Soluțiile ce se pronunță de Instanța de Recurs

Actuala reglementare precizează cu mult mai multă rigoare soluţiile ce pot fi pronunţate de către instanţa de recurs. Într-adevăr, potrivit art. 312 alin. (1) C.proc.civ., astfle cum acesta a fost modificat prin O.U. nr. 138/2000, instanţa poate pronunţa următoarele soluţii: admiterea recursului, respingerea recursului, anularea sau perimarea lui. În proiectul noului Cod de procedură civilă aceste aspecte se gasesc la art. 483 alin. (1).

În principiu, soluţia respingerii recursului nu implică probleme deosebite. Ea se pronunţă în toate acele cazuri în care instanţa de recurs găseşte hotărârea atacată ca fiind legală. În acest caz hotărârea atacată devine irevocabilă. O atare soluţie este rezultatul examinării hotărârii atacete în raport cu motivele de recurs invocate de recurent sau în raport de cele ridicate de instanţă din oficiu. De aceea, în practică în asemenea înmprejurări instanţa dispune respingerea recursului ca fiind nefondat.

În doctrină şi în jurisprundenţă, s-a decis că la soluţia respingerii trebuie să se oprească intanţa de recursc şi atunci când constată că hotărârea nu este motivată sau motivarea este necorespunzătoare, dacă decizia încorporată în dispozitivul hotărârii este legală. În acest caz instanţa va menţine hotărârea atacată dar va proceda la motivarea soluţiei sau la substituirea acesteia cu propria sa motivare .

Există însă şi alte cazuri în care se poate dispune respingerea recursului fără să se fi procedat la o prelabilă examinare în fond a acestuia. Astfel, recursul poate fi respins ca tardiv introdus sau ca inadmisibil. De asemena, recursului în interesul unei dintre părţi se respinge ca fiind neavenit dacă această cale de atac nu a fost exrcitată şi de partea în favoarea căreia s.a formulat cerera de intervenţie (art. 56 C.proc.civ.).

În fine, există şi unele situaţii în care se dispune anularea recursului, o soluţie cu efecte similare cu aceea a respingerii acestuia. Astfel de pildă, recursul poate fi anulat ca netimbrat (art. 20 din legea nr. 146/1997).

Admiterea recursului se poate pronunţa atunci când instanţa găseşte întemeiate motivele de casare invocate sau ridicate din oficiu. Soluţia se poate pronunţa şi în cazul în care instanţa a constatat că numai unul dintre motivele de recurs este întemeiat. Admiterea recursului poate determina modificarea sau casarea hotărârrii atacate, respectiv desfiinţarea acesteia. Potrivit art. 312 alin (3) C.proc.civ., Modificarea hotărârii atacate se pronunţă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6-9 C.proc.civ., iar casarea pentru cele statornicite în art. 304 pct. 1-5 C.proc.civ., precum şi în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.

Dispoziţiile art. 312 alin. (3) C.proc.civ. au primit însă o nouă redactare în urma intervenţiilor legislative relizate prin O.U.G. nr. 58/2003. Inovaţiile legiuitorului vizează enunţarea a încă două cazuri de casare: când instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului şi ipoteza în care modificarea hotărârii nu este posibilă, întrucât este necesară administrarea de probe noi.

La casarea hotărârii atacate se referă în mod expres şi art 311 C.proc.civ. Potrivit primului alineat al acestui text: „Hotărârea casată nu are nicio putere”. Este o formulare cu cdaracter foarte general care lasă să se înţelegă, în mod inexact, că în toate cazurile casarea are un caracter integral. Oricum casarea este un moment important în soluţionarea recursului, dar nu şi momentul final, căci ea determină rejudecarea litigiului, care poate fi făcută de instanţa de recurs sau de o altă instanţă. Acest aspect îl întălnim, în Proiectul noului C.proc.civ. la art. 485 alin. (1).