Metode extraeconomice de transmitere a proprietății funciare. acțiuni de drept civil - moștenirea, donația, uzucapiunea

Conceptul economic si conceptul juridic de proprietate

Cuvantul proprietate are o dubla acceptiune : in sens larg, exprima totalitatea relatiilor de productie, iar in sens restrans desemneaza acea parte a relatiilor dintre oameni care se stabilesc in legatura cu insusirea, aproprierea intr-o forma sociala a obiectelor naturii.

Sensul restrans al notiunii de proprietate trebuie abordat intr-o dubla perspectiva – economica cat si juridica.

Din punct de vedere economic, proprietatea reprezinta insusirea, aproprierea obiectelor naturii de catre om, in cadrul si prin mijlocirea unor forme sociale determinate. Prin apropriere se desemneaza acele raporturi sociale in cadrul carora se realizeaza insusirea efectiva, materiala a bunului de catre om si care permite infaptuirea ei. Proprietatea, in acceptiunea sa economica, a existat inca de la inceputul societatii omenesti si va dura atata timp cat va dainui aceasta deoarece nu poate exista viata sociala fara producerea celor necesare traiului, iar orice productie are ca premisa esentiala si indispensabila, insusirea de catre producator a bunurilor necesare acelei productii.

In sens juridic, proprietatea apare ca un rezultat al consacrarii raporturilor economice de proprietate in normele juridice si imbraca, astfel, forma dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate reprezinta un complex de atribute juridiceste ocrotite, in virtutea carora titularul dreptului isi poate satisface interesele sale legate de aproprierea unui bun, interese care sunt determinate si conditionate de existenta relatiilor economice de proprietate, corespunzatoare unei societati la un moment dat.

In concluzie, dreptul de proprietate este acel drept subiectiv care da expresie aproprierii unui lucru, drept care permite titularului sau sa posede, sa foloseasca si sa dispuna de acel lucru, prin putere proprie si in interes propriu, in cadrul si cu respectarea legilor in vigoare.

Din analiza prevederilor art.480 din codul civil putem desprinde ideea ca dreptul de proprietate este un drept absolut si exclusiv. Doctrina i-a completat configuratia cu o alta caracteristica si anume perpetuitatea.

a)Dreptul de proprietate este un drept absolut, adica este opozabil tuturor.

b)Numai dreptul de proprietate este un drept real complet in sensul ca numai el confera exercitiul total, integral al celor trei prerogative ale proprietatii : posesia, folosinta si dispozitia. Astfel, titularii celorlalte drepturi reale pot exercita fie numai posesia, fie numai folosinta, fie cele doua atribute la un loc insa dreptul de a dispune apartine intotdeauna si in mod exclusiv proprietarului.

c)Dreptul de proprietate este inviolabil, adica nu poate fi incalcat de nimeni, inviolabilitatea sustinand si intarind caracterul sau absolut.

d)Dreptul de proprietate are un caracter exclusiv, ceea ce inseamna ca cesta se exercita numai de catre titularul sau, singurul indreptatit sa exercite toate atibutele pe care acesta le confera (posesia, folosinta, dispozitia).

e)Dreptul de proprietate are un caracter perpetuu, sub doua aspecte :

In primul rand, dreptul de proprietate este nelimitat in timp, intrucat acesta dureaza atata timp cat dureaza bunul care formeaza obiectul sau. Proprietatea isi pastreaza calitatea sa abstracta de drept real indiferent de succesiunea transmisiunilor acesteia, atata timp cat bunul continua sa existe.

In al doilea rand, caracterul perpetuu se refera la faptul ca dreptul de proprietate nu se pierde prin neuz, adica nu este supus prescriptiei extinctive. Din acest punct de vedere, actiunea in revendicare prin care proprietarul urmareste sa recapete exercitiul dreptului sau de proprietate este imprescriptibila.

Modurile generale de dobandire a dreptului de proprietate

Sintagma moduri de dobandire a dreptului de proprietate desemneaza totalitatea mijloace-lor reglementate de lege – acte normative si acte juridice – prin care se poate dobandi dreptul de proprietate indiferent de forma sub care se prezinta.

Art. 644-645 din Codul civil prevad ca dreptul de proprietate se poate dobandi prin urmatoarele moduri generale : succesiune, legate,conventie sau contract, traditiune, accesiune sau incorporatiune, prescriptie achizitiva sau uzucapine, lege si ocupatiune.

Metodele extraeconomice de transmitere a proprietatii funciare sunt : mostenirea (succesiunea), donatia si uzucapiunea.

Succesiunea

Din punct de vedere juridic, succesiunea sau mostenirea reprezinta transmiterea patrimoniului unei persoane decedate catre una sua mai multe persoane in viata in temeiul legii (succesiunea legala) sau al unui testament (succesiunea testamentara).

Succesiunea inseamna continuarea unei situatii juridice a unei persoane de alta persoana.

Persoanele chemate a dobindi succesiunea sunt desemnate fie prin voita legii si atunci cind avem de-a face cu succesiunea legala, fie prin testament(succesiune testamentara).

Succesiunea legala (fara testament) se deschide atunci cind nu exista succesori testamentari, fie pentru ca defunctul nu a lasat testament, fie pentru ca testamentul nu a fost valabil intocmit. In acest caz, succesiunea revine copiilor si descendentilor defunctului, ascendentilor si rudelor sale colaterale (art. 659 Codul civil), in conditiile impuse de lege.

Testamentul reprezinta un act juridic unilateral, personal, revocabil până la moartea autorului, în care o persoană îşi formulează dispoziţiile (cu privire la avere) care urmează a fi îndeplinite după moartea sa. Succesiunea legala se poate deschide doar in cazul existentei uni testament valabil intocmit.

Art. 651. Succesiunile se deschid prin moarte.

Art. 652. - Legea reguleazã ordinea succesiunilor între mostenitorii legitimi.

Copiii naturali, în privinta succesiunii mamei lor si a colateralilor sãi, sunt asimilati copiilor legitimi si viceversa. În lipsã de mostenitori legitimi sau naturali, bunurile se mostenesc de sotul supravietuitor. În lipsã de sot, statul devine mostenitor.

Art. 653. - Descendentii si ascendentii au de drept posesiunea succesiunii din momentul mortii defunctului.

Ceilalti mostenitori intrã în posesia succesiunii cu permisiunea justitiei.

Art. 659. Succesiunile sunt deferite copiilor si descendentilor defunctului, ascendentilor si rudelor sale colaterale, în ordinea si dupã regulile mai jos determinate. (C. civ. 652, 669 si urm.)

Art. 660. Proximitatea rudeniei se stabileste prin numãrul generatiilor; fiecare generatie numãrã un grad.

Succesiunile deferite descendentilor

Art. 669. Copiii sau descendentii lor succed tatãlui, mamei, mosilor, moaselor1 si oricãrui alt ascendent, fãrã deosebire de sex si chiar de ar fi nãscuti din deosebite cãsãtorii. Ei succed în pãrti egale când se gãsesc toti în gradul dintâi si sunt chemati dupã propriul lor drept; ei succed pe tulpinã când sunt chemati toti sau unul din ei prin reprezentare.

Succesiunile deferite ascendentilor

Art. 670. Dacã defunctul n-a lãsat posteritate1, nici frate, nici surorã, nici descendenti dintr-acestia, succesiunea se cuvine ascendentilor din gradul de rudenie cel mai apropiat.

Ascendentii de acelasi grad mostenesc pãrti egale.

Art. 671. Dacã tatãl si mama unei persoane moarte fãrã descendenti i-au supravietuit, lãsând acea persoanã frati, surori, sau descendenti ai acestora, succesiunea se divide în douã portiuni egale, din care jumãtate numai se cuvine tatãlui si mamei si se împarte deopotrivã între dânsii.