Executarea Silită

OBIECTUL EXECUTĂRII SILITE

1. Aspecte generale

Articolul 3712 C.proc.civ., identificã obligaţiile care pot fi executate silit şi, implicit, circumscrie, într-un sens larg, obiectul executãrii silite: “Pot fi executate silit obligaţiile al cãror obiect constã în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori a altei lucrãri sau în luarea unei alte mãsuri admise de lege.”

În doctrinã s-a semnalat diferenta între obiectul executãrii silite directe (în naturã ) şi al celei indirecte (prin echivalent ).

În cazul executãrii silite directe, obiectul executãrii coincide cu obiectul obligaţiei ce rezultã din titlul executoriu, pe când, executarea silitã indirectã are ca obiect bunurile urmãribile ale debitorului care pot fi valorificabile pentru acoperirea creanţei bãneşti a creditorului.

Principiul general din Codul civil , conform cãruia oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu bunurile mobile şi imobile, ce-i apartin, prezente şi viitoare, adicã dreptul de gaj general şi comun al creditorilor chirografari, este consacrat şi pe plan procesual.

Pentru situaţia în care, însã, neglijenţa sau reaua-credinţã a debitorului, manifestate în gestiunea patrimoniului sãu, ar prejudicia pe creditori, legea civilã reglementeazã acţiunea indirectã sau oblicã (art. 974 C.civ.) şi acţiunea revocatorie sau paulianã (art. 975 C. Civ.), iar legea proceduralã reglementeazã mãsurile asiguratorii care indisponibilizeazã bunul litigios asupra cãruia va purta executarea silitã sau bunurile debitorului ce vor fi valorificate silit pentru îndestularea creanţei puse în executare.

Tot în legaturã cu acest principiu al rãspunderii debitorului cu bunurile sale, mobile şi imobile, urmãribile potrivit legii trebuie îndeplinitã cerinţa potrivit cãreia bunurile urmãribile sã aparţinã debitorului.

Aşadar, executarea silitã nu poate purta decât, în principiu, asupra bunurilor care existã în patrimoniul debitorului urmãrit, iar creditorii nu pot urmãri şi bunurile asupra cãrora nu are decât o simplã detenţie (cu titlu precar). De la aceastã regulã fac excepţie imobilele ipotecate şi transmise de creditor în proprietatea unui terţ şi privilegiul statului la creanţele bugetare.

Din art.1718 C. civ. potrivit cãruia oricine este obligat personal e ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare, urmãribile potrivit legii, rezultã cã, în privinţa bunurilor, regula este posibilitatea ca acestea sã fie urmãrite, adicã sesizabilitatea bunurilor, iar excepţia insesizabilitatea lor.

2. Bunurile aparţinând persoanelor fizice care nu pot fi supuse executãrii

În aceastã categorie intrã: bunurile exceptate de la urmãrirea silitã ca inalienabile şi bunurile care, deşi alienabile, sunt exceptate de la urmãrirea silitã în considerarea scopului pentru care sunt folosite.

Din prima categorie de bunuri exceptate de la executare ca inalienabile fac parte: dreptul de uz şi de abitaţie, bunurile cumpãrate cu plata în rate, locuinţele construite sau cumpãrate pe baza de credite şi locuinţele sau spaţiile cu altã destinaţie, construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat.

Potrivit art. 571 şi art. 573 C. civ. dreptul de uz şi cel de abitatie nu pot fi cedate (şi nici închiriate în principiu) şi, de accea nu pot fi urmãrite. Aceasta deoarece sunt drepturi strict legate de persoanã ( intuitu personae ) ceea ce face ca ele sã nu poatã fi exercitate de altã persoanã decât cea în favoarea cãreia au fost constituite.

Regimul bunurilor cumpãrate cu plata în rate este reglementat de H.G. 280/1990 privind vânzarea de mãrfuri, prestarea de servicii şi executarea de lucrãri cu plata în rate.

În aceastã hotãrâre se prevede cã bunurile devin proprietatea cumpãratorului din momentul semnarii contractului de vânzare-cumpãrare, dar ele nu pot fi înstrãinate de acesta şi de asemenea, creditorii nu pot urmãri aceste bunuri înainte de a se plãti preţul integral al acestora. În ceea ce priveşte locuinţele construite sau cumpãrate pe bazã de credite de la stat sau pe baza creditelor acordate de cãtre bãnci s-a afirmat în doctrinã cã înstrãinarea acestora înainte de rambursarea creditului bancar se va putea face numai cu acordul prealabil al bãncii creditoare.