Proprietatea Publica. Domeniul Public

Înainte de a fi un drept, proprietatea este o realitate socială şi economică. Asumarea caliăţii de stăpân al unui lucru, dispunerea de acesta după bunul plac pentru satisfacerea nevoilor proprii, afirmarea acestor prerogative faţă de terţi, cărora li s-a pretins să le recunoască şi să le respecte, s-au născut înaintea dreptului.

Dintre toate drepturile pe care o persoană le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de proprietate pentru ca el oferă titularului sau exerciţiul tuturor facultăţilor, tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaşte.

În acest sens, proprietarul are libertatea de a hotărî soarta acelui bun, putând să-l înstrăineze contra unui beneficiu mulţumitor sau gratuit, să-l închirieze, să-l lase moştenire, să-l abandoneze ori să-l distrugă. Exercitarea acestui drept trebuie să se desfăşoare în limitele determinate de lege, urmărind realizarea intereselor sale fără ca aceste acţiuni să prejudicieze altă persoană. Exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate atrage după sine răspunderea juridică a titularului dreptului, vinovat de săvârşirea abuzului respectiv

1)Proprietatea publică

Proprietatea publică→este acea proprietate care aparţine statului sau unităţilor administrativ teritoriale şi care poartă asupra unor bunuri care, prin natura lor sau printr-o dispoziţie specială a legii sunt de uz sau de interes public.

În condiţiile în care există două forme ale dreptului de proprietate, proprietatea publică şi proprietatea privată, trebuie să admitem că în cadrul proprietăţii publice există bunuri care fac parte din domeniu public şi bunuri care aparţin proprietăţii private(domeniul privat).

Numai statul şi unităţile administrativ teritoriale pot avea calitatea de titulari ai dreptului de proprietate publică aşa cum prevede art. 136 alin. (2) din Legea Fundamentală şi art. 858 din NCC, astfel incât niciun alt subiect de drept civil nu poate fi titular al dreptului de proprietate publică.

Dreptul de proprietate publică reprezintă un concept interdisciplinar şi nu poate fi privit numai ca un simplu element patrimonial civil, astfel incat statul sau persoanele juridice, în legătură cu domeniul public, nu acţioneză numai în calitate de persoane juridice- subiecte de drept civil, ci şi în calitate de subiecte de drept public.

Bunurile care constituie obiectul dreptului de proprietate publică formează domeniul public, care poate fi de interes naţional, de interes judeţean sau de interes local, astfel cum prevede art. 860 alin. (1) şi (2) NCC.

Dreptul de proprietate publică se dobândeşte:

a) pe cale naturală;

b) prin achiziţii publice efectuate în condiţiile legii;

c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;

d) prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judeţean sau de consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public;

e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică;

f) prin alte moduri prevăzute de lege.(Art. 7 din Legea 213̸ 1998)

2) Noţiune domeniului public

Domeniul public→ a fost considerat un ansamblu de bunuri supuse unui regim juridic de drept administrativ, dominat de principiul inalienabilităţii şi de un regim de protecţie specială, reprezentând ansamblu bunurilor colectivităţilor publice şi stabilimentelor publice care sunt puse la dispoziţia directă a publicului care le foloseşte sau sunt afectate unui serviciu public prin natura lor sau prin amenajari speciale, adaptându-se exclusiv sau esenţial scopului particular al acestor servicii.