Extras din referat
NOTIUNEA SI IMPORTANTA PROBELOR IN PROCESUL CIVIL
Pentru ca afirmatiile ce se fac in drept sa fie considerate adevarate trebuie sa fie dovedite. Zadarnic am avea drepturi, daca nu le-am putea dovedi; aceste drepturi nu ne-ar putea folosi cat timp n-ar fi recunoscute de ceilalti, iar recunoasterea lor o putem obtine numai dovedind realitatea drepturilor pe care le pretindem, ceea ce se obtine prin adagiul latin „idem est non esse, aut non probari” (Este acelasi lucru a nu fi cu a nu fi dovedit).
A proba inseamna a stabili realitatea a ceea ce se pretinde, furnizand interlocutorului elemente pe baza carora acesta isi va forma convingerea. Se numesc probe toate mijloacele pe care o persoana le poate intrebuinta spre a dovedi si a stabili in justitie un drept al sau, sau faptele din care deriva un drept al sau. Proba trebuie sa stabileasca faptele sau actele din care s-au nascut drepturile. Probele sunt deci mijloacele prin care se asigura realizarea drepturilor impotriva celor care le nesocotesc.
INSCRISURILE
Potrivit art. 1170 C.civ.,dovada se poate face prin inscrisuri, prin martori, prin prezumtii, prin marturisirea uneia dintre parti si prin juramant.
In vorbirea curenta prin „inscris” se intelege consemnarea pe hartie a unor date, termenul de inscris fiind folosit in sensul de act, dovada, document. Doctrina defineste inscrisul ca fiind orice declaratie, despre un act sau fapt juridic stricto sensu, facuta prin inscriere de mana sau prin dactilografiere, litografiere sau imprimare cu orice litere sau sistem de scriere ori prin efectuarea de orice alte semne conventionale, pe hartie sau pe orice suport: carton, sticla, panza, material plastic, lemn. In categoria inscrisurilor intra si biletele de calatorie (tren, autobuz, troleibuz, metrou) precum si fisele de garderoba si raboajele. De asemenea, sunt asimilate inscrisurilor declaratiile verbale ale partilor inregistrate pe casete audio sau video ori pe discuri.
Spre deosebire de legea romana, Codul civil francez, in art.1316 prevede ca proba literara sau proba prin inscrisuri, rezulta dintr-o insiruire de litere, caractere, cifre sau orice alte semne sau simboluri inzestrate cu o semnificatie inteligibila oricare ar fi suportul lor si modalitatea de transmitere.
Inscrisul reprezinta unul dintre cele mai importante mijloace de proba, reglementate de marea majoritate a legislatiilor civile sau procesuale civile, datorita urmatoarelor avantaje pe care le prezinta:
- faptul ca inscrisurile sunt intocmite chiar in momentul incheierii actelor juridice, si nu improvizate pentru nevoile cauzei, face ca ele sa prezinte mai multa credibilitate spre deosebire de celelalte probe care se alcatuiesc la proces, sub actiunea daunatoare a partilor. „De aceea, la inscrisuri deobicei discutia poarta nu atat asupra continutului, cat asupra autenticitatii”
- inscisurile se degradeaza mai greu prin trecerea timpului si se conserva mai usor, spre deosebire de celelalte proba;
- valoarea lor doveditoare nu scade in timp ca cea a martorilor.
CLASIFICAREA INSCRISURILOR
In literatura de specialitate, inscrisurile sunt calsificate dupa mai multe criterii
1. Dupa cum inscrisurile s-au intocmit cu intentia de a fi folosite ca mijloc de dovada sau fara aceasta intentie, deosebim
- Inscrisuri preconstituite: sunt acelea care au fost intocmite cu intentia de a fi folosite ca mijloc de dovada in cazul ivirii unui litigiu; din aceasta categorie fac parte: inscrisurile autentice, inscrisurile sub semnatura privata, raboajele, precum si orice bilete sau tichete emise pentru a dovedi o anumita situatie.
- Inscrisuri nepreconstituite: nu s-au intocmit cu intentia de a servi ca mijloc de proba intr-un litigiu, dar pot fi folosite in acest scop in anumite conditii; fac parte din aceasta categorie:registrele comerciale, registrele si hartiile casnice, mentiunile scrise de creditor pe titlul constatator al creantei sau pe chitanta, scrisorile misive
2. Dupa criteriul semnaturii, inscrisurile se impart in:
- Inscrisuri semnate(inscrisurl autentic, inscrisul sub semnatura privata si, in principiu, scrisorile)
- Inscrisuri nesemnate (registrele comerciale, registrele si hartiile casnice, raboajele, telexurile si diverse forme de listinguri)
3. Dupa efectul lor, inscrisurile preconstituite semnate se subdivid in:
- Inscrisuri originare sau primordiale:sunt inscrisuri intocmite de organul instrumentator competent sau de catre parti pentru a constata incheierea, modificarea sau stingerea unui raport juridic; fac parte din aceasta categorie: inscrisurile autentice si cele sub semnatura privata.
- Inscrisuri recognitive: sunt intocmite in scopul recunoasterii existentei unui inscris primordial distrus ori pierdut sau care este in pericol de a dispare, pentr a-l inlocui.
- Inscrisuri confirmative: sunt cele care intaresc un act juridic anulabil facand sa nu mai fie viciat, adica acele inscrisuri prin care o persoana indreptatita sa ceara nulitatea relativa a aunui act juridic renunta la acest drept, situatie in care actul devin valid retroactiv.
4. Dupa raportul dintre ele, inscrisurile se clasifica in:
- Incrisuri originale fac mai usoara dovada drepturilor , comparativ cu proba facuta de copii si duplicate.
- Copii dupa inscrisurile originale:trebuie sa coincida integral cu originalul
Preview document
Conținut arhivă zip
- Mijloacele de Proba in Procesul Civil.doc