Noțiunea și clasificarea bunurilor

INTRODUCERE

Sensul termenului “bun”, inclus de legiuitor în art. 285 alin 1, este că el include în sine orice element al activului patrimonial al persoanei, adică atât lucrurile şi animalele cât şi drepturile cu privire la acestea. Deci, termenul bun include în sine atât lucrurile cât şi drepturile patrimoniale, care pot fi reale şi obligaţionale. Aşa, spre exemplu, sunt bunuri: lucrurile care au o existenţă materială şi valoare economică, operele ştiinţifice, literare, artistice, invenţiile ect., dacă au o valoare economică şi sunt susceptibile de drepturi patrimoniale, drepturile de creanţă… .

Prin lucru se înţelege tot ceea ce se află în natură fiind perceptibil prin simţurile noastre, având deci o existenţă materială (terenurile, casele de locuit, alte construcţii, autoturismele…). Uzual, în drept, lucrurile iau numele de bunuri având în vedere avantajele pe care le procură omului. De aceea în majoritatea cazurilor se susţine că prin bunuri se înţelege lucrurile utile omului pentru satisfacerea nevoilor sale materiale şi culturale, susceptibile de apropiere, sub forma drepturilor patrimoniale. Pentru ca un lucru să devină bun în sens juridic este necesar ca acesta să fie util omului, să aibă o valoare economică şi să fie susceptibil de apropiere, sub forma unor drepturi ce intră în compunerea unui patrimoniu, fie al unei persoane fizice fie al unei persoane juridice. Pornind de la conţinutul art. 285 am putea susţine că orice lucru este un bun , şi nu orice bun este un lucru , deci corelaţia dintre aceste două termene ar fi că bunul este genul iar lucrul este specia .

1. CONSIDERAŢIUNI GENERALE

Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem conduita părţilor, adică acţiunea sau inacţiunea la care este îndreptăţit subiectul activ şi de care este ţinut (îndatorat) subiectul pasiv.

Obiectul raportului juridic civil nu trebuie confundat cu conţinutul acestui raport, acesta din urmă constînd în drepturile şi obligaţiile părţilor, adică în posibilităţile juridice ale unor acţiuni şi în îndatoririle juridice corespunzătoare. Cu alte cuvinte, posibilitatea şi îndatorirea unei conduite nu trebuie confundate cu însăşi conduita.

De exemplu, în cadrul contractului de vînzare-cumpărare, obligaţia vînzătorului de a preda lucrul vîndut şi dreptul cumpărătorului de a pretinde predarea lucrului intră în noţiunea de conţinut al raportului juridic născut din acest contract, însă acţiunea efectivă de predare şi primire a lucrului vîndut reprezintă ceea ce numim obiect al raportului juridic civil.

În raporturile juridice patrimoniale, conduita părţilor se referă adesea la lucruri, dar acestea nu pot fi incluse în structura raportului juridic civil, ţinînd cont de caracterul social al acestui raport. De regulă, lucrul este luat în considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil.

1.1 DEFINIŢIA BUNURILOR

Codul civil, în art. 285 alin (1), dispune că "bunurile sunt toate lucrurile susceptibile apropierii individuale sau colective şi drepturile patrimoniale" .

Deşi legea foloseşte noţunea de "bun" ori cea de "lucru" nu dă definiţia acestuia. Astfel, art .480 din Codul Civil prevede că : "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege", în art. 963 dispune că "Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract".

Codul civil întrebuinţează termenul „bun” într-un dublu sens . În sens larg, prin bunuri se desemnează atît lucrurile, cît şi drepturile privitoare la acestea. În sens restrîns, prin bunuri se desemnează numai lucrurile asupra cărora pot exista drepturi patrimoniale .

Putem defini bunul, în sens restrîns, ca fiind valoarea economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale omului şi care este susceptibilă de apropriere (însuşire) sub forma drepturilor patrimoniale .

1.2 UNELE PRECIZĂRI CU PRIVIRE LA BUNURI

Deşi majoritatea obiectelor derivate ale raportului juridic civil sunt bunurile, ele nu sunt unice. în afară de bunuri, obiecte derivate ale raportului juridic civil sunt deasemenea anumite valori personale nepatrimoniale, ca: numele şi alte atribute de individualizare, imaginea, onoarea, reputaţia, rezultatul creaţiei intelectuale, operele literare, artistice, ştiinţifice, invenţiile etc. Unii autori atribuie acestei categorii de obiecte acţiunile şi serviciile.

Din acest punct de vedere, obiectele raportului juridic civil pot fi clasificate în felul următor:

• bunuri (inclusiv banii şi alte titluri de valoare);

• servicii (acţiuni);

• rezultate ale activităţii intelectuale;

• drepturi personale nepatrimoniale.

Bunurile şi serviciile (rezultatele acţiunilor) pot fi încorporate în categoria obiectelor patrimoniale, iar rezultatele activităţii intelectuale şi drepturile personale nepatrimoniale,în categoria obiectelor nepatrimoniale ale dreptului civil.