Interventia Legala sau Judiciara. Definire si Delimitare de Alte Institutii

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Interventia Legala sau Judiciara. Definire si Delimitare de Alte Institutii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept Civil

Extras din document

Pentru a avea o privire de ansamblu asupra noţiunilor de intervenţie legală şi judiciară va trebui să punem în legătură teoria autonomiei de voinţă cu noţiunea de forţă obligatorie a contractului şi va trebui explicată succint teoria impreviziunii.

Definire. Intervenţia legală în contracte este modalitatea prin care legiuitorul, prin intermediul unor norme imperative cuprinse în acte normative, modifică un contract civil, prin reconsiderarea prestaţiilor cuprinse în el sau chiar a duratei pentru care contractul îşi va produce efectele.

Din această definiţie rezultă cu claritate că intervenţia legiuitorului este ulterioară încheierii unui contract civil, deoarece dacă norma imperativă exista la data încheierii contractului, ar fi fost considerate nule absolut prevederile din contract care nesocoteau legea. De asemenea, legea nouă trebuie să cuprindă norme cu caracter imperativ deoarece numai astfel legea este de imediată aplicare asupra contractelor pendente1. Mai mult , din „respect faţă de contractul încheiat între părţi” , în legea nouă pot fi inserate prevederi care să cenzureze aplicarea legii noi asupra contractelor în curs de executare. Prin aceasta se consolidează încrederea cetăţenilor în lege, ei având certitudinea drepturilor şi obligaţiilor pe care şi le asumă, contribuind astfel la stabilirea şi securitatea circuitului civil. Totuşi, aşa cum vom vedea în lucrarea de faţă, din considerente de interes public o lege nouă poate modifica contractele în curs.

Intervenţia judiciară în contracte este modalitatea prin care o instanţă de judecată sesizată în mod legal poate modifica întinderea prestaţiilor reciproce dintr-un contract civil valabil încheiat. Această intervenţie, care mai poartă numele de revizuire judiciară, este controversată, principala critică fiind aceea că se înfrânge principiul libertăţii contractuale înscris în art. 5 C.civ. „nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare, la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. Problema în discuţie este mai delicată deoarece, spre deosebire de intervenţia legală, revizuirea judiciară se aplică unui caz concret, singular, interesul general superior fiind determinat de la caz la caz. Mai mult justificarea acestei intervenţii este susţinută de teoria impreviziunii care nu are o consacrare legală, doctrina fiind cea care a adus argumentele pro şi contra admiterii acestei teorii.

Delimitarea de alte instituţii. Deoarece intervenţia judiciară în contracte afectează întinderea prestaţiilor stipulate în contract se poate face confuzia acestei instituţii cu aceea de interpretare judiciară a contractului. Interpretarea contractului este operaţiunea de determinare şi clarificare a conţinutului contractului, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor şi obligaţiilor născute din aceasta privitor la care există un litigiu între părţile contractante. Atât în cazul interpretării judiciare, cât şi în cazul revizuirii judiciare este nevoie de hotărârea unei instanţe de judecată pentru executarea contractului, dar diferenţa majoră este dată de faptul că interpretarea contractului intervine atunci când unele prevederi sunt ambigue, neclare, pe când în cazul revizuirii judiciare nu există neclarităţi cu privire la natura prestaţiilor, ci se manifestă nemulţumiri cu privire la întinderea acestora.

Forţa legii se manifestă în special prin reglementarea unor aspecte ale vieţii sociale prin norme imperative, astfel că orice contract trebuie să fie încheiat cu respectarea acestora. Deci este important a nu se face confuzie între reglementarea unor domenii prin norme imperative anterior încheierii unui contract şi intervenţia legiuitorului prin emiterea de reguli imperative după încheierea contractului. Diferenţa este dată de momentul în care norma imperativă nouă intră în vigoare şi afectează un contract care este deja în executare.

Forţa obligatorie a contractului şi teoria autonomiei de voinţă.. după cum am arătat anterior, contractul are forţă obligatorie între părţile contractante, de vreme ce părţile şi-au exprimat în mod neechivoc consimţământul de a încheia respectivul contract. Aşadar, acordul de voinţe s-a format ca urmare al autonomiei de voinţă prin care orice persoană este aptă de a-şi satisface propriile interese aşa cum crede de cuviinţă, singura îngrădire fiind adusă de normele imperative ce stabilesc limitele generale: ordinea public şi bunele moravuri.

Analizând evoluţia legislativă recentă din ţara noastră , se poate afirma că teoria autonomiei de voinţă a suferit un declin, acesta fiind exemplificat în principal prin faptul că principiul consensualismului încheierii contractului înregistrează numeroase excepţii, prin reglementarea unor modalităţi de încheiere în formă scrisă a contractelor şi mai mult chiar în forma solemnă, adică autentică. Mai mult în anumite domenii de interes public legiuitorul intervine chiar asupra unor contracte ce sunt în curs de executare şi sunt tot mai frecvente contractele forţate; asigurarea de răspundere delictuală a proprietarului de autovehicul, vânzarea unor terenuri agricole etc.

Chiar dacă statul sau instanţa de judecată intervine în executarea unor contracte, considerăm că această intervenţie este de natură a spori încrederea participanţilor la raporturile civile, prin instituirea unei garanţii că nici un contract, încheiat cu rea – credinţă, care poate prejudicia grav o parte contractantă, nu poate rămâne în fiinţă.

Fundamentul intervenţiei legale şi judiciare în contracte – teoria impreviziunii. Intervenţia legală în contracte este consacrată în mod clar în art. 5 c. civ. „nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare, la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”, deci este evident că nimeni nu poate îngrădi puterea legiuitorului de a reglementa, în direcţia dorită, anumite domenii ale vieţii sociale. Aici este înglobat conceptul de dirijism legislativ - statul având atribuţia de a păstra ordinea şi stabilitatea economică, politică şi socială tocmai prin promovarea unei legalităţi a cărei aplicare să realizeze acest deziderat. De aceea printr-o anumită lege se poate interveni asupra unor contracte care afectează un număr mare de persoane, urmărindu-se în acest fel reechilibrarea unor prestaţii ce nu sunt compatibile cu ideea de echitate.

Intervenţia sau revizuirea judiciară este fundamentată, în principal, tot pe ideea de echitate, dar spre, deosebire de intervenţia legală, restabilirea echilibrului este cerută într-un caz concret, judecătorul fiind instrumentul prin care se apreciază de la caz la caz este respectat principiul echităţii.

În principal, revizuirea judiciară este cerută pentru reechilibrarea prestaţiilor din cadrul unor contracte oneroase cu executare succesivă. Revizuirea judiciară este admisibilă pe considerentele că în contracte este subînţeleasă clauza tacită rebus sic stantibus, adică se presupune că părţile contractante s-au obligat sub condiţia prezumată că situaţia economică existentă în momentul încheierii contractului se va menţine aceeaşi sau cel puţin aceeaşi pe toată durata executării lui . Mai mult, în susţinerea revizuirii judiciare art. 970 C. civ. prevede că toate contractele trebuie executate cu bună – credinţă şi în conformitate cu echitatea. Corelarea ambelor argumente este suficientă pentru a considera admisibilă intervenţia legală şi judiciară în contracte mai ales în caz de impreviziune, când echilibrul prestaţiilor contractuale este serios perturbat.

Impreviziunea constă în paguba pe care o suferă una din părţile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestaţiile sale şi contraprestaţiile celeilalte părţi, în cursul executării contractului, determinat de fluctuaţiile monetare, care cel mai adesea constau într-o inflaţie deschisă sau galopantă . Acesta este motivul dominant pentru care instanţa de judecată poate modifica întinderea prestaţiilor contractuale, dar poate hotărî şi asupra modalităţii executării acestora luând în considerare situaţia specială a debitorului prestaţiei.

Fisiere in arhiva (1):

  • Interventia Legala sau Judiciara. Definire si Delimitare de Alte Institutii.doc