Testamentul

1. Consideraţii generale privind testamentul

1.1. Noţiunea şi caracterele juridice ale testamentului

Succesiunea, sau moştenirea, desemnează transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă.

Legislaţia civilă actuală oferă oricărei persoane fizice dreptul de a-şi institui sau destitui succesorii, de a-şi repartiza patrimoniul succesoral cum doreşte, cu alte cuvinte “îi asigură pe deplin realizarea dreptului de proprietate privată”

Codul civil român stabileşte că patrimoniul succesoral poate fi transmis atât în temeiul legii (la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege), cât şi în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea manifestată prin testament, în acest caz, moştenirea fiind testamentară.

Testamentul este un act juridic unilateral, gratuit, solemn, pentru cauză de moarte, esenţialmente personal şi revocabil, prin care o persoană, numită testator, dispune pentru cazul morţii sale, de tot sau de o parte din avutul său şi îşi poate exprima ultima voinţă în legătură cu persoana sa sau cu alte persoane

De regulă, testamentul este alcătuit din legate, dar acesta poate cuprinde şi alte manifestări de ultimă voinţă ale defunctului, pe lângă legate. Nu este, însă, obligatoriu ca un testament să cuprindă legate, putând conţine doar manifestări de ultimă voinţă.

Conform studiilor de specialitate, testamentul este nu este un simplu act juridic, ci este un act juridic excepţional, cuprinzând o multitudine de acte juridice de sine stătătoare cu regimuri juridice aparte. De exemplu, Codul familiei prevede că recunoaşterea paternităţii unui copil din afara căsătoriei prin testament este irevocabilă, deşi testamentul este esenţialmente revocabil. Aceste prevederi nu prezintă excepţii de la principiul revocabilităţii testamentului ci ilustrează ideea că în cadrul unui testament pot coexista mai multe acte juridice de sine stătătoare.

Legea consacră principiul libertăţii testamentare, orice persoană având libertatea de a lăsa (sau de a nu lăsa) un testament şi de a dispune de patrimoniul său pentru cauză de moarte.

Din dispoziţiile legale privitoare la testament, acesta prezintă o serie de caractere juridice.

Testamentul este un act juridic pentru că prezintă o manifestare de voinţă, a testatorului, cu intenţia de a produce efecte juridice şi care trebuie să îndeplinească anumite condiţii de fond, prevăzute de Codul civil şi specifice liberalităţilor: consimţământ neviciat, capacitate, obiect determinat, licit şi posibil, cauză reală, licită şi morală.

Testamentul este un act juridic unilateral, voinţa testatorului fiind producătoare de efecte, indiferent de atitudinea legatarului, şi înainte de acceptarea acestuia. Legatul se dobândeşte în momentul deschiderii moştenirii prin actul unilateral al testatorului, în cazul în care legatarul nu renunţă la legat. Acceptarea legatului nu trebuie confundată cu acceptarea necesară în vederea încheierii unui contract. Testamentul şi acceptarea unor dispoziţii ale testamentului sunt acte unilaterale distincte, cu efecte proprii, şi nu se unesc în sensul formării unui act juridic bilateral.

De exemplu, în cazul donaţiei actul juridic nu există fără acceptarea donatarului, dar în cazul testamentului, acesta există şi produce efecte fără acceptarea legatului.

Legea interzice ca două sau mai multe persoane să testeze prin acelaşi act, pentru a păstra caracterul de act juridic unilateral şi irevocabil al testamentului. Sunt interzise deci testamentele mutuale sau conjunctive Sancţiunea corespunzătoare unor astfel de testamente este nulitatea.

O persoană care are capacitatea de a testa, poate face acest lucru exclusiv personal, testamentul nu poate fi încheiat prin reprezentare sau cu încuviinţarea ocrotitorului legal. Dacă o persoană nu are capacitatea de a testa, nu poate face acest lucru prin reprezentare sau cu încuviinţarea altei persoane, chiar dacă testatorul primeşte consultaţii de la specialişti. Rezultă de aici caracterul esenţialmente personal al testamentului.

Testamentul este un act juridic solemn. Acesta trebuie să fie încheiat ad validitatem, într-una din formele prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute. Libertatea exprimării voinţei testatorului cu privire la averea sa este valabilă doar dacă ea îmbracă o formă determinată şi reglementată de lege.