Subiectele Raportului Juridic de Drept Civil

În cadrul unui raport juridic civil pot participa două categorii de subiecte de drept:persoanele fizice şi persoanele juridice. Calitatea de persoană fizică o are orice fiinţă umană. Pe lângă acestea, subiecte ale raportului juridic civil pot fi şi colectivităţile de indivizi, adică persoanele juridice (persoanele morale). În dreptul modern, orice fiinţă umană este subiect de drept, deci să figureze ca parte într-un raport juridic civil. Această calitate a fiinţei umane este însă o însuşire social – juridică ce necesită o consacrare legală cu puternic caracter istoric. De exemplu, în epoca sclavagistă, sclavilor nu li se recunoştea calitatea de fiinţe umane, fiind consideraţi lucruri Pentru ca o colectivitate de oameni să aibă calitatea de persoană juridică, trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele trei condiţii:

a. să aibă o organizare proprie, adică să i se precizeze structura internă, modul de alcătuire a organelor de conducere, de administrare şi de control, precum şi atribuţiile acestora, modul în care ia fiinţă şi în care poate fi desfiinţată ca subiect de drept;

b. să aibă un patrimoniu propriu, distinct de al persoanelor fizice ce compun persoana juridică. Patrimoniul persoanei juridice este folosit în vederea realizării scopului ei (obiectului ei de activitate), astfel încât aceasta să poată participa la raporturile juridice civile ca subiect distinct, titular de drepturi şi obligaţii civile;

c. să aibă un scop determinat, în acord cu interesul general, care corespunde obiectului de activitate al persoanei juridice.

Dacă unul dintre aceste trei elemente lipseşte, colectivitatea respectivă nu are calitatea de persoană juridică De exemplu, studenţii unei facultăţi, deşi au o organizare proprie, un scop determinat şi au, fiecare dintre ei, un patrimoniu propriu, nu au un patrimoniu comun al colectivităţii, motiv pentru care nu constituie o persoană juridică. Această calitate o au, de exemplu, societăţile comerciale cu capital de stat sau privat, instituţiile de stat din domeniul învăţământului sau al culturii, partidele politice, sindicatele.

Subiectele raporturilor juridice civile, fie ele persoane fizice sau persoane juridice, se află pe poziţii diferite în cadrul unui raport juridic civil. Subiectul titular de drepturi civile se numeşte subiect activ, iar cel titular de obligaţii - subiect pasiv. Subiectul activ în cadrul unui raport de obligaţii mai poartă denumirea de creditor, iar subiectul pasiv - cea de debitor sau datornic.

Ştiinţa dreptului civil studiază printre altele drepturile subiective şi obligaţiile cu conţinut economic, exprimat frecvent în bani. Altfel spus, se preocupă de drepturile şi obligaţiile patrimoniale. De exemplu, “X” are drept de proprietate asupra autoturismului, plăteşte rate pentru achiziţionarea apartamentului şi are la rândul său de primit bani din vânzarea unei maşini de scris. Toate aceste drepturi şi obligaţii luate împreună şi cu alte drepturi şi obligaţii cu caracter economic constituie patrimoniul său. Aşadar definim patrimoniul ca fiind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând unei persoane

Folosind drept criteriu natura obligaţiei şi efectele drepturilor patrimoniale, acestea se împart în:

- drepturi reale (jus in re) - drepturi în virtutea cărora titularul îşi poate exercita în mod direct prerogativele asupra unui lucru determinat, fără intervenţia unei alte persoane. Drepturile reale fac parte din categoria drepturilor absolute. Titularul unui drept de proprietate poate folosi bunul aflat în proprietatea sa, îi poate culege fructele şi poate înstrăina acel bun, fără a avea nevoie de concursul unei alte persoane, toate celelalte persoane (subiectele pasive) fiind obligate să nu facă nimic de natură a încălca sau a stânjeni exercitarea dreptului titularului.

- drepturi de creanţă (jus ad personam - drepturi în virtutea cărora subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorului) să dea, să facă sau să nu facă ceva.

Drepturile reale sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, în timp ce drepturile de creanţă sunt nelimitate ca număr. Dacă dreptul real este un drept absolut, opozabil erga omnes, dreptul de creanţă este un drept relativ, opozabil inter partes. În cazul drepturilor reale, titularul îşi poate exercita dreptul asupra bunului în mod direct, fără concursul unei alte persoane, iar, în cazul drepturilor de creanţă, titularul nu îşi poate realiza dreptul fără intervenţia unei alte persoane.

În cazul drepturilor reale, doar subiectul activ este determinat, cel pasiv fiind format din toate celelalte persoane, în timp ce în cazul drepturilor de creanţă atât subiectul activ (creditorul) cât şi subiectul pasiv (debitorul) sunt determinate chiar din momentul naşterii raportului juridic.