Simulația

Capitolul I

Noţiunea şi felurile simulaţiei

Secţiunea 1.1.Aspecte generale

Simulaţia este o împrejurare de natură să facă inopozabil un anumit contract faţă de terţi.

Astfel spus, simulaţia este o excepţie de la principiul opozabilităţii faţă de terţi a contractului. În prezenţa simulaţiei, o tertă persoană este îndreptăţită să ignore, pur şi simplu, situaţiile juridice create prin anumite contracte încheiate de alte persoane .

Cuvântul simulaţie, provine din limba latină: simulatio, - onis.În dicţionarul explicativ al limbii române, cuvântul simulaţie înseamnă „folosirea de către o persoană a unui înscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operaţii reale”.

Simulaţia presupune existenţa concomitanta, între aceleaşi părţi, a două contracte, altfel:

-unul dintre contracte este public, dar aparent, adică simulat, prin care se realizează o situaţie juridică aparentă, ce nu corespunde realităţii;

-celălalt contract, deşi secret, este conform cu voinţa reală a părţilor care, însă anihilează, în tot sau în parte, situaţia juridică aparentă creată prin actul public simulat.

Deci, simulaţia ar putea fi definită că fiind operaţiunea juridică constând în încheierea unui contract public, care nu reflectă voinţa reală a părţilor şi a unui contract secret, dar care corespunde voinţei reale a părţilor.

Pentru existenţa simulaţiei este necesar că actul secret să fie încheiat concomitent sau înaintea actului aparent. Dacă actul secret este ulterior actului aparent nu există simulaţie, deoarece ambele contracte corespund voinţei reale a părţilor. Deci, ne aflăm în prezenţa a două contracte. Actul secret are rolul, în această ipoteză, de a revoca sau modifică actul aparent . Pentru a putea intra în detaliile acestei teme, vom prezenta în continuare unele aspecte generale legate de acest subiect.

În primul rând, este de menţionat faptul că simulaţia se referă doar la actele sau contractele juridice bilaterale sau multilaterale, numai acestea, fiind susceptibile de formare prin participarea mai multor părţi.

În prezent, Codul face referire la simulaţie în art. 1175.

În viitoarea reglementare, noul Cod Civil reglementează simulaţia în art. 1289-1294. Potrivit art. 1293, aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi actele juridice unilaterale destinate unei persoane determinate, care au fost simulate prin acordul dintre autorul actului şi destinatarul sau. În schimb, în temeiul art. 1294, dispoziţiile referitoare la simulaţie nu se aplică actelor juridice nepatrimoniale .

Prin săvârşirea unei simulaţii, se urmăreşte de obicei, inducerea în eroare a terţelor persoane fizice sau juridice.

Scopul urmărit de părţi prin procedeul simulaţiei, este de cele mai multe ori: sustragerea unor lucruri de la posibilitatea de urmărire din partea creditorilor, indicarea unui preţ mai mic la înstrăinarea unor bunuri, pentru a se plăti taxe de timbru mai reduse. etc.

Simulaţia poate îmbrăca una din următoarele trei forme, a fictivităţii, a deghizării şi a intrepunerii de persoană.