Posesia

Notiune

Potrivit art. 1846 c.civ., posesia este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept exercitata una sau alta de noi însine sau de altul în numele nostru.

Aceasta definitie a fost viu criticata în literatura de specialitate , ca fiind inexacta si incompleta. Astfel, s-a sustinut ca expresia de “detinere” are un înteles juridic distinct, ea indicând o stare de fapt ce se aseamana cu posesia, fara însa a se identifica cu ea.

Un alt aspect criticat a fost acela al incorectitudinii explicarii posesiei prin “folosirea de drept”, deoarece de multe ori posesia poate exista fara ca posesorul sa aiba un drept asupra lucrului respectiv. Cu alte cuvinte, între posesie si exercitiul unui drept nu se impune existenta unei concordante necesare.

Încercând, asadar, o sintetizare a definirii legale si a criticilor acesteia, se poate afirma ca posesia poate fi definita ca fiind o stare de fapt ce consta în stapânirea unui lucru de catre o persoana care se pretinde a fi titularul unui drept real asupra acelui bun.

Daca exista concordanta între posesiune si starea de drept atunci posesiunea este legitima si constituie semnul exterior al dreptului real pretins, daca nu exista aceasta concordanta, posesiunea este nelegitima, situatie în care se creeaza o stare de aparenta, care numai în exteriorizarea sa, corespunde cu exercitiul dreptului real pretins.

Elementele constitutive ale posesiei

În mod traditional doctrina distinge în posesie doua elemente constitutive si anume:

a) elementul material numit corpus, care consta dintr-un ansamblu de acte materiale si acte juridice: detinerea lucrului, savârsirea de acte de folosinta asupra acestuia, transformarile si modificarile pe care posesorul I le aduce, acte de înstrainare a lucrului respectiv etc.

b) elementul psihologic, intentional, denumit animus, care consta în vointa posesorului de a poseda pentru sine (de a savârsi acte materiale de folosinta pe numele sau, corespunzatoare dreptului pretins), adica de a se comporta cu privire la lucrul respectiv, ca proprietar, ari ca titular al altui drept real. Elementul intentional se prezuma ori de câte ori o persoana are detinerea materiala a bunului, iar cel care-l contesta are sarcina de a înlatura aceasta prezumtie prin proba contrara.

Lipsa acestui element – animus – face ca cel ce detine lucrul sa nu aiba calitatea de posesor, ci pe aceea de detentor precar. Cu alte cuvinte a fi posesor, înseamna a avea o mentalitate de proprietar, un suflet de stapân (animus domini). Pe scurt posesia este – cu sau fara drept – imitatia perfecta a proprietatii