Nulitatea Actului Juridic

Nulitatea actului juridic civil

In raporturile pe care le stabilesc, prin actele pe care le incheie,persoanele sunt obligate sa respecte anumite conditii de valabilitate,de fond si de forma cerute de lege.

Aceste prevederi ar fi lipsite de efect daca legea nu ar stabili si sanctiuni pentru cosntrangerea partilor sa respecte legea,menite sa apere pe cetateni de pagubele pe care le pot suferi datorita acestei incalcari.

Una dintre aceste sanctiuni specifice dreptului civil este nulitatea care inlatura efectele actului civil neconforme cu legea.

Ca institutie juridica,nulitatea a aparut in dreptul roman, fiind determinata de incalcarea legii,sau de lipsa unei conditii de validitate a actuli civil.Aceasta sanctiune afecta actul, care era considerat ca nu exista, fiind o nulitate care opera de plin drept,sau pretoriana,care se stabilea printr-o hotarare a judecatorilor.In acest caz, pana la pronuntarea hotararii care dispunea restitutio in integrum actul era valabil si producea efecte1.

Autorii clasici2 afirma ca aceasta conceptie nu ma poate sta la baza teoriei moderne a nulitatii,dar raman la solutia nulitatii ca o stare organica a actului juridic,si mai mult,complica aceasta conceptie prin adaugirea teoriei inexistentei actelor juridice.

In aceasta conceptie, care se reflecta in art.1008 din Codul civil,referitor la conventii, exprima in adagiul latin quod nullum est nullum efectum producit unica solutie posibila era nulitatea totala, adica desfiintarea in intregime si fara nici un efect a actului care, chiar din momentul incheierii lui, a luat nastere prin incalcarea legi, sau cu lipsa undeia din conditiile de existenta si valabilitate a actului juridic civil,sanctiunea fiind in principiu iremediabila3.

In conceptia dreptului civil modern se afirma ca nulitatea este o sanctiune civila menita sa apere respectarea legii,dar este important in acelasi timp, sa fie salvata si manifestarea de vointa a partilor, sanctiunea aplicandu-se numai asupra celor aspecte care contravin legii, mentinandu-se acele parti care sunt conforme cu legea.

In consecinta,nulitatea nu mai constituie o stare organica a actului juridic civil, ci se refera numai la sanctiunea care se aplica efectelor actului.

Cu toate acestea, in literatura juridica s-au exprimat puncte de vedere deosebite cu privire la ”deplasarea problemei nulitatii prin domeniul actului juridic in campul vointei sau al declaratiei de vointa”4ca si folosirea corespunzatoare a terminologiei in acest domeniu.S-a ajuns la concluzia ca nulitatea actului juridic nu poate fi confundata cu nulitatea vointei si expresia ”act juridic nul” nu constituie o contradictie5.

Termenul de nulitatea este folosit cu doua intelesuri:

-ca o sanctiune a nerespectarii conditiilor de valabilitate a actului juridic civil;

-ca institutie juridica, ce cuprinde toate normele referitoare la institutia nulitatii .In acest sens este folosit termenul cand discutam regimul juridic al nulitatii.

Codul civil nu contine o reglementare a aceste institutii si nici nu defineste notiunea. De aceea au existat controverse si in ceea ce priveste denumirea si definirea notiunii.

Astfel,in doctrina claica, nulitatea era considerata ca fiind ”ineficacitatea unui act juridic,adica nevalabilitatea sa.Un act juridic nul este atunci cand exista in mod material,insa nu poate produce efecte juridice,fiindca legea nu-i recunoaste validitatea”6.In parearea acestor autori, sanctiunea aparae ca u mijloc prevazut de lege, pentru a nu permite vointei individuale sa treaca peste lege.In cazurile in care legea era considera ca inlaturarea actului are consecinte grave, instituie norme preventive,prohibitive,sanctionate cu nulitatea7.

Aceeasi autori fac deosebirea intre actul juridic nul si actul juridic inexistent.Actul juridic nul este sanctionat de lege, in timp ce actul inexistent este actul lipsit de manifestarea de vointa a partilor sau a obiectului.Cu alte cuvinte, autorii clasici se bazeaza pe conceptia unei stari organice a actului juridic.