Contractul de Comision

Capitolul I

Consideraţii generale privind contractele comerciale

Etimologic, termenul „contract” provine din latinescul contrahere (a trage împreună).

Juridic, contractul reprezintă, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul de voinţă dintre două sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii.

Contractul, respectiv acordul de voinţă al părţilor trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 942-969 C. civ., dobândind însă natura juridică de contract comercial, datorită faptului că obiectul pe care îl tratează este comercial.

Codul comercial exprimă în mod sintetic acelaşi punct de vedere în cele două alineate ale art. 1. Astfel, în primul alineat, referindu-se la obiectul codului comercial, se face precizarea de principiu conform căreia: ,,În comerţ se aplică legea de faţă”.

Codul comercial, în enumerarea multiplelor fapte (acte) sau operaţii pe care le consideră comerciale se referă şi la anumite contracte (art. 374-490). Pentru constituirea lor, este însă nevoie să se recurgă la codul civil, condul comercial precizând în alineatul 2 al primului articol că: ,,Unde ea (legea, respectiv codul comercial) nu dispune, se aplică Codul civil”.

În concluzie, în materia contractului comercial, acesta, sub aspect formal, este de drept civil, dar sub aspect substanţial este de drept comercial.

Cauzele care au determinat constituirea unor forme paralele ale unor contracte, care la origine au fost civile, îşi găsesc explicaţia în incompatibilitatea acestora cu funcţia economică a comerţului. Cu titlu, de exemplu, contractele de vânzare-cumpărare, mandat sau comision.

Aceste contracte civile pot să îndeplinească şi una din funcţiile economice ale comerţului, devenind comerciale. Pentru aceasta a fost însă necesar ca regulile sale originare să se modifice pentru ca activitatea contractuală să devină compatibilă cu funcţia economică a comerţului. Or, comerţul are nevoie de reguli juridice şi de instituţii favorabile celerităţii tranzacţiilor şi siguranţei creditului, ceea ce nu oferă dreptul comun.

Capitolul II

Notiunea si caracetrele juridice ale contractului de comision

1. Notiunea contractului de comision

Contractul de comision isi are originile in istoria medievala, cand era uzitat in mod curent pentru comertul practicat „la distanta”. O data cu intensificarea comertului international, prezentarea intr-o tara straina a unor produse din import impunea ca aceasta sa se faca de persoane cunoscute, care sa se bucure de incredere pe piata locala, asigurand popularizarea produsului. Aceste persoane tratau afaceri pe socoteala comerciantilor straini, insa se obligau in nume propriu, intrand in anumite raporturi juridice cu cei pentru care tratau afaceri, aflate ca situare juridica intre mandatul comercial si reprezentarea comerciala.

Notiunea contractului de comision este definita de art. 405 C. Com. , care spune ca „comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de catre comisionar, in socoteala comitentului”.

Deosebirea intre mandatarul propriu-zis si comisionar rezida in aceea ca cel dintai actioneaza in numele si in contul mandantului sau, pe cand comisionarul lucreaza pe socoteala comitentului, dar in nume propriu. Aceasta caracteristica esentiala a determinat considerarea contractului de comision ca un mandat comercial fara prezentare.

In concluzie, contractul de comision poate fi definit ca fiind acordul de vointa intervenit intre doua parti, dintre care una, numita comisionar, se obliga fata de cealalta parte, numita comitent, sa trateze afacerile comerciale cu care a fost imputernicit, in nume propriu, dar pe socoteala comitentului, in schimbul unei remuneratii numite comision, care se calculeaza procentual la cifra de afaceri.

Contractul de comision se aseamana cu contractul de mandat comercial, intai prin obiectul lor,care este „tratarea de afaceri comerciale”, apoi prin faptul ca,in cazul ambelor contracte, actele juridice se incheie cu tertii pe seama altei persoane, care a dat imputernicirea.

In cadrul contractului de comision, insa, nu comitentul, ci comisionarul este cel ce se obliga fata de tertii contractanti, iar acestia, la randul lor, se obliga nu fata de comitent, ci fata de comisionar, astfel incat comitentul nu are la indemana nici o actiune impotriva tertilor-intrucat intre ei nu se leaga raporturi contractuale, ci doar fata de comisionar.

Din acest punct de vedere, se spune ca in cazul contractului de mandat exista o reprezentare directa, iar in cazul contractului de comision, reprezentarea este indirecta.

Asa cum s-a subliniat in doctrina, avantajele contractului de comision fata de contractul de mandat propriu-zis rezida mai ales in faptul ca tertii contractanti isi pot realiza mai usor creantele de la comisionari cu care sunt in contract direct, decat de la patroni, care, de cele mai multe ori, se afla la mari distante de locul perfectarii afacerii.

2. Caracteristicile juridice ale contractlui de comision

a) caracterul bilateral rezida in aceea ca acest contract genereaza obligatii in seama ambelor parti;

b) caracterul oneros este determinat de faptul ca, prin incheierea contractului, ambele parti urmaresc realizarea unui avantaj pecuniar;

c) caracterul consensual consta in faptul ca acest contract ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor.

Capitolul III

Conditiile de validitate ale contractului de comision

Contractul de comision se considera valabil incheiat daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 949 C. Civ., cerute pentru validitatea oricarui tip de contract: consimtamantul, capacitatea, obiectul si cauza.

1. Consimtamantul partilor

Contractul de comision se intemeiaza pe acordul de vointa al partilor, avand la baza imputernicirea pe care o da comitentul comisionarului de a incheia anumite acte juridice in conditiile stabilite de clauzele contractuale