Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil

I. CONSIDERAȚII GENERALE

Prin ocrotirea persoanei fizice se înțelege ansamblul mijlocelor de drept civil prin intermediul cărora se asigură recunoașterea și protecția drepturilor subiective civile și a intereselor îndreptățite ale acesteia, pecum și mijloacele de protecție ale persoanei fizice ca participantă la circuitul civil.

Totalitatea mijloacelor juridice folosite în scopul ocrotirii omului formează sistemul mijloacelor de ocrotire a persoanei fizice.

Pentru ocrotirea intereselor anumitor categorii de persoane precum minorii, interzișii judecătorești sau persoanele aflate în anumite situații excepționale, legea civilă instituie anumite mijloace juridice și anume: ocrotirea părintească, tutela, respectiv curatela, cu mențiunea că, în temeiul art. 104 alin.1 din Codul civil, republicat, orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabilește numai în interesul acesteia. Așa cum s-a afirmat în literatura de specialitate , în temeiul art. 104 alin.2 din Codul civil, republicat, scopul ocrotirii persoanei fizice prin mijloace de drept civil este acela de a proteja drepturile și interesele legitime, patrimoniale sau nepatrimoniale, ale acesteia, desemnate generic în textul invocat sub noțiunea de „interes”.

Astfel, ocrotirea minorilor se asigură de regulă prin părinți, iar în lipsa acestora prin instituirea tutelei, respectiv a curatelei, la care se adaugă darea în plasament și alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege. În această ultimă categorie amintim plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată, măsuri de protecție specială instituite de art. 55 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

În ceea ce privește majorii, ocrotirea acestora are loc prin tutela, în cazul punerii sub interdicție judecătorească sau prin curatela în cazurile și condițiile prevăzute de lege .

Dreptul civil , ca și alte ramuri de drept, cuprinde numeroase instituții și norme prin care se asigură apărarea și ocrotirea drepturilor subiective ale persoanelor fizice. De principiu, dreptul civil este un drept de protecție al drepturilor omului și în special a unor categorii de persoane.

II. OCROTIREA PĂRINTEASCĂ A MINORULUI

Ocrotirea părintească este mijlocul cel mai natural și firesc de ocrotire a minorilor, care constă în ansamblul drepturilor și îndatoririlor ce revin părinților față de copiii lor minori, indiferent dacă aceștia provin din căsătorie sau din afara căsătoriei și dacă aceștia sunt naturali sau adoptați, a căror exercitare, respectiv executare trebuie să se facă exclusiv în interesul minorului, cu respectarea independenței patrimoniale a celor ocrotiți și sub îndrumarea și controlul efectiv al autorității tutelare.

Prin ocrotirea părintescă se urmărește realizarea unui dublu scop: creșterea, educarea și pregătirea copilului pentru viață, care trebuie să sefacă în armonie cu țelurile societății, acesta fiind un scop personal și social; administrarea patrimoniului propriu al minorului potrivit cu interesul acestuia.

Ocrotirea părintească este mijlocul juridic obișnuit de ocrotire a minorului, constând în ansamblul drepturilor și îndatoririlor ce revin părinților față de copii lor minor .

Normele privind autoritatea părintească a minorilor se regăsesc în Cartea a II-a - „Despre familie”, Titlul IV - „Autoritatea părintească”. Codul civil, republicat, în art. 483 alin.1, definește autoritatea părintească ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți . Sub aspect juridic, precizăm că, noțiunea de "părinți" cuprinde atât părinții firești, cât și părinții adoptatori .

A) Principiile ocrotirii părintești

Regulile care guvernează autoritatea părintească - mijloc de ocrotire a minorului sunt cuprinse în art. 18 pct. 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului și se desprind și din Codul civil, republicat, după cum urmează:

- drepturile și îndatoririle părintești trebuie exercitate, respectiv îndeplinite numai în interesul superior al copilului (art. 483 alin. 2 teza 1 din Codul civil, republicat);

- ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori (art. 483 alin. 3 din Codul civil, republicat) . Observăm că legiuitorul nu face distincția între copiii din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus;

- drepturile și îndatoririle care formează conținutul autorității părintești aparțin în mod egal ambilor părinți (art. 483 alin. 1 art. 503 alin. 1 din Codul civil, republicat);

- părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moștenire și la întreținere (art. 500 Codul civil, republicat a cărui denumire marginală este independența patrimonială);

- exercitarea ocrotirii părintești se realizează sub controlul societății, prin intermediul serviciilor publice de asistență socială și al instanței de tutelă ;

B) Modalități de exercitare

Regula consacrată de art. 503 alin.1 din Codul civil, republicat, este aceea a exercitării autorității părintești de către ambii părinți, în mod egal. Excepția o constituie exercitarea autorității părintești de către unul din părinți, dacă celălalt este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din drepturile părintești sau, dacă din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința (art. 507 din Codul civil, republicat). De asemenea, în doctrină au fost evidențiate următoarele cazuri în care autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte: