Garantarea unor frontiere sigure și eficiente

INTRODUCERE

Problemele securizarii frontierelor dintre Republica Moldova şi Ucraina sunt printre cele mai complexe probleme cu care se confrunta cele doua state in raporturile lor bilaterale şi care, pe parcursul anilor, au devenit treptat un subiect permanent şi controversat al agendei intâlnirilor la cel mai inalt nivel.

Originea acestor probleme porneşte de la transformarea frontierelor administrative din cadrul fostei URSS (stabilite in mod nefiresc şi in contradic ţie cu argumentele istorice) in frontiere dintre noile state independente. Odata cu constituirea şi consolidarea statalitaţii şi pornind de la necesitatea securizarii eficiente a frontierelor in faţa pericolelor cu impact tot mai pronunţat la nivel regional, cele doua ţari au inceput un proces dificil de reglementare a relaţiilor bilaterale in acest domeniu.

Reglementarea statutului juridic al frontierelor şi al zonelor de frontiera, delimitarea şi demarcarea, instituirea şi organizarea punctelor de trecere şi a controlului “segmentului verde” au fost influenţate de insuficienţa de resurse şi experienţa, de multiple probleme juridice şi tehnice, de un important impact psihologic şi economic in zonele unde noile frontiere interstatale impuneau restricţii importante asupra relaţiilor istorice sau chiar ruperea acestora. Totuşi, cel mai important factor de influenţa asupra acestor procese a fost cel politic, care a determinat la diferite etape istorice o implementare, “cu diferite viteze” sau chiar cu diferite obiective, a acţiunilor in domeniu.

O influenţa aparte asupra securizarii frontierelor a exercitat situaţia “ingheţata” a conflictului din raioanele de Est ale Republicii Moldova. Acest conflict nu a permis autoritaţ ilor constituţionale sa organizeze controlul aşa-numitului “segment Transnistrean” cu o lungime de 443 km şi sa implementeze pe acest sector acţiuni de control similare celor implementate pe restul perimetrului frontierei moldo-ucrainene.

In consecinţa, fenomenele negative care decurg din controlul inexistent al autoritaţilor Republicii Moldova asupra acestei porţiuni de frontiera au luat o amploare deosebita. Contrabanda, estimata la sute de milioane de dolari anual, in special cea cu produse din tutun, produse petroliere şi bauturi alcoolice, traficul ilegal de arme, droguri şi persoane au devenit cei mai importanţi şi cei mai negativi factori de influenţa asupra securitaţii şi economiei Republicii Moldova. Totodata, aceste fenomene sunt considerate ca principalele surse de supravieţuire a regimului separatist.

Aceasta situaţie a favorizat apariţia şi creşterea continua a conflictelor de interese dintre cele mai diferite forţe politice, economice, dar şi criminale din ambele state şi din exterior, care deseori au reuşit sa impuna “argumentele” lor liderilor şi guvernelor Republicii Moldova şi ai Ucrainei şi sa torpileze mai multe iniţiative şi procese, care erau orientate spre securizarea eficienta a frontierelor.

Un exemplu elocvent in acest sens prezinta evoluţiile problemei controlului in comun (sau controlului mixt) la frontiera moldo-ucraineana. Implementarea acestei forme de control, care in ţarile europene este considerata mult mai eficienta, mai avantajoas a şi mai puţin costisitoare in comparaţie cu controlul separat tradiţional ( şi care este cu mult mai aproape de starea şi perspectivele relaţiilor dintre cele doua ţari) s-a transformat treptat intr-o problema politica majora.

CARACTERISTICI GENERALE ALE CONTROLULUI COMUN DE FRONTIERA

Organizarea controlului in comun al frontierei dintre doua state (termenul intâlnit mai des fiind cel de “control mixt de frontiera”) este frecvent practicata de statele europene. In esenţa, aceasta forma de control presupune un nivel avansat de interacţiune intre serviciile de control graniceresc şi vamal ale doua state care, in scopul indeplinirii atribuţiilor lor funcţionale, sunt amplasate in punctele de trecere a frontierei pe teritoriul aceluiaşi stat, doar pe de o parte a frontierei.

Sensul controlului mixt consta in stabilirea unei strânse colaborarii intre serviciile de frontiera, fapt ce are efect direct asupra calitaţii atât a controlului, cât şi a deservirii traficului de frontiera, in special prin reducerea timpului de trecere a acesteea. Asemenea forma de control este mai avantajoasa şi datorita faptului ca ea presupune reducerea cheltuielilor pentru construcţia şi intreţinerea de catre statele limitrofe a infrastructurii punctelor de trecere.

Forma in cauza de organizare a controlului de frontiera este recunoscuta drept element originar esenţial in cadrul proceselor integraţ ioniste, al caror scop este reducerea efectelor negative ale frontierelor pentru dezvoltarea comerţului regional şi circulaţia persoanelor. Implementarea controlului mixt este perceputa ca o forma optimala de organizare a frontierelor pentru statele care doresc sa faciliteze traficul transfrontalier.

In cadrul politicii europene de organizare a frontierelor, controlul mixt este considerat ca o etapa premergatoare in procesul de integrare vamala şi instituire a regimului de comerţ liber intre state, urmatoarea etapa presupunând inlocuirea punctelor de control mixt cu centrele de contact, care funcţioneaza doar pentru a efectua schimbul de informaţii.

In procesul de organizare şi amenajare a frontierelor dintre Republica Moldova şi Ucraina aceasta modalitate de efectuare a controlului de frontier a a fost implementata chiar de la bun inceput sub forma de control vamal in comun care, cu diferite modific ari, a fost efectuat din decembrie 1993 pâna in septembrie 2001. Din mai multe motive de ordin politic, juridic şi financiar, ambele state au pus accentul iniţial pe organizarea controlului vamal, celelalte forme de control de frontiera fiind implementate mai târziu cu un decalaj important in timp.

La prima etapa, controlul vamal in comun a fost organizat la patru puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene (Criva–Mamaliga, Briceni–Rossoşani, Medveja–Zelionaia şi Larga– Kelmenţi) şi reglementat la nivel interdepartamental. Iniţiat ca o forma de control experimentala şi temporara, controlul vamal in comun din aceasta perioada a fost argumentat de logica perioadei de constituire a statalitaţii celor doua ţari, de politicile economice formulate sub influenţa participarii la CSI, dar şi de lipsa personalului şi a infrastructurii adecvate şi suficiente.

O noua etapa in organizarea controlului in comun a inceput dupa semnarea la 11 martie 1997 a „Acordului intre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei cu privire la organizarea controlului in comun in punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene”. In baza acordului menţionat, in perioada anilor 1997–2001, controlul in comun a fost efectuat in cinci puncte de trecere pentru traficul rutier peste frontiera de stat moldo-ucraineana (Medveja– Zelionaia; Larga–Kelimenţi; Briceni–Rossoşani; Pervomaisk–Cuciurgan; Udobnoie–Palanca– Maiaki). In toate punctele de trecere menţionate, cu excepţia punctului de trecere Udobnoie– Palanca–Maiaki, controlul in comun s-a desfaşurat pe teritoriul ucrainean.