Imaginarul Politic și Formarea Identitaților Europene

Termenul de globalizare este de origine anglo-saxona, sinonim cu frantuzescul mondialisation si se gaseste astazi pe buzele tuturor. Este un termen superuzitat, caruia ii putem atribui numeroase semnificatii. Cum arata Zygmunt Bauman el a devenit rapid lozinca, incantatie magica, paspartu capabil sa deschida portile tuturor misterelor prezente si viitoare.

S-au dat diferite definitii globalizarii, nici una însa pe deplin satisfacatoare. Este, dealtfel, greu sa definesti un fenomen confuz înca si atât de complex, fiecare autor evidentiind o anumita latura sau dimensiune a sa.

Ultima decada a secolului al XX-lea aduce în atentie problema schimbarii sociale si a diferitelor tratative pe care teoriile socio-istorice le poarta cu aceasta. Se pare ca schimbarea sociala suporta un ritm accelerat, începând, mai ales, cu a doua jumatate a secolului trecut, când modernitatea se retrage în spatele cortinei, lasând loc avansului postmodernitatii. Liniile de forta ale acesteia sunt însa mostenite, întrucât procesele specifice postmodernitatii au loc pe aceleasi trei paliere: economic, politic si socio-cultural. Spatiul deschis, universal, în care se desfasoara aceste procese, în perioada contemporana,este unul global.

Considerat a fi cel putin contemporan cu modernitatea, si ca punctul sau de plecare poate fi regasit în secolul al XVI-lea, procesul globalizarii implica, mai întâi, o sistematizare economica, apoi relatii internationale între state, pe plan politic si, nu în ultimul rând, emergenta unei culturi sau constiinte globale.

Putem vorbi însa, într-o epoca a diversitatii si a pluralismului axiologic, de o cultura proprie unei lumi vazute ca un spatiu unic? O cultura globala ar presupune, înainte de toate, cel putin diminuarea importantei culturilor particulare si, prin aceasta, a identitatii comunitare a diferitelor natiuni. Globalizarea economica se afla în interconexiuni continue cu globalizarea politica si globalizarea culturala. Nu este însa vorba de o interdependenta necesara.

Globalizarea economica nu mai poate fi pusa sub semnul întrebarii, de vreme ce organisme internationale precum Banca Mondiala si Fondul Monetar International regleaza piata financiara mondiala, alaturi, desigur, de diverse companii multi si transnationale.

Aceasta înseamna ca, la nivel global, relatiile economice nu se mai înscriu în cadrul internationalismului , sau, cel putin, nu cele mai importante, cele care afecteaza state, grupuri de state sau regiuni diverse, ci în contextul transnationalismului. Aceasta revine la a spune ca relatiile economice transnationale sunt acele interactiuni obisnuite care depasesc granitele nationale, în care cel putin un actor este non-etatic sau nu opereaza în numele unui guvern national ori al unei organizatii interguvernamentale.

Aprecierea ca globalizarea economica implica în mod necesar globalizarea politica si culturala ne-ar deplasa, iarasi, pe terenul miscator al istoricismului; în acest context, procesul globalizarii s-ar apropia mai mult de imaginea unui proiect de inginerie sociala decât de aceea a unei dezvoltari dialectice contingente. Pentru a ramâne în spatiul contingentei, trebuie sa apelam la o distinctie conceptuala, aceea dintre termenii interconexiune si interdependenta. Astfel, în vreme ce al doilea termen implica o conditie de vulnerabilitate mutuala între evenimentele economice, pe de o parte, si cele politice si culturale, pe de alta parte, notiunea de interconexiune este sinonima cu aceea de globalizare.

Asadar, între globalizarea economica, cea politica si cea culturala exista interconexiuni reciproce, care au loc în cadrul a ceea ce se poate numi procesul dialectic al globalizarii. Exista, totusi, în afara globalizarii economice, o globalizare politica si una culturala? Cu alte cuvinte, înseamna aparitia unei piete globale si a relatiilor economice multi si transnationale, transcenderea statului-natiune si, mai mult decât atât, emergenta unei culturi globale.