Uzucapiunea - prescripția achizitivă

CAPITOLUL I

ISTORICUL, REGLEMENTAREA ACTUALA ÎN DREPTUL ROMÂNESC SI COMPARAT SI JUSTIFICAREA INSTITUTIEI PRESCRIPTIEI ACHIZITIVE

1.1. Evolutia reglementarii prescriptiei achizitive

1.1.1. Prescriptia achizitiva în dreptul roman

Definita de Modestinus ca adiectio dominii par continuationem possessionis temporis lege definiti , uzucapiunea functiona în dreptul roman clasic în doua situatii distincte: dobândirea de la o persoana care nu era proprietarul lucrului – a non domino -, viciu de fond care împiedica transferul proprietatii si respectiv transmiterea unor lucruri mancipi prin traditio în loc de mancipio , traditiune care nu era apta sa stramute proprietatea din cauza acestui viciu de forma.

Legea celor XII Table pretindea pentru realizarea uzucapiunii, numita usus autoritas, o stapânire exercitata timp de doi ani, pentru bunurile imobile si de un an pentru bunurile mobile. Efectele acesteia puteau fi invocate numai de cetatenii romani si numai asupra lucrurilor romane, dar prin interventia magistratilor sfera sa de aplicare a fost extinsa, sub forma denumita praescriptio longi temporis si în favoarea strainilor precum si asupra fondurilor provinciale. Initial aceasta prescriptie lunga functiona doar ca o exceptie, un mijloc de aparare la îndemâna pârâtului, însa mai târziu ea s-a transformat într-o actiune reala, ca o noua forma de uzucapiune, pentru împlinirea careia se cerea un termen de 10 ani inter praesentes, când partile locuiau în aceeasi provincie sau 20 de ani inter absentes, când locuiau în provincii diferite. În vreme ce uzucapiunea de drept civil, prevazuta de Legea celor XII Table privea exclusiv dreptul de proprietate, praescriptio longi temporis curgea si împotriva dezmembrarilor acestuia, jura in re aliena.

Extinzând si la situatia posesorului unui bun imobil, aplicarea regulii care fusese introdusa de împaratul Theodosiu al II-lea, conform careia toate actiunile se stingeau în termen de 30 de ani, Justinian a recunoscut acestei prescriptii un caracter achizitiv, în sensul ca posesorul care a stapânit imobilul timp de 30 de ani devenea proprietarul acestuia. Daca la origine cele doua expresii, respectiv uzucapiunea si prescriptia achizitiva aveau semnificatii diferite, prima având sensul de luare, de apropriere a lucrului prin uz, iar cea de-a doua reprezentând doar un mijloc procedural, o exceptie recunoscuta în favoarea posesorului, odata cu Justinian ele dobândesc un sens unic, fiind reunite într-o singura institutie pentru desemnarea careia ambele pot fi la fel de bine utilizate .

1.1.2. Uzucapiunea în vechiul drept românesc si în Codul Civil

Dintre legiuirile vechi românesti, doar Codul Calimach acorda uzucapiunii o importanta considerabila, consacrându-I, alaturi de prescriptia extinctiva, un întreg capitol – al patrulea din Partea a III-a – cuprinzând 67 de articole.