Principiile Organizarii Judecatoresti

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Principiile Organizarii Judecatoresti.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Drept Civil

Extras din document

Sistemul judiciar, reprezintă în orice stat democratic o componentă esenţială a civilizaţiei şi progresului social, constituie o importantă disciplină juridică care se studiază azi în majoritatea facultăţilor de drept din ţările democratice.

Conceptul de jurisdicţie are multiple accepţiuni, două dintre acestea sunt relevante în procesul de înfăptuire a justiţiei şi prezintă interes pentru studiul organizării judiciare din orice stat democratic. Într-o primă accepţiune , termenul de jurisdicţie desemnează „puterea de a decide asupra conflictelor ivite între subiecte de drept-persoane fizice sau juridice-prin aplicarea legii”.Termenul provine din limba latină, de la jurisdictio, cuvânt compus din jus (drept) şi dicere (a spune, a pronunţa), care înseamnă a pronunţa dreptul.

Într-o a doua accepţiune, jurisdicţia desemnează totalitatea organelor prin care statul distribuie justiţia. Constituţia şi legea de organizare a sistemului judiciar se referă uneori la „instanţe” şi „tribunale” tocmai în această accepţiune. Această accepţiune a conceptului de jurisdicţie prezintă interes teoretic şi practic din punct de vedere al studiului organizării sistemului judiciar.

Organizarea modernă a instanţelor judecătoreşti este rezultatul unei interesante evoluţii istorice. Puterea judecătorească a dobândit o organizare independentă doar în epoca modernă, respectiv o dată cu afirmarea tot mai puternică în Anglia, Franţa şi apoi în alte state occidentale a principiului separaţiei puterilor în stat. Anterior, justiţia se contopea în practică cu funcţia executivă şi era înfăptuită adeseori de aceleaşi organe.

Organizarea actuală a instanţelor judecătoreşti româneşti este guvernată de Legea nr. 304/2004. În prezent, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 304/2004, justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti:

a. judecătorii

b. tribunale

c. tribunale specializate şi curţi de apel

d. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În societăţile moderne, justiţia este o funcţie fundamentală a statului, iar administrarea ei reprezintă unul din atributele esenţiale ale puterii suverane. Această funcţie implică existenţa unor structuri statale şi servicii publice apte să realizeze activitatea jurisdicţională. Un atare serviciu public trebuie organizat pe baza unor principii proprii, funcţionale şi autonome.

Principiile organizării judiciare reprezintă reguli esenţiale ale funcţionării optime a structurilor statale abilitate să realizeze actul de justiţie.

Doctrina nu este unanimă în ceea ce priveşte determinarea principiilor de organizare a sistemului judiciar. Există unele principii ce se află într-o legătură indisolubilă cu organizarea sistemului judiciar dar care vizează mai degrabă funcţionarea acestuia şi însăşi democratismul şi umanismul sistemului procesual, fie el cel civil sau penal.

Printre aceste principii, care sunt importante pentru studiul organizării judecătoreşti, menţionăm: accesul liber la justiţie, independenţa judecătorilor, inamovibilitatea, egalitatea în faţa justiţiei şi gratuitatea justiţiei.

A. Justiţia constituie monopolul de stat

Potrivit art. 126 alin.1 din Constituţie:„Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”. Textul constituţional menţionat se regăseşte, într-o formulare parţial diferită, şi în unele dispoziţii ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Astfel, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr. 304/2004, „Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”.

Textele menţionate au semnificaţia recunoaşterii deplinei competenţe a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea cauzelor civile, comerciale, de muncă, de familie, administrative, penale, precum şi în celelalte litigii pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă.

De la regula potrivit căreia justiţia constituie monopol de stat există şi o excepţie, anume aceea a arbitrajului reglementat de Codul de procedură civilă. Arbitrajul se caracterizează prin alcătuirea sa din simpli particulari desemnaţi de către părţi. Arbitrii nu sunt învestiţi cu autoritatea funcţiei statale de magistrat. De aceea se spune că ne aflăm practic în prezenţa unui mod de „justiţie particulară”. Această jurisdicţie nu este însă lipsită de orice autoritate, căci legea îi recunoaşte deciziei arbitrale efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Mai mult, hotărârea arbitrală definitivă şi învestită cu formulă executorie se poate aduce la îndeplinire întocmai ca şi o hotărâre judecătorească. Formula executorie se acordă însă de către instanţa de judecată. Prin urmare, arbitrii nu pot impune, fără concursul instanţelor judecătoreşti, executarea silită. De aceea, se apreciază că arbitrajul constituie o excepţie parţială de la principiul conform căreia justiţia este monopol de stat, arbitrilor legea le recunoaşte numai jurisdictio, nu şi imperium.

Fisiere in arhiva (1):

  • Principiile Organizarii Judecatoresti.doc