Practica constituirii și exercitării dreptului de servitute

INTRODUCERE

Importanța și actualitatea temei de cercetare. Lucrarea de față tratează o serie de aspecte atât teoretice cât și practice privind dreptul de servitute. Abordarea acestei instituții de drept civil este condiționată de diversificarea raporturilor de proprietate și intensificarea lor, precum și de dezvoltarea pieții imobiliare, care pune noi sarcini în fața legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. Numărul situațiilor care se nasc din raporturile de vecinătate este în continuă ascensiune, totodată aceste situații reprezintă deseori și cauza litigiilor dintre proprietarii vecini, din aceste considerente legiuitorul trebuie să reacționeze, adoptând norme de drept privind mijloacele de înlăturare și prevenire a unor astfel de situații, precum și de soluționare a litigiilor apărute. Unul dintre aceste mijloace, fiind servitutea.

Din perspectiva istoriei, dreptul de servitute își are originea din sistemul de drept al Romei Antice, formându-se odată cu apariția proprietății private asupra pământului. Instiuția servituției asigura accesul la imobilele înfundate și legătura lor cu drumurile publice, precum și cu sursele de apă, prin trecerea pe terenuri străine. Este important de menționat faptul că în perioada antică dreptul de servitute era perceput într-o accepțiune mult mai largă, comparativ cu sensul lui din prezent, întrucât acesta pe lângă servitutele prediale includea și așa numitele servituții personale precum: uzufructul, uzul și abitația.

În legislația Republicii Moldova, dreptul de servitute își găsește reglementarea în Capitolul III din Codul Civil al Republicii Moldova (în continuare C.c. al R.M.) , denumit ,,Servitutea”. Potrivit art.639 alin.1 C.c. al R.M. ,,[s]ervitute este sarcina care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant). Utilitatea poate constata în sporirea confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinația lui economică.” Din această definiție rezultă că servitutea, se aplică asupra relațiilor privind bunurile imobile, în special terenuri, care aparțin diferitor proprietari, unul dintre terenuri fiind dominant iar celălalt teren aservit.

Este important de menționat faptul că prin expresia

“sarcina care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant) [evid. ns.], face aparentă iluzia precum că se instituie un raport juridic între două terenuri (cel dominant și cel aservit) sau între terenul aservit și proprietarul terenului dominant. Doctrina însă a depășit demult această aparență (iluzie), afirmând cu certitudine că raporturile juridice nu pot apărea între lucruri (obiecte), sau între acestea și subiecții de drept. Prin urmare, conținutul alin (1) trebuie înțeles că “sarcina care grevează,” ea grevează nu terenul aservit propriu zis, ci dreptul subiectiv de proprietate asupra acestui teren, [...]. Deci,servitutea instituie raporturile juridic dintre proprietarul terenului aservit și între proprietarul terenului dominant.”

Referindu-ne la caracterele jurdice ale dreptului de servitute, acestea sunt următoarele: este un drept asupra proprietății unei alte persoane, este un drept real, imobiliar, perpetuu, accesoriu și indivizibil.

În continuare, însă, vreau să abordez mai detaliat alte aspecte ce țin de dreptul de servitute și

în acest context, scopul lucrării constă în analiza și elucidarea, pe baza izvoarelor normative și științifice, a reglementărilor referitoare la dreptul de servitute, în special sunt înfățișate următoarele obiective:

- Analiza diferitelor procedee de constituire a dreptului de servitute;

- Analiza modurilor de exercitare a dreptului de servitute;

- Abordarea unor aspecte practice privind constituirea și exercitarea dreptului de servitute, prin exemplificarea unor cazuri concrete de aplicare a acestuia;

- Determinarea rolului și importanței acestei instituției;

- Formularea anumitor concluzii în baza materialului analizat.