Contractul Colectiv de Muncă

Contractele reprezintă acorduri de voinţă făcute cu intenţia de a produce efecte juridice, mai exact de a constitui dau de a stinge raporturi juridice concrete. Ele nu constituie izvor de drept deoarece nasc drepturi şi obligaţii numai pentru părţile la contract. Aşadar, contractele reprezintă „Legea părţilor”.

În mod excepţional o anumită categorie de contracte, şi anume contractele colective, au caracter de izvor de drept în dreptul muncii. Explicaţia rezidă între altele, în faptul că însăşi Constituţia le conferă acest caracter.

Contractul colectiv de muncă a avut un rol important în perioada anterioară anului 1990, dar, în condiţiile economiei de piaţă, el a devenit principalul izvor specific intern al dreptului muncii. Contractul colectiv de muncă exprimă sintetic, prin efectele sale, insemnătatea negocierii colective pentru raporturile de muncă.

Prin Constituţia României se garantează atât negocierea colectivă cât şi caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă (potrivit art.38 alin.5 din Constituţie).

Acordul sau Pactul social încheiat între Guvern – sindicate – patronate nu reprezintă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel naţional.

1. Noţiune.

Contractul colectiv de muncă reprezintă convenţia încheiată de patron sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţi pe de altă parte, şi salariaţi reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

Contractul colectiv de muncă este reglementat prin Legea nr.130/1996.

Conform legii, contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul unităţilor, grupurilor de unităţi, ramurilor şi la nivel naţional.

Pentru fiecare nivel în parte se va încheia însă numai un singur contract colectiv de muncă.

Contractele colective e muncă ar trebui să se încheie în ordinea ierarhiei lor, începând cu cel de la nivel naţional. Din punct de vedere practic, dacă se încheie mai întâi contractele colective de muncă de la nivelul inferior este posibil ca, prin încheierea ulterioară a contractului de muncă la nivel de ramură sau la nivel naţional, prevederile acestora să se modifice trebuind în mod obligatoriu sa se alinieze prezederilor contractelor colective de la nivel superior.

2.Calitatea de izvor de drept a contractului colectiv de muncă.

Contractul colectiv de muncă este izvor de drept, deoarece se încadrează în categoria de excepţie pentru izvoarele dreptului de norme juridice negociate. El întruneşte, ca şi orice alt izvor de drept, următoarele caracteristici:

- Este general (vizează raporturile de muncă ale tuturor salariaţilor, nu ale unui salariat determinat)

- Este permanent (pe durata valabilităţii se aplică de un număr nedefinit de ori)

- Este obligatoriu.

Deci, contractul colectiv de muncă este un contract reglementar, creator de norme de drept.

Pentru că sunt izvoare de drept, prevederile contractului colectiv de muncă de la nivel naţional sunt obligatorii pentru contractele de la nivelele inferioare, inclusiv pentru cele de la nivelul unităţilor, pe baza lor, urmând să se încheie obligatoriu şi contractele individuale de muncă.

În contractele colective de muncă nu pot fi prevăzute clauze prin care să fie diminuate drepturile salariale în raport cu nivelul minim al drepturilor prevăzut în legislaţia securităţii sociale şi nici clauze prin care să se depăşească nivelul maxim al obligaţiilor stabilite în sarcina salariaţiilor(cum ar fi, spre exemplu stabilirea unei durate mai mici de 18 zile a concediului de odihnă sau o durată a timpului de lucru care să depăşească 40 de ore pe săptămână).

3. Obligativitatea negocierii contractului colectiv de muncă.

În unităţile cu mai mult de 21 angajaţi, angajatorul are obligaţia de a iniţia negocierea colectivă. Dacă acesta nu declanşează negocierea colectivă, este pasibil de a fi sancţionat contravenţional conform legii, prin plata unei amenzi.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr.130/1996 republicată, este obligatorie negocierea colectivă la nivel de unitate, cu excepţia cazului în care unitatea are mai puţin de 21 de salariaţi. Astfel, potrivit legii şi principiului libertăţii contractuale, angajatorul poate sau nu să încheie un contract colectiv de muncă. În sistemul nostru de drept, angajatorul este obligat doar să declanşeze negocierea colectivă, operaţiune care se poate solda cu:

- Încheierea, de comun acord, a contractului colectiv de muncă, aceasta fiind situaţia normală;

- Dezacordul angajatorului (total sau parţial) cu privire la revendicările salariaţilor şi, astfel, să ia naştere un conflict de interese, putându-se ajunge chiar la declanşarea grevei;

- Stabilirea de comun acord de către părţi, prin negociere, că nu este cazul să se încheie un contract colectiv de muncă în unitatea respectivă.

4. Reprezentarea părţilor la negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă.

Şi în unităţile cu mai puţin de 21 de salariaţi, dacă părţile sunt de acord, se poate încheia un contract colectiv de muncă deoarece nihil obstat(nimic nu se opune), ţinând cont că şi în acest caz poate exista un sindicat (numărul minim pentru constituirea unui sindicat este de 15 membri).

În unităţile în care nu există un sindicat legal constituit sau, acolo unde deşi există el nu întruneşte condiţiile de reprezentativitate cerute de lege – nu cuprinde cel puţin 1-3 din numărul salariaţiilor din unitatea respectivă – negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă se face de către reprezentanţii salariaţiilor, aleşi prin vor secret.

În practică, a fost sesizată Curtea Constituţională, susţinându-se că, stabilirea condiţiilor de reprezenttivitate legală pentru sindicate ar împiedica organizaţia sindicală care nu întruneşte condiţia legală de reprezentativitate, să desfăşoare o activitate efecientă. Curtea Constituţională a respins neconstituţionalitatea acestei prevederi legale deoarece sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii, condiţiile de reprezentativitate impuse pentru negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă constituind astfel un atribut exclusiv al legiutorului. Mai mult, aceste criterii stabilite prin Legea nr. 130/1996 sunt necesar a fi întrunite numai pentru negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă şi în situaţiile în care legea cere expres ca ele să fie îndeplinite, pentru toate celelalte situaţii sindicale fiind în drept să-şi exercite drepturile şi să-şi îndeplinească îndatoririle prevăzute prin Constituţie, legea nr. 54/1991 şi prin propriile statute.