, săvârşită în vederea producerii de efecte juridice. Autorii care grupează consimţământul şi cauza într-o singură condiţie esenţială de validitate a actului juridic, şi anume „voinţă juridică”, agrează expresia „vicii ale voinţei”. Sintagma „vicii de consimţământ” este folosită de autorii care consideră consimţământul şi cauza, ca fiind, fiecare în mod separat, condiţie de validitate a actului juridic. Totuşi majoritatea autorilor preferă expresia uzuală „vicii de consimţământ”.

Potrivit art.953 Cod civil: „Consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenţă, sau surprins prin dol.” De asemenea, în art. 951 Cod civil se dispune: „Minorul nu poate ataca angajamentul său pentru cauză de necapacitate, decât în caz de leziune.”şi art.1157 Cod civil: „minorul poate exercita acţiunea în resciziune pentru simpla leziune în contra oricărei convenţii (cu precizarea că în al.1 şi 2 din art.25 din Decretul 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului nr.31/1954 referitor la persoanele fizice şi juridice se stabileşte că acţiunea în resciziune - în anulare pentru leziune -, aparţine exclusiv minorului care, având vârsta de 14 ani împliniţi, încheie singur acte juridice, fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui sau încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare, când aceste acte le pricinuiesc vreo vătămare.

Deci, pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească patru condiţii: trebuie să provină de la o persoană cu discernământ (care este o stare de fapt, în comparaţie cu capacitatea, care este o stare de drept), să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat şi să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.

Prima condiţie decurge din caracterul conştient al actului juridic civil, în sensul că subiectul de drept civil trebuie să aibă puterea de a aprecia efectele juridice care se produc în baza manifestării lui de voinţă.

A doua condiţie nu este îndeplinită când manifestarea de voinţă a fost facută în glumă, când s-a facut sub condiţie pur potestativă din partea celui care se obligă, când manifestarea de voinţă a fost prea vagă sau când manifestarea de voinţă s-a facut cu o rezervă mintală, cunoscută de cocontractant.

În prinvinţa celei de a treia condiţii este aplicabil principiul consensualismului, care înseamnă că simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară, ci şi suficientă pentru ca actul să se nască valabil din punct de vedere al formei sale. Fac excepţie de la acest principiu actele solemne. Se pune intrebarea, în legătură cu aceasta condiţie, dacă tăcerea are valoare juridică. De regulă, în dreptul civil tăcerea nu are valoare de consimţământ, dar există şi excepţii: când legea prevede expres că tăcerea valorează consimţănânt, când, prin voinţa expresă a părţilor, se atribuie o anumită semnificaţie juridică tăcerii sau când tăcerea are valoare de consimţământ potrivit obiceiului.

A patra condiţie este o condiţie negativă şi este impusă de caracterul conştient, liber al actului juridic civil. În cazul viciilor de consimţământ, există consimţământ dar este alterat în conţinutul său. Sunt vicii de consimţământ: eroarea, dolul, violenţa şi leziunea. În materia vânzării-cumpărării se exclude leziunea.

2. Definiţia şi reglementarea erorii

Eroarea poate fi definitã ca fiind falsa reprezentare a realitãtii în consti¬inta persoanei care delibereazã si adoptã hotãrârea de a încheia actul juridic . Potrivit criteriului consecintelor pe care le produce, eroarea se clasificã în: eroare obstacol, eroare viciu de consimtãmânt si eroare indiferentã.

Nu orice eroare constituie un viciu de consimţământ, ci doar cea care alterează voinţa exprimată la încheierea contractului, să fie cauza unică şi determinantă a consimţământului, astfel că respectivul contract este lovit de nulitate.

În Codul Civil se găsesc trei dispoziţii legale cu caracter de principiu relativ la eroare, şi anume: art. 953 – 954 şi 961. Prima şi ultima sunt dispoziţii comune atât erorii cât şi dolului şi violenţei, numai art. 954 se referă în exclusivitate la eroare.

Potrivit art. 954 : „Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei.

Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală, pentru care s-a făcut convenţia”

În primul alineat este reglementată eroarea asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului (error in substantiam), iar în al doilea, eroarea asupra identităţii ori calităţilor persoanei contractante ( error in personam).

Eroarea se poate produce nu numai în momentul formării consimţământului necesar actului juridic civil, ci şi în momentul exprimării acestuia, precum şi în momentul transmiterii şi interpretării lui. Eroarea în exprimarea sau transmiterea consimţământului nu afectează validitatea actului juridic, cel în eroare suportând consecinţele. Validitatea actului juridic, de regulă, nu este afectată atunci când, consimţământul exprimat neclar, este interpretat greşit, din eroare.

Se pot ivi cazuri în care eroarea uneia sau a ambelor persoane între care un raport juridic se naşte, să dea loc la un dezacord între părţi cu privire la o modalitate a raportului. În asemenea cazuri, eroarea constituie mai mult decât un viciu de consimţământ, întrucât dezacordul pe care îl produce între părţi împiedică raportul de a se forma; nu este numai viciu de voinţă, ci este lipsă de consimţământ, adică de acord.

Fisiere in arhiva (1):

  • Eroarea - Viciu de Consimtamant.doc