Contractul de Franciză

CAPITOLUL I. Definitie. Acte normative. Cadrul juridic.

Istoria francizei dateazã din anul 1850 când acest tip de contract a fost folosit in New South Wales in domeniul hotelier, iar in SUA pentru prima datã in domeniul telecomunicatiilor si totodatã a fost utilizat de fabricantii de automobile si dealerii locali.

Istoria recentã a francizei a cunoscut o crestere spectaculoasã incepând cu anul 1930 si a explodat in anul 1959 odatã cu aparitia si dezvoltarea restaurantelor fast food, dintre care cea mai cunoscutã este reteaua Mc Donalds.

Franciza reprezintã o metodă modernă de a începe şi de a desfăşura o afacere pe cont propriu, respectiv de a produce şi/sau comercializa, într-un anumit spaţiu, bunuri şi servicii care au fost lansate anterior cu succes în alte teritorii (pe alte pieţe).

Din punct de vedere juridic, franciza este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, intuitu personae, prin care o parte denumitã francizor, acordã unei alte pãrti, denumitã beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie, un serviciu, bazat pe o colaborare continuã intre pãrti, independente din punct de vedere financiar.

Francizorul este un comerciant care:

- este titularul drepturilor asura unei mãrci inregistrate, cu conditia ca drepturile sã fie exercitate pe o duratã cel putin egalã cu durata contractului de francizã;

- conferã dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;

- asigurã beneficiarului o pregãtire initialã pentru exploatarea mãrcii inregistrate;

- utilizeazã personal si mijloace financiare pentru promovarea mãrcii sale, cercetãrii si inovatiei, asigurând dezvoltarea si viabilitatea produsului.

Beneficiarul este un comerciant, persoana fizicã sau juridicã, care a fost selectionat de francizor si care aderã la principiul omogenitãtii retelei de francizã, asa cum este ea definitã de cãtre francizor.

Contractul de francizã trebuie:

- sã reflecte interesele membrilor retelei de francizã, protejând drepturile de proprietate industrialã sau intelectualã ale francizorului, prin mentinerea identitãtii comune si a reputatiei retelei de francizã;

- sã defineascã, fãrã ambiguitate obligatiile si responsabilitãtile fiecãrei pãrti, precum si orice alte cauze ale colaborãrii.

Regimul juridic al francizei in România se regãseste in OG 52 din 18 august 1997, completatã de legea nr.79 din aprilie 1998, republicatã in Monitorul Oficial nr.180 din 14 mai 1998.

Conform Legii 79/1998 contractul de francizã trebuie sã continã:

- obiectul contractului;

- drepturile si obligatiile pãrtilor;

- conditiile financiare;

- durata contractului;

- garantii;

- clauze de neconcurentã;

- cesiunea drepturilor contractuale;

- forta majorã;

- litigii;

- conditii de modificare, prelungire si reziliere;

- dispozitii generale.

Ȋn conformitate cu art.6 din ordonantã, la incheierea unui contract de francizã vor fi avute in vedere urmãtoarele principii:

- termenul trebuie fixat, astfel incât sã permitã beneficiarului amortizarea investitiilor specifice francizei;

- francizorul sã instiinteze beneficiarul cu un preaviz suficient de mare asupra intentiei de a nu reinnoi contractul;

- identificarea netã a circumstantelor care pot avea ca efect o reziliere fãrã preaviz;

- precizarea conditiilor in care poate avea loc cesionarea drepturilor care izvorãsc din contract;

- mentionarea dreptului de preemtiune (adicã, beneficiarul va fi obligat, dacã existã oferte de cumpãrare de aceeasi valoare si una dintre acestea apartine francizorului, sã-i vândã acestuia din urmã);

- stipularea unor clauze de neconcurentã pentru protejarea know-how-ului;

- determinarea obligatiilor financiare ale beneficiarului, astfel incat sã favorizeze atingerea obiectivelor comune.