Începutul Prescripției Extinctive

Începutul prescripţiei extinctive

1. Regula generală privind începutul prescripţiei extinctive

Regula generală privind începutul prescripţiei dreptului la acţiune are o dublă consacrare legislativă: în art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi în art. 1886 C. civ.

Potrivit art. 7 alin. (1) : „Prescripţia începe să curgă de a data când se naşte dreptul la acţiune..”, iar potrivit art. 1886 C. civ. : „Nici o prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere”.

Între cele două texte nu există, după câte se poate observa, decât o deosebire de redactare, de formulare, iar nu de fond, de conţinut.

Regula aceasta privind începutul prescripţiei extinctive era cunoscută încă din dreptul roman, fiind exprimată în adagiul: „actione non natae, non praescribitur”.

În concluzie regula generală privind începutul prescripţiei extinctive, având ca obiect dreptul la acţiune, este aceasta: prescripţia începe să curgă la data naşterii dreptului la acţiune.

2.Reguli speciale privind începutul prescripţiei extinctive

Având în vedere ordinea dispoziţiilor, din decretul nr. 167/1958, care instituie reguli speciale privind începutul prescripţiei extinctive, ca şi dispoziţiile din alte acte normative –izvoare de drept civil- care stabilesc asemenea reguli, facem următoare enumerare a situaţiilor pe care le avem în vedere:

1. ipoteza dreptului subiectiv civil pur şi simplu;

2. ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă;

3. ipoteza răspunderii civile pentru fapta ilicită şi cazuri asimilate;

4. ipoteza acţiunii în anulabilitate;

5. ipoteza răspunderii pentru viciile lucrului, lucrării ori construcţiei;

6. alte situaţii speciale.

2.1.Ipoteza dreptului subiectiv pur şi simplu

Pentru dreptul subiectiv pur şi simplu, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data naşterii raportului juridic.

Această regulă specială este stabilită de art. 7 alin. (2), astfel: „În obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept”.

În practică cazurile ce cad sub incidenţa art. 7 alin. (2) au ca izvor actul juridic civil; aceasta înseamnă că, în principiu, „data naşterii raportului de drept” este chiar data încheierii actului juridic.

Pentru corecta înţelegere a domeniului de aplicare a acestei reguli speciale trebuie să se aibă în vedere: 1) prin expresia „ în obligaţiile ce urmează să se execute la cererea creditorului”, trebuie să se înţeleagă atât situaţia regulă, în care nu există un termen sau condiţie, suspensive, care să afecteze dreptul subiectiv civil şi obligaţia corelativă, cât şi situaţiile în care există un termen suspensiv, dar este în favoarea creditorului; 2) prin expresia „ în obligaţiile al căror termen de executare nu este stabilit” se înţelege situaţia obligaţiilor în care termenul lipseşte cu desăvârşire.

2.2. Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă

Pentru dreptul subiectiv civil afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data împlinirii termenului sau realizării condiţiei.

Această regulă specială vizează ipoteza dreptului subiectiv civil „afectat de modalităţi”, în care modalitatea este termenul suspensiv ori condiţia suspensivă (iar nu şi rezolutorie). Instituind această regulă specială, art. 7 alin. (3) din decretul 167/1958 dispune: „ Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul”.