Pactul de Preferință și Promisiunile de a Contracta în Noul Cod Civil

Art. 1.327. – Promisiunea unilaterală

(1) Promisiunea unilaterală facută cu intenţia de a se obliga independent de acceptare îl leagă numai pe autor.

(2) Destinatarul actului poate să refuze dreptul astfel născut.

(3) Dacă autorul actului nu a stipulat expres un termen, promisiunea se consideră făcută pentru o anumită durată, potrivit cu natura obligaţiei şi cu împrejurările în care a fost asumată.

Deşi nereglementate în Vechiul Cod civil, practica judiciară şi doctrina au consacrat promisiunile unilaterale şi sinalagmatice ca fiind convenţiile prin care una din părţi sau ambele părţi se obligă să încheie în viitor un anumit contract, al cărui conţinut esenţial este determinat în prezent. Aşadar, sub imperiul vechii reglementări, promisiunea unilaterală- denumită şi antecontract – era un adevărat contract, presupunând acordul de voinţe al promitentului şi al beneficiarului.

În mod evident, promisiunea unilaterală reglementată de art. 1327 din Noul C. Civ. nu este ceea ce exprima în trecut noţiunea de promisiune unilaterală. Acest lucru este de la sine înţeles având în vedere faptul că articolul în discuţie este plasat în capitolul denumit „Actul juridic unilateral.” Aşadar, legiuitorul doreşte ca prin noţiunea de promisiune unilaterală să nu mai denumească vechea promisiune unilaterală de a contracta, de aceea, în ciuda terminologiei regretabile folosite de către legiuitor, este esenţial ca promisiunea unilaterală să nu fie confundată cu promisiunea de a contracta. S-a propus în literatura de specialitate ca pentru evitarea confuziilor să se folosească, în cazul promisiunii unilaterale, noţiunea de angajament unilateral.

Această promisiune este un angajament unilateral prin care autorul său se obligă faţă de un terţ, independent de acceptarea din partea acestuia a actului, să execute o anumită prestaţie. Dacă terţul acceptă beneficiul actului unilateral poate pretinde executarea de la autorul actului. Conform alineatului al doilea al acestui articol, „destinatarul actului poate să refuze dreptul astfel născut”, ceea ce înseamnă că în patrimoniul terţului-beneficiar al promisiunii, la momentul încheierii acesteia s-a născut, în temeiul legii, un drept potestativ şi anume el are dreptul de a accepta sau de a refuza beneficiul actului în termenul stabilit de către promitent, sau în lipsa acestuia, într-un termen rezonabil.

Promisiunea astfel reglementată nu este greu de diferenţiat de promisiunea de a contracta şi pactul de preferinţă, aşa cum sunt ele reglementate în Codul civil, însă ridică unele probleme în delimitarea de oferta de a contracta. Pentru unii autori , aceasta delimitare nu prezintă nicio dificultate considerându-se că în cazul promisiunii unilaterale acceptarea are doar efect declarativ, consolidând dreptul născut printr-un act juridic la care beneficiarul nu a fost parte. Acelaşi autorul califică dreptul beneficiarului ca fiind unul potestativ. Aşadar, din moment ce în favoarea beneficiarului se naşte dreptul potestativ de la data încheierii actului unilateral de promisiune de către promitent, consolidarea dreptului nu îl va transforma din drept potestativ în drept real sau de creanţă. O asemenea concepţie este de neacceptat deoarece, prin această consolidare acceptarea nu-şi mai are sensul, iar promisiunea nu-şi poate produce efectele.

Conform unei alte opinii, obligaţia pe care o are autorul promisiunii nu este aceea de a a pune la dispoziţia beneficiarului opţiunea de a o accepta sau nu, ci este o obligaţie clasică de a da, a face sau a nu face şi dreptul născut în favoarea beneficiarului este corelativ acestor obligaţii, ceea ce înseamnă că acesta ar putea cere executarea silită a obligaţiei promitentului.

Un exemplu de promisiune unilaterală se consideră a fi actul unilateral prin care autorul unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii se obligă să plătească victimei o sumă de bani, obligaţia sa având valoarea unui angajament unilateral obligatoriu pentru emitent. Victima, odată ce ar accepta despăgubirile oferite de autor ar putea să solicite executarea angajamentului unilateral. În acest caz, dacă acceptăm ca dreptul născut în favoarea beneficiarului este unul potestativ, cum implicit reiese şi din opinia autorului citat, atunci promisiunea autorului faptei ilicite nu este altceva decât o ofertă, iar acceptarea ei duce la incheierea unui contract a cărei executarea o va cere beneficiarul. Dacă dreptul beneficiarului este unul de creanţă, aceasta înseamnă ca indiferent de acceptare, el va putea cere executarea contractului în temeiul angajamentului unilateral şi conform art. 1327, al.(2), pentru ca promitentul să nu fie obligat la executare, soluţia este ca beneficiarul să refuze dreptul său de creanţă.