Stingerea Obligațiilor Civile

Modurile de stingere a obligaţiilor care duc la realizarea creanţei creditorului

§ 1. Modurile de stingere a obligaţiilor

Prin stingerea obligaţiei înţelegem modalitatea de încetare a raportului juridic obligaţional prin unul din mijloacele prevăzute de lege (art. 642 Cod Civli R.M)

Codul civil prevede că „obligaţiile se sting prin plată, prin novaţie, remitere voluntară, prin compensaţie, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anularesau rezoluţiune, prin efectul condiţiei rezolutorii şi prin prescripţie.”

Modul firesc de stingere a oricărei obligaţii, îl constituie plata. Prin această operaţie juridicăse realizeazădreptul de creanţă al creditorului iar stingerea efectivă a obligaţiei se face prin obţinereaprestaţiei datoare de debitor.

Stingerea obligaţiilor determină efecte numai pentru viitor, astfel că efectele produse de raportul juridic obligaţional pîna la momentul încetării sale legale se păstrează.

Stingerea obligaţiilor de deosebeste de transmiterea obligaţiei prin aceea ca face ca raportul juridic să înceteze complet faţă de toate părţile şi nu faţă de una dintre părţi ( căreia prin transmiterea oblogaţiei i se substituie o altă persoană).

Clasificarea modurilor de stingere a obligaţiilor

Clasificarea modurilor de stingere a obligaţiilor se face după mai multe criterii.

Astfel, după criteriul rolului voinţei părţilor în încetarea raportului juridic de obligaţie, distingem între:

• Moduri voluntare de stingere a obligaţiilor care implică o manifestare de voinţă a părţilor, precum:

- remiterea de datorie;

- compensaţia convenţională.

• Moduri de stingere care operează în afara manifestării de voinţă a părţilor, cum sunt:

- imposibilitatea fortuită de executare;

- confuziunea.

După cum stingerea obligaţiei a dus sau nu realizarea creanţei creditorului, distingem între:

• moduri de singere care duc la realizarea creanţei creditorului ( satisfacerea dreptului său de creanţă), precum:

- compensaţia;

- confuziunea;

- darea în plată.

• Moduri de stingere a obligaţiilor care nu duc la realizarea creanţei creditorului, precum:

- remiterea de datorie;

- imposibilitatea fortuită de executare.

§ 2. Compensaţia

1. Definiţie şi domeniul de aplicaţie

1.1 Definiţie

1.1.1 Definiţie. În doctrină, compensaţia a fost definită a fi „ . modul de stingere a obligaţiilor care constă în stingerea a două obligaţii reciproce, pînă la concurenţa celei mai mici dintre ele”. Altfel spus, „Compensaţia este modul indirect de stingere a obligaţiilor. care intervine în situaţia în care între două persoane există obligaţii reciproce, obligaţii ce se sting pînă la concurenţa celei mai mici”.

1.1.2 Dezvoltare. Din definiţia compensaţiei rezultă:

a) În raport cu plata care se înfăţişează a fi deopotrivă efectul obligaţiei şi modul direct de stingere a acesteia , compensaţia este un mod indirect de stingere a raportului juridic obligaţional;

b) Compensaţia intervine numai dacă există două raporturi juridice de obligaţie şi dacă, în cazul lor, părţile sunt aceleaţi persoane care au atît calitatea de creditor, cît şi calitatea de debitor;

c) Limita stingerii prin compensaţie:

- dacă obligaţiile reciproce sunt egale, se stinge în întregime;

- dacă obligaţiile sunt de întinderi diferite, ele se vor stinge pîna la concurenţa celei mai mici dintre ele;

Compensaţia are o serie de avantaje de ordin practic fiind un mod simplificat de executare a obligaţiilor care evită facerea unor plăţi duble, însă, poate fi privită şi ca un mijloc de garantare a realizării creanţei, cel puţin în limita creanţei pe care creditorul debitor o are în contra sa.